Presa suedeză avertizează că Volvo intră în capcana Saab şi ar putea avea aceeaşi soartă
20 Noiembrie 2025, 11:14 Redacţia PiataAuto.md
Volvo trece printr-o perioadă excepţional de tumultoasă în acest an, iar primele problemele au ieşit la iveală încă de la începutul anului, când Comisia Europeană a relaxat restricţiile de emisii CO2 pe flotele producătorilor, ceea ce i-a adus lui Volvo ratarea unui venit de câteva sute de milioane de euro, datorită faptului că-n anul precedent vânduse mai multe maşini electrice decât minimul necesar şi putea vinde cotele excedente altor producători. Apoi a urmat perioada anunţării tarifelor pentru SUA şi incertitudinea adusă de ele, iar fostul şef Volvo, Jim Rowan, a ales o cale a confruntării cu autorităţile de pe ambele continente, european şi nord-american, fără a crea rapid şi un plan de adaptare pentru companie, fapt care i-a adus o demisie subită la final de martie. Fondatorul Geely, Li Shufu, care e şi proprietarul mărcii Volvo, s-a implicat imediat şi l-a reinstituit la conducere pe şeful anterior, Hakan Samuelsson, care condusese compania din 2012 până în 2022, o perioadă văzută de obicei drept una de aur pentru Volvo. Ei bine, din acel moment al schimbării şefiei la Volvo, producătorul suedez a trecut printr-o adevărată terapie de şoc, cu decizii tranşante care continuă să cutremure din fundaţie tot ceea ce înseamnă Volvo. Iar acum presa suedeză, în persoana jurnalistului Alrik Soderlind şi a câtorva publicaţii, avertizează că Volvo intră în capcana Saab şi ar putea avea aceeaşi soartă în timp, informează publicaţia suedeză CarUp.
Jurnaliştii suedezi au fost motivaţi să facă aceste remarci analitice dure după ce au cunoscut pe viu noul model Volvo XC70, un SUV plug-in hibrid cu autonomie electrică mare, în stilul abordărilor chinezeşti, dezvăluit în luna mai.
Foto: Noul Volvo XC70
Încă atunci fanii Volvo erau revoltaţi că Volvo a decis să folosească numele XC70 pentru noul său SUV, or XC70 a fost un break cu capacităţi sporite de trecere la Volvo, foarte apreciat mai ales în ţările europene, cu preponderenţă în cele nordice. Era un model care definea perfect identitatea Volvo în perioada în care a fost produs şi era unul din cele mai adorate de fani, fiind produs până în 2016.
Foto: Volvo XC70 clasic
Suedezii nu dezvăluiseră foarte multe detalii despre ingineria noului XC70 de atunci, decât menţionarea unui motor de 2,0 litri pe benzină ca unitate cu combustie şi o autonomie electrică mare, în jurul a 200 km. La scurt timp după dezvăluirea lui XC70, însă, suedezii au descoperit planurile chinezilor de la Geely de a tăia drastic din rolul Suediei la Volvo şi a muta majoritatea sarcinilor în China, inclusiv cele de design şi inginerie. Unul din motivele invocate era eşecul proiectului EX90, generator de întârzieri şi probleme imense, iar chinezii de la Geely au decis astfel că ei se pot descurca mult mai bine cu ingineria maşinilor moderne, dirijate de soft. Când aceste informaţii ieşiseră la iveală în Suedia, şeful Volvo a spus că ele sunt o exagerare şi că lucrurile n-au fost înţelese corect.
Dar acele descoperiri ale presei au fost urmate rapid de punerea în aplicare a planurilor drastice. La final de mai, producătorul suedez a anunţat concedierea a 3.000 de angajaţi, 2.200 dintre care erau din Suedia. Din ei, 1.200 de angajaţi concediaţi sunt cei din birourile din Goteborg, inclusiv cei ce muncesc la inginerie şi design, dar şi alte funcţii adiacente de oficiu. Pe lângă asta, se anunţase şi concedierea a 1.000 de consultanţi, doar că în această noţiune uneori se includ şi ingineri atraşi din altă parte pentru proiecte foarte specifice de dezvoltare a unor noi modele sau tehnologii. Acea zi de 26 mai 2025 a fost declarată de angajaţii Volvo din Suedia drept una din cele mai sumbre din istorie, care va marca un punct de cotitură majoră în istoria Volvo, iar cu o doză mult mai mică de inginerie şi design suedez, Volvo ar urma să-şi piardă din identitatea sa atât de apreciată, spuneau aceştia atunci.
Problemele la Volvo s-au acutizat rapid şi după asta. În iunie deja devenise clar că până şi modelele electrice au scăderi semnificative de vânzări, iar în iulie Volvo înregistra o pierdere de 1 miliard de euro în bilanţul său din cauza eşecului şi întârzierilor lui EX90. În septembrie, şeful Volvo, Hakan Samuelsson, recunoscuse problemele mari ale mărcii pe care o conduce şi a avertizat că unii producători europeni nu vor supravieţui în trecerea completă la maşini electrice. Despre Volvo, el spunea că prioritatea numărul 1 e reducerea costurilor la fabricarea maşinilor, pentru că asta va oferi companiei timp de adaptare pentru celelalte provocări. Tot el mai constata atunci că Volvo şi-a cam pierdut busola şi orientarea şi nu mai are tehnologiile definitorii proprii, care să o distingă, dar sugera că timpurile sunt atât de grele că, încât întâi va fi nevoie să se taie drastic, şi apoi să e gândească la reorientare în spaţiu.
Foto: Şeful Volvo, Hakan Samuelsson
Acum, jurnalistul suedez Alrik Soderlind spune că a fost în China pentru a cunoaşte pe viu noul Volvo XC70. El spune că modelul te face imediat să constaţi că substratul lui tehnic nu mai vine din Goteborg, din Suedia, ci din China, în totalitate. Jurnalistul spune că, deşi grupul a lucrat la conferirea unui design ceva mai diferit în percepţie, când urci la volan sesizezi că Volvo n-a făcut decât să preia şi să retuşeze niţel un model Lynk & Co din grupul Geely.
Şi dacă iniţial Volvo menţiona doar un motor de 2,0 litri, ceea ce a descoperit jurnalistul suedez pe XC70 e acelaşi banal motor de 1,5 litri din China, care pare să fie unitatea de măsură universală pentru marea majoritate a producătorilor chinezi. E o reţetă care până şi în China nu se mai simte ca una nouă, spune jurnalistul suedez, iar Volvo a preluat-o şi a făcut doar nişte adaptări de design.
Suedezul spune că noul Volvo XC70 este efectiv ceea ce numim în lumea auto badge engineering, adică inginerie care se limitează doar la schimbarea emblemei şi poate a câtorva componente estetice, lăsând dedesubt acelaşi substrat tehnic. E exact capcana în care a căzut Saab la timpul său, când a început a crea doar modele adaptate de pe alte modele din grupul GM, punându-le emblema proprie şi adaptând niţel formele extremităţilor maşinii. Şi foarte mulţi fani sunt de părere că anume asta a tăiat dramatic din identitatea Saab şi a dus la falimentarea acestuia, pentru că un Saab nu mai avea aproape nimic din ceea ce definea marca pentru fani, de fapt., mai spune jurnalistul.
Foto: Saab 9-5, creat pe platforma de Opel Insignia
Şi acum Volvo pare să se îndrepte tot mai ferm pe aceeaşi cale, spune el, căzând în aceeaşi capcană a unui drum spre nicăieri care nu duce decât la mai puţină apreciere din partea fanilor şi la mai puţini cumpărători în final. Dacă va continua acest drum, Volvo are şansele să repete soarta Saab, spune tranşant acesta.
Jurnalistul suedez e indignat şi de fapt că Volvo aplică steagul Suediei în interiorul noului său model, pe tapiţeria scaunelor, deşi nici modelul nu e fabricat în Suedia, nici ingineria lui nu vine de acolo. Pentru piaţa chineză, însă, asta dă notorietate, iar pentru cea globală va face noul model să se simtă mai aproape de alte modele Volvo.
Iar aici ne putem aminti de acţiunile guvernului Italiei, care le-a interzis celor de la Stellantis să numească un nou model Alfa Romeo cu numele Milano, deoarece nu era fabricat în Italia, şi producătorul a trebuit să-l redenumească în Junior. Iar ulterior, guvernul italian a sechestrat mai multe exemplare de Fiat Topolino în port, pentru că aveau steagul Italiei aplicat discret pe ele, deşi erau fabricate în Maroc.
Cert e că Volvo primeşte acum aceste critici de la jurnaliştii din propria ţară, după ce a concediat mii de designeri şi ingineri din Suedia şi le-a delegat chinezilor aceste sarcini. Ceea ce vedem acum în noile modele Volvo şi vom mai vedea în continuare, probabil, e rezultatul direct al acestor decizii. Şi s-ar putea ca angajaţii Volvo să fi avut dreptate atunci când au spus că acea zi din mai 2025 va fi memorată ca un moment de cotitură care va face Volvo să-şi schimbe total esenţa şi identitatea.