Camioanele electrice Volvo din toată lumea au parcurs împreună 250 milioane km, dar CO2-ul evitat nu echivalează nici emisiile unei singure nave mari

18 Noiembrie 2025, 23:36
Redacţia PiataAuto.md
Volvo e producătorul de camioane cu cel mai mare număr de modele electrice, având modele prezente aproape în toate segmentele imaginabile, de la cele compacte urbane pentru livrări sau munci specializate, până la camioanele pentru livrări regionale şi cele de distanţe lungi. Volvo a fost primul care a plasat în producţia de serie pe aceeaşi linie de asamblare camioanele electrice FH, şi are în prezent cea mai mare cotă de vânzări, în unele regiuni ea fiind de circa 50% sau chiar mai mult din totalul camioanelor electrice. Deci, efortul companiei suedeze de a inova şi progresa în direcţia camioanelor electrice e admirabil, iar în ultimul an camionul de distanţe lungi a primit baterii mult mai mari în capacitate, dublându-şi autonomia. De curând, Volvo a anunţat cu mândrie că toate camioanele electrice produse cu emblema Volvo vreodată, care circulă în toată lumea, au adunat împreună 250 milioane kilometri parcurşi! O cifră cu adevărat impresionantă, care a adus şi evitarea unor emisii importante de CO2, însă aceste emisii par importante până în momentul când înţelegem că ele nu echivalează nici măcar cu emisiile anuale ale unei singure nave mari, transportatoare de containere, fapt care ne arată elocvent care sunt mastodonţii poluanţi din lumea noastră.
Volvo produce camioane electrice din 2019 încoace, deci vorbim de camioanele electrice produse în ultimii 6 ani. Unele dintre ele au deja 5-6 ani de exploatare, altele doar câteva luni sau abia câţiva ani, dar suma totală a kilometrilor parcurşi împreună de aceste camioane e de 250 milioane km, a anunţat producătorul suedez.
Volvo livra cam 150.000 camioane anual în ultimi ani, cu o scădere în ultimul an. Deci, în 6 ani, s-ar fi adunat aproape 900.000 camioane diesel în total, poate cu vreo 50.000 mai puţin din cauza unor variaţii din anul 2020. Însă în cei 6 ani Volvo, cel mai de succes producător de camioane electrice, a livrat doar puţin peste 5.700 camioane electrice în toată lumea. Mai puţin de o mie de camioane pe an în mediu, dar bineînţeles în ultimii ani cifra a fost mai mare decât în 2019 sau 2010.
Ei bine, cele 5.700 camioane electrice, care au parcurs 250.000.000 km, au evitat consumarea a 78 milioane de litri de diesel, spune producătorul suedez. Asta înseamnă o estimare a producătorului a unui consum mediu realist pentru toate modelele de 31,2 litri/100 km de motorină.
Ei bine, cele 78 milioane litri de diesel care n-au fost folosite de aceste camioane, au favorizat evitarea emisiilor CO2 la ţeava de eşapament în cantitate de 213.000 tone, pentru că un litru de diesel arde în combustia unui motor termic generează între 2,68 şi 2,73 kg de CO2, iar Volvo a luat marja superioară, vrând să arate un impact mai mare. Masa CO2-ului emis e mai mare decât masa carburantului utilizat, pentru că atomul de carbon din acestea se uneşte cu atomii de oxigen din aer, pentru a forma CO2-ul final.
Aşadar, impactul de CO2 e semnificativ — 213.000 tone CO2 evitate în toţi aceşti 6 ani de producţie a camioanelor electrice Volvo. Şi asta doar la 5.700 camioane. Putem să ne imaginăm că dacă vânzările de camioanele electrice Volvo nu erau de circa 1% din total, ca acum, ci măcar vreo 20%, ca la automobile, în cei 6 ani s-ar fi vândut minim 170.000 camioane. Şi atunci impactul nu era de 213.000 tone de CO2 evitat, ci de 6,35 milioane de tone de CO2 evitat. Asta ne aminteşte că industria transporturilor de camioane este totuşi o sursă importantă de CO2 în arealul global, doar că vânzările de camioane electrice de facto sunt atât de mici, încât impactul în tabloul total e deocamdată foarte modest.
De fapt, e atât de modest, încât toate aceste camioanele electrice Volvo din lume, care au parcurs împreună 250 milioane km şi au ajutat la evitarea emisiilor la ţeavă de 213.000 tone, n-au ajuns nici măcar la emisiile pe care le generează o singură navă mare transportatoare de containere, din categoria de 24.000 TEU.
Noi avem datele despre emisiile per container al acestor nave mari, cu motoare imense în 2 timpi, conform Organizaţiei Maritime Internaţionale, datele fiind confirmare şi de un studiu al Lloyd’s List, de al studiul al asociaţiei de transportatori maritimi din Taiwan, a statisticilor OECD şi al iniţiativei Clean Cargo, care cuprinde aproape 4.000 nave transportatoare de containere ce-şi transmit datele factologice anual. Conform acestor date, emisiile medii per TEU per km, la un grad mediu de completare al navelor de 70% din industrie, se cuprind între 63 g CO2/TEU-km şi peste 130 g CO/TEU-km la transportatoare de containere normale, fără refrigerare şi aproape dublu la acele cu refrigerare.
În cazul navelor de 24.000 TEU pe care le luăm drept reper, analizăm datele fără refrigerare şi ne vom lua drept referinţă o cifră de 70 g CO2/TEU-km, pentru că, pe de o pate nava îşi reduce emisiile per TEU cu cât e mai mare, iar pe de altă parte aceste nave au motoare mai poluante te obicei şi nu sunt de facto chiar în zona de jos a diapazonului de emisii CO2, nemaivorbind de sufluri şi alte particule. Dar asta înseamnă că la un grad de completare de referinţă de 70%, se iau în calcul 16.800 TEU şi ajungem la 1.176.000 grame de CO2 per km, sau 1,176 tone de CO2 per kilometru navigat de acea navă, deci aproape 1,2 tone per km.
Media anuală de facto a navelor de 24.000 TEU e cuprinsă de obicei între 110.000 şi 150.000 mile nautice anual, în funcţie de zona în care operează. Dar acest diapazon reprezintă cifrele din activitatea reală a acelor nave, raportată transparent în distanţe. O milă nautică înseamnă 1,852 km, iar media anuală transpusă în kilometri e de 203.720-277.800 km.
La asemenea distanţe, dacă transpunem cele 1,176 tone de CO2 per km navigat, ajungem la emisii anuale cuprinse între 239.575 tone şi 326.695 tone de CO2. Chiar dacă mai luăm în calcul că unii kilometri sunt făcuţi mai lent, pentru apropierea şi operarea în porturi şi toate celelalte necesităţi operaţionale realiste, o asemenea navă, emisiile realiste anuale sunt cuprinse între 235.000 şi 320.000 tone de CO2!
Nici nu e nevoie să luăm drept reper cazul cu 320.000 tone de CO2, când nava ar fi folosită la maxim de operatorul maritim, navigând cele mai mari distanţe posibile. Îl putem lua pe cel de 235.000 tone, când nava parcurge cu 40.000 mile nautice anual, fiind exploatată mai lejer. Şi oricum, cele 235.000 tone de CO2 emise într-un an de o singură navă mare transportatoare de containere sunt mai mari decât cele 213.000 tone de CO2 evitate de către toate camioanele electrice Volvo din toată lumea, produse în ultimii 6 ani, care au parcurs 250.000.000 milioane de kilometri.
Sună impresionant, dar tocmai de asta e bine să privim uneori tabloul larg, pentru a ne da seama de impactul realist al fiecărei componente. Desigur, asta nu înseamnă că efortul camioanelor electrice e în van, ci mai degrabă ne arată că în lume s-au vândut atât de puţine camioane electrice, încât aproape jumătate din ele, dacă e să ne referim la cota Volvo, încă n-au putut echivala emisiile unei singure nave mari. Dar ne mai arată şi faptul că efortul enorm depus până acum în acest domeniu, a adus deocamdată un rezultat modest, în timp ce navele mari au putut polua în continuare şi abia acum pregătesc trecerea la combustibili precum amoniac, metanol, etanol şi alţii. Şi ne arată, de fapt, că acolo, în industria maritimă, e nevoie de efort mai accelerat, pentru că o inovaţie implementată acolo dă imediat reduceri de milioane de tone de CO2, nu de mii sau sute de mii.
Şi acest tabloul comparativ, dintre aceste camioane electrice cu 213.000 tone de CO2 evitate şi o singură navă, care poate emite între 235.000 şi 325.000 tone într-un singur an, poate părea şi mai nefavorabil pentru camioane dacă mai luăm în calcul şi CO2-ul emis la producţia iniţială a bateriilor, care ar fi de aproximativ 180.000-200.000 tone, la capacităţile şi greutăţile acestor baterii. Desigur, putem spune că de aici încolo aceleaşi camioane doar vor evita CO2 şi vor mai îmbunătăţi balanţa. Dar totuşi, uneori trebuie să constatăm că întregi industrii cu eforturi a mii de ingineri şi designeri dau un impact real care poate fi insignifiant când privim tabloul mare şi o singură navă uriaşă şterge cu buretele acest imens efort prin emisiile pe care nu le evită ea, şi le generează.
3
44,035
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
ALTE ŞTIRI RECENTE
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!