Norvegienii au descoperit cu stupoare că şi maşinile chinezeşti care vor să ajungă în flota poliţiei transmit date şi pot fi controlate din China

15 Noiembrie 2025, 10:47
Redacţia PiataAuto.md
Întâi autobuzele chinezeşti, iar acum şi maşinile de poliţie. Doar două săptămâni în urmă, operatorul norvegian de transport public din Oslo împrejurimi, Ruter, a anunţat rezultatele revoltătoare ale unui test minuţios, în care profesioniştii în securitate cibernetică descoperiseră că autobuzele chinezeşti Yutong, care circulă deja în Norvegia în număr de aproape 1.000 exemplare, pot fi controlate şi oprite de la distanţă din China, printr-o cartelă electronică SIM din România. Acel test a provocat o indignare generală şi a fost un mare semnal de alarmă pentru specialiştii în siguranţă cibernetică din toată lumea, iar ministrul transporturilor din Norvegia a recomandat ca în viitor toate achiziţiile viitoare de maşini pentru utilitate publică să treacă prin verificări detailate, înainte de a fi admise la licitaţii. El recunoştea că entităţile de stat, care cumpără acest autobuze, ar putea să nu aibă abilităţile necesare pentru asemenea teste profunde şi promite elaborarea unui mecanism prin care ministerul să poată organiza aceste teste. Ei bine, acum poliţia din Norvegia vrea să cumpere 1.500 de automobile noi în flota sa, pe parcursul următorilor ani. Acest moment, cooptat cu descoperirile făcute la autobuze, i-a motivat pe norvegieni să supună unor teste similare şi maşinile care pretind la rolul celor de poliţie. Iar descoperirile au provocat stupoare la cote inimaginabile, informează publicaţia norvegiană NRK şi alte câteva din Norvegia.
De obicei, poliţia norvegiană alegea unul sau două modele în cadrul testelor şi licitaţiilor şi semna un contract cu acel producător, ce prevedea livrări în anumite cote pe parcursul a mai mulţi ani. Asta permitea să se beneficieze de mentenanţă mai bună şi le permitea poliţiştilor să se familiarizeze bine cu modelele de maşini care le formau flotele pe parcursul a mai multor ani.
Până acum, Volvo fusese producătorul ales, iar maşinile alese erau break-urile V90 Cross Country, cu capacităţi sporite de trecere, sau SUV-uri XC60, mai nou, pentru unele regiuni. Poliţia norvegiană alesese motorizări diesel, iar acum câţiva ani, când Volvo a decis să scoată din producţie motoarele diesel, a notificat poliţia norvegiană că nu va putea să mai livreze maşini diesel, îndemnându-i să aleagă alte motorizări. Poliţia a obligat atunci Volvo să producă în avans tot stocul contractat de maşini diesel, să le păstreze în condiţii de maşini noi şi să le livreze când stipula contractul, refuzând să treacă la plug-in hibrizi. Dar acum acel contract a ajuns la final şi e nevoie de semnarea unuia nou.
Mai mulţi producători şi-au depus deja intenţiile de a participa la noile licitaţii, inclusiv producătorii chinezi de maşini electrice, precum Nio. Doi specialişti în securitate cibernetică din Norvegia — consultantul universitar Tjomsland şi expertul în securitate cibernetică Tor Indstoy, împreună cu o întreagă echipă de ingineri, au făcut un apel public către poliţie ca ea să supună toate maşinile candidate unor teste profunde cibernetice, înainte de a alege modelul pe care-l consideră potrivit. Şi pentru a-şi motiva apelul, ei au luat un modelul electric al producătorului chinez Nio, unul din cei mai respectaţi şi cu cele mai mari şanse, şi l-au dus în interiorul exact aceleiaşi peşteri de punte, unde a fost testat şi autobuzul electric chinezesc al celor de la Ruter acum câteva săptămâni.
Foto: Imagine cu autobuzul Yutong, testat acum câteva săptămâni

Intrarea în acea peşteră largă, care are un munte mare deasupra, le permite experţilor să izoleze maşina de mediul exterior de comunicare electronică şi să-i urmărească toate semnalele şi procesele electronice pe care le execută ea în formă izolată, inclusiv atunci când nu poate comunica pe căi obişnuite.
Experţii norvegieni au descoperi că modelul celor de la Nio încerca neîntrerupt să se conecteze la internet pentru a transmite date. Erau pachete mari de informaţii, deocamdată nedescifrate până la capăt, dar specialiştii norvegieni atrag atenţia că maşina dirijată de soft poate centraliza toate informaţiile venite de la senzorii maşinii, cu parametrii ei, informaţiile de la microfoane şi camere video exterioare şi interioare, locaţia şi altele. Experţii norvegieni spun că nu văd niciun motiv logic pentru care maşina ar vrea constant să transmită volume atât de mari de date, pentru că în mod normal un producător auto n-ar avea utilitate din aceste date constante.
Tocmai de asta, experţii norvegieni cred că sunt foarte mare şanse ca aceste date imense stocate pe servere chinezeşti să poată fi accesate de serviciile de inteligenţă chinezeşti, inclusiv în timp real. Multe din date vor fi inutile, dar când se cooptează volume mari, se creează informaţii preţioase despre tot ce se întâmplă într-o ţară. Iar dacă ştii exact ce maşini au fost livrate unor instituţii de interes sau persoane de interes, atunci poţi accesa informaţii în timp real despre acesta. Sau, dacă e nevoie, le poţi dezactiva de la distanţă într-o situaţie critică.
Astfel, maşinile poliţiei sau ale oficialilor din apărare pot deveni instrumente de spionaj direct faţă de cei care le condus şi instituţiile unde aceştia muncesc. Se poate afla locaţia unor edificii secretizate, se pot afla eventuale planuri din discuţii la bord. Şi dacă maşina e conectată cu telefonul, şi are acces şi la datele din microfoane şi difuzoare, atunci şi tot ce se discută la telefon în maşină devine o informaţie vulnerabilă.
O descoperire la fel de interesantă din acest experiment, care susţine presupunerile de mai sus, a fost că atunci când modelul electric al celor de la Nio a ajuns în peşteră şi a constatat după o serie de încercări că nu se poate conecta la internet prin căi obişnuite de comunicare mobilă, maşina a demarat un alt protocol de comunicare, prin care a încercat să se conecteze la reţeaua de sateliţi chinezeşti BeiDou.
Deci, maşina chinezească a trecut la un protocol de rezervă de comunicare pe care-l avea implantat, încercând să comunice prin sateliţi, şi nu a ales sateliţi din sistemul GPS, cel mai răspândit pentru comunicări civile simple, precum locaţia pentru navigare sau chiar transmiteri de volume moderate de date, ci a ales sistemul chinezesc BeiDou. Sistemul e compus în prezent din 35 de sateliţi, care orbitează în jurul lumii, deţinuţi de agenţia spaţială din China, un soi de paralelă a NASA. Sistemul a devenit operaţional abia în anul 2020 şi are utilitate atât civilă, cât şi militară pentru chinezi.
Deci, efectiv maşina chinezească a trecut la încercarea de comunicare printr-un sistem de sateliţi chinezeşti pentru a-şi transmite datele spre serverele chinezeşti, un sistem de sateliţi care e folosit şi cu scop militar în China.
Paradoxul e că maşina desfăşoară comunicări masive chiar şi când stă parcată şi oprită. De ce ar avea nevoie o maşină să transmită date când e staţionată? E o enigmă. Şi paradoxul e că, deşi cele mai multe date pleacă spre China, există pachete de date trimise şi spre servere din Rusia, Australia, ba chiar şi Canada şi SUA.
Expertul Tor Indstoy spune că aceste volume imense de date şi aceste protocoale de comunicare sunt absolut suspicioase, întrucât pentru funcţiile de bază ale maşinii ele nu pot fi justificate ca fiind necesare. Şi asta l-a făcut ca, după acest experiment, să facă apel şi la forţele de apărare din Norvegia, să interzică urgent toate maşinile chinezeşti au cel puţin să le testeze pe fiecare în parte pentru a se convinge de ce date transmit acestea şi cum o fac.
Cei de la NRK au solicitat o reacţie de la ambasada Chinei în Norvegia şi de la producătorul Nio. Ambasada a dezminţit orice acuzaţii de spionaj şi interferenţe drept „teorii nefondate ale conspiraţiei”. Producătorul chinez Nio a spus că doar şoferul maşinii poate decide asupra comenzilor de la maşinii, nu cineva de la distanţă. Cei de la Nio au menţionat că datele sunt criptate şi transmise către servere autorizate de Nio doar dacă proprietarul şi-a dat consimţământul. Probabil prin pagini lungi cu text mărunt pentru acceptare de termeni şi condiţii. Şi explicaţiile nu neagă volumele imense de date sau faptul că maşina se conectează la sateliţi chinezeşti pentru a comunica în permanenţă cu China.
Foto: Ambasada Chinei în Norvegia

Experţii norvegieni spun că această situaţie nu e comună doar pentru Nio, ci practic pentru toate maşinile chinezeşti. Mai mult ca atât, se sugerează că ar trebui verificate şi modelele celor de la Volvo şi Polestar, care sunt concepute cu sisteme electronice chinezeşti acum.
2
3,669
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
ALTE ŞTIRI RECENTE
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!