Un german a condus o maşină electrică 400.000 km într-un singur an, cu un singur motor şi o singură baterie, marcând un record mondial neoficial

4 Noiembrie 2025, 11:49
Redacţia PiataAuto.md
Cât de mulţi kilometri ai putea conduce un automobil într-un singur an? Mulţi ar putea spune că şi o cifră de 40-50 mii km înseamnă deja un ritm intens de exploatare şi ar avea dreptate. Cu cifre de peste 100.000 km pe an se pot lăuda de obicei doar cei care muncesc parcurgând kilometri, precum şoferii de camioane sau cei care conduc automobile mai mici, dar o fac pentru muncă. Însă dacă e să gândim la o cifră de aproape 400.000 km parcursă într-un singur an, ea ajunge într-o zonă în care aproape că devine greu de crezut, pentru că asta efectiv îţi consumă aproape tot timpul disponibil. Iar dacă mai luăm în considerare ideea de a parcurge această distanţă într-un singur an cu o maşină electrică, care mai trebuie nu doar condusă, ci şi încărcată la staţii, atunci toată realizarea devine de-a dreptul una absolut unică în lume, şi foarte greu de replicat. Şi totuşi, germanul Hansjorg von Gemmingen-Hornberg a făcut-o, parcurgând 400.000 km într-un singur an cu Tesla sa Model S, şi a făcut toată această distanţă cu un singur motor şi cu o singură baterie, fără a le schimba.
Da, e aceeaşi Tesla Model S care deţine şi recordul mondial neoficial al automobilului electric cu cel mai mare parcurs din lume. În luna august 2025, noi scriam că maşina atinsese deja 2.500.00 km. La începutul lui octombrie, scriam că Hansjorg a intrat într-un ritm de viaţă extraordinar, în care-şi dedică absolut tot timpului condusului sau încărcării maşinii, orele sale de odihnă şi stat acasă fiind practic orele în care maşina e pusă la încărcare.
La 2 iulie 2025, maşina avea 2.452.853 km parcurşi. La 10 august 2025, ea a atins 2.500.000 km, iar la 2 octombrie 2025, ea avea 2.564.390 km, parcurgând doar în 3 luni, între iulie şi octombrie, 111.537 km. La 31 octombrie 2025 ziua, maşina avea 2.599.419 km, iar seara târziu, aproape de ora 23:00, ea a atins 2.600.013 km! Deci, doar de la 2 octombrie până la 31 octombrie, germanul a mai parcurs 35.623 km, în 29 zile şi un pic.
Foto: Cifra de pe odometru la 31.10.2025

La 31 octombrie 2024, exact un an în urmă, maşina indica 2.204.444 km pe odometrul său. Deci, în decursul unui an, germanul a parcurs 395.569 km, ajungând la aproape 400.000 km, fără 4.431 km. Dacă împărţim această distanţă la 365 zile, ajungem la o medie de 1.083,75 km pe zi!
Foto: Cifra de pe odometru la 31.10.2024

Şi ca să înţelegem deplin, acest ritm al germanului continuă mai departe, în fiecare zi. Ieri, 3 octombrie 2025, în decursul zilei maşina a marcat deja 2.603.000 km. Deci, ritmul ăsta continuă în fiecare zi, cu o abnegaţie incredibilă şi cu o cantitate de timp pe care germanul şi-o dedică acestei provocări care ar rămâne de neînţeles pentru cei mai mulţi pasionaţi auto, chiar şi dintre cei mai pasionaţi de condus.
Germanul se străduie să nu descarce bateria mai jos de 10-15% şi să n-o încarce mai sus de 80%. Şi încarcă preponderent acasă la o priză de 22 kW, de unde Tesla trage aproximativ 20-22 kW.
La autonomia acestei Tesla, e nevoie de circa 4 reprize de încărcare la fiecare 24 ore pentru a face cei 1.100-1.200 km în fiecare zi. Germanul face aceste distanţe preponderent pe autostrăzi, dar nu conduce la viteze foarte mari, de obicei menţinând 100-120 km/h. Asta înseamnă că doar pentru a parcurge 1.100-1.200 km e nevoie de circa 11-12 ore de condus activ pe zi.
Cele 12 ore rămase sunt distribuite pentru încărcarea maşinii. Fiecare încărcare pune efectiv în baterie circa 45-55 kWh, uneori mai puţin, pentru că Hansjorg conduce foarte eficient, cu o medie de consum de 14-15 kWh/100 km, iar astfel reprizele sale de condus a câte circa 300 km îi consumă efectiv vreo 45 kWh de electricitate. La o putere de 20-22 kW, asta înseamnă că în decursul a 2,5 ore, bateria poate fi gata pentru o nouă tură. Iar asta înseamnă că în programul celor 24 ore mai rămâne chiar şi timp pentru o pauză mai lungă de stat acasă noaptea. Însă oricum prima tură de condus e făcută dimineaţa, înainte de traficul de pe autostrăzi şi înainte de cafeaua de dimineaţă alături de soţie.
Astfel, 4 încărcări ocupă efectiv vreo 10 ore, iar condusul ocupă vreo 12 ore. Mai rămân două ore libere. Nu înseamnă că Hansjorg doarme doar 2 ore din 24, pentru că seara, când ajunge după ultima tură, pune maşina la încărcat şi se poate odihni oricând maşina încarcă.
Bineînţeles, ca să poată face asta, Hansjorg nu are un job obişnuit, unde să muncească la program. Şi asta pentru că situaţia sa financiară îi permite să nu mai muncească.
Cel mai curios e că toţi aceşti 400.000 km făcuţi în ultimul an au fost realizaţi cu aceeaşi baterie şi acelaşi electromotor, iar această menţiune e importantă, pentru că exact aceeaşi Tesla Model S a schimbat 13 electromotoare până a ajuns la 1.800.000 km, atunci când cei de la EV Clinic din Croaţia au găsit problema cronică a acestor motoare de Tesla şi au rezolvat-o prin soluţii inginereşti. De atunci şi până azi, acelaşi electromotor are 800.000 km şi a schimbat uleiul din interior o singură dată!
Bateria actuală are 844.000 km parcurşi cu ea, fiind cumpărată nouă de Hansjorg acum mai bine de doi ani. Ritmul de degradare al acesteia e de circa 1% la fiecare 100.000 km în ritmul de condus al germanului, o spune chiar el. Cu un asemenea ritm, el va atinge şi scopul lui iniţial de a parcurge 1.000.000 km cu o singură baterie, ba chiar are şanse să se apropie sau să atingă şi 2 milioane de kilometri parcurşi cu o singură baterie.
Prin asta, Hansjorg vrea să demonstreze că maşinile electrice au ajuns deja la un nivel atât de înalt de fiabilitate, încât le pot surclasa cu mult pe cele cu combustie, iar problemele vechi cu bateria care nu durează mai mult de vreo 200 mii km sau electromotoarele care rezistă puţin au rămas în istorie. În cazul lui, toate aceste probleme au fost adevărate la început şi ele au fost rezolvate nu de producător neapărat, ci de service-uri specializate, ca în cazul electromotorului, Iar în cazul bateriei, meritul îi aparţine producătorului, care a perfecţionat şi sistemul de management termic al bateriei, dar şi proprietarului, care a adunat atâta experienţă, încât şi-a format deja un ritual clar al nivelului de încărcare şi reuşeşte să ajungă rar la staţii Supercharger. Apropo, staţiile Supercharger sunt încă gratuite pentru această maşină, deci Hansjorg ar putea economisi bani şi timp dacă ar încărca acolo, însă el nu vrea s-o facă, pentru că timpul petrecut acasă în timpul încărcării e un timp mai de calitate decât cel pe care-l stai la Supercharger, şi astfel păstrezi şi durata de viaţă a bateriei.
Tocmai aşa Hansjorg a ajuns să parcurgă deja peste 800.000 km cu aceeaşi baterie şi acelaşi motor şi are toate şansele să fie şi prima maşină electrică din istorie care va parcurge peste 1 milion de kilometri cu o singură baterie şi un singur electromotor de tracţiune.
2
12,123
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!