Furturile de cabluri de la staţiile de încărcare a maşinilor electrice au devenit un fenomen tot mai îngrijorător în Germania, avertizează operatorii acestora

1 Noiembrie 2025, 19:16
Redacţia PiataAuto.md
Maşinile electrice au nevoie de staţii de încărcare mai puternice, şi în număr mai mare — e ceva ce auzim frecvent pe bună dreptate, întrucât odată cu creşterea numărului de maşini şi a performanţelor acestora, e necesar ca şi dezvoltarea infrastructurii să ţină pasul. Mai ales că în Europa abia se experimentează cu primele staţii de 500-600 kW putere, în timp ce în China staţiile de 1,0-1,5 MW au devenit realitate, la fel ca şi maşinile care pot încărca la 1 MW şi mai mult. Însă realitatea din teren arată uneori diferit în Europa, iar provocările pe care le au operatorii sunt de o natură atât de rudimentară, încât e aproape incredibil că asta se întâmplă în anul 2025. Furturile de cabluri de la staţiile de încărcare a maşinilor electrice au devenit un fenomen tot mai îngrijorător în Germania, se plâng şi avertizează operatorii acestora şi tot ei anunţă măsuri pentru contracararea acestui fenomen, informează publicaţia germană AutoBild.
Foto: Cablu tăiat de la o staţie de încărcare din Germania

Operatorii spun că fenomenul a devenit unul de o amploare îngrijorătoare, generând pierderi de milioane de euro şi generând totodată situaţii când şoferii care conduc maşini electrice ajung la staţii şi nu mai pot încărca, pentru că staţia nu are cablu, el fiind tăiat într-un mod barbar de la ea.
Unul din cei mai mari operatori de staţii de încărcare din Germania, EnBW, a anunţat că numărul furturilor de cabluri din acest an a depăşit deja cifra de 900 la mijlocul lunii octombrie, de la 130 de locaţii din Germania, doar din reţeaua sa. Se întâmplă frecvent, deci, ca hoţii să taie şi să fure toate cablurile pe care le pot tăia de la o locaţie, lăsând practic toate staţiile inactive.
În ultimele sunt au fost raportate şi până la 70 cabluri furate pe zi, marcându-se astfel o creştere severă a acestui fenomen. Operatorii spun că asemenea furturi se mai înregistrau şi în anii precedenţi, dar ele erau sporadice şi puţine la număr, departe de a lua amploarea fenomenului de acum.
Hoţii folosesc polizoare unghiulare sau ajung să folosească şi un cleşte mare de tăiat lanţuri pentru a tăia aceste cabluri. Scopul lor e să opereze cât mai rapid şi aplică cele mai spartane metode de a fura aceste cabluri.
Motivaţia principală a hoţilor e cuprul conţinut în ele. Întrucât cablurile fast charge sunt prevăzute pentru puteri mari, cablurile de cupru sunt mai groase, ceea le face să conţină mai mult cupru. În funcţie de putere şi model, un cablu poate conţine între 4 şi 10 kg de cuplu.
Operatorii din Germania spun că hoţii câştigă între 30-50 euro, până la 100 euro per cablu furat, dar produc în acelaşi timp daune care ajung uneori şi la 10.000 euro şi mai mult pentru o singură staţie.
În aceste costuri se includ costurile unui nou cablu performant, dar şi costul manoperei de a monta un nou cablu, care trebuie apoi calibrat. Foarte multe staţii moderne au cabluri răcite cu lichid, iar odată cu tăierea lor, sistemul de răcire e afectat, cu scurgeri de antigel şi breşe în circuit. De asemenea, odată ce un cablu e tăiat, uneori poate dura câteva săptămâni până e montat un cablu nou, ceea ce înseamnă şi venit ratat de la acea staţie de încărcare.
Tăierea cablurilor cu cleştele sau polizorul unghiular dă şi riscuri de electrocutare, însă aceste riscuri sunt mai mici dacă staţia nu încarcă în acel moment, datorită modului sigur în care acestea au fost gândite. De obicei, hoţii taie aceste cabluri la staţiile libere, preponderent noaptea, aşa că aceştia nu-şi riscă prea mult propria integritate fizică. Şi chiar dacă locaţiile au monitorizare video, găsirea hoţilor se dovedeşte a fi problematică de multe ori.
Aşa că operatorii germani spun că sunt tot mai tentaţi să încerce soluţiile americane, pe care le foloseşte şi Tesla în regiunile cu incidenţă mare de furturi. E vorba de un strat superior special de vopsea, de obicei albastră, care are în ea un aditiv ce o face imposibil de spălat pentru mult timp. Când cineva încearcă să taie cablul, acea vopsea ţâşneşte cu presiune şi murdăreşte hoţul.
Pare o soluţie rudimentară, însă se pare că ea dă rezultate acolo unde e aplicată, reducând considerabil numărul de furturi. Reţeaua Ionity e una care a început să aplice deja o asemenea soluţie şi spune că rezultatele sunt bune, ceea ce denotă eficienţa ei. Pe lângă asta, Tesla are cabluri cu conductoare de cuplu care au ştanţat pe ele în interior „Proprietate a Tesla”, ceea ce se presupune că va face vânzarea lor la fier vechi mai dificilă, or, cei care preiau un asemenea cablu nu vor putea spune că nu ştiau de unde provine.
O altă metodă pe care operatorii din Germania spun că o vor aplica în curând e integrarea unor emiţătoare în interiorul cablului, care dau alarma când cablurile sunt tăiate şi transmit în timp real locaţia, pentru ca roţii să poată fi prinşi pe urme fierbinţi. Ionity spune că are în vizor şi alte soluţii tehnice pe care nu vrea să le comunice, pentru a nu le uşura viaţa hoţilor şi a-i prinde în flagrant.
Cei de la EnBW spun că au început a folosi cabluri care au armură specială pe exterior, de tipul celei folosite la cablurile cu care sunt legate bicicletele, care trebuie să facă tăierea lor mult mai dificilă. De asemenea, aceste cabluri au integraţi senzori în ele, care dau alarma sonoră imediată când constată primele semne de deteriorare.
Operatorii spun că, deşi numărul furturilor a crescut foarte mult, la nivelul unui fenomen, adeseori acelaşi grup de hoţi poate fi autorul a zeci sau chiar sute de cazuri, întrucât aceste grupuri şi-au sistematizat procesele şi s-au specializat în acest tip de furturi. Prin urmare, eforturile de a-i prinde sunt mai mult decât justificate, întrucât un singur grup prins poate determina o scădere importantă în statistică.
Aşadar, în loc să-şi concentreze eforturile spre noi tipuri de staţii de încărcare pentru maşinile electrice, spre inovaţii care să aducă putere mai mare şi o viteză sporită de încărcare, pentru a uşura viaţa proprietarilor de maşini electrice, operatorii acestor staţii din Germania trebuie să lupte cu tăierile barbare de cabluri de la staţiile curent şi să gândească metode primitive de contracarare, precum vopseaua care ţâşneşte din cablu. Piedici rudimentare în calea progresului măreţ, altfel zis.
1
25,078
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!