Un norvegian a cumpărat un VW e-Golf electric la mâna a doua şi s-a pomenit cu o factură uriaşă de reparaţii, de 2,5 ori mai mare decât a plătit pe maşină

Când cineva cumpără o maşină cu motor diesel sau pe benzină, la mâna doua, de 10 ani vechime, prezumţia firească e că acea maşină încă e într-o stare tehnică decentă şi cu o mentenanţă corectă ar putea funcţiona încă minim 10-15 ani. Până la urmă, o maşină fabricată în 2015 nu e încă una foarte veche. Noi am vândut anul trecut un Mercedes C-Class pe care-l aveam de mai mult de 10 ani, de când era nou, şi acea maşină era într-o stare estetică şi tehnică excelentă, iar noul proprietar ne-a trimis imagini la aproape un an distanţă de când a cumpărat-o, spunându-ne că e încântat de experienţa de exploatare a ei. Dar un norvegian a arătat că în cazul unor maşini electrice la mâna a doua, de o vârstă încă onorabilă, experienţa poate fi foarte diferită. El a cumpărat un VW e-Golf la mâna a doua şi în scurt timp s-a pomenit cu o factură uriaşă pe reparaţii, de 2,5 ori mai mare decât plătise pe maşină, informează publicaţia norvegiană motor.no.

Imagini simbol

Mulţi dintre noi şi-ar putea aminti că VW a avut o perioadă în producţie modelul e-Golf, care era adaptat de pe platforma lui Golf cu combustie şi era o maşină creată pentru ca VW să nu rateze prezenţa sa în primul val de maşini electrice, iniţiat de Nissan Leaf. VW e-Golf nu avea inginerie foarte sofisticată, majoritatea componentelor fiind preluate direct la furnizori, fără ca inginerii VW să fi muncit prea mult la maşină, cu excepţia calibrării ei finale. Ei bine, ieri aflam de la un elveţian care argumenta că VW e în faţa unui Batterygate că nici atunci când inginerii VW muncesc la o maşină electrică nouă uneori lucrurile nu ies prea bine, dar e-Golf e una din acele maşini electrice „din primul val”, când autonomia maximă era de vreo 200 km la început, apoi scădea pe la 140-170 km.

Maşina pe care a cumpărat-o norvegianul e un VW e-Golf fabricat în 2014, dar înmatriculat prima dată în 2015. El trăieşte în Tromse şi a cumpărat vehiculul la mâna a doua în decembrie 2022, deci pe atunci VW-ul electric avea doar 7 ani de exploatare.

Maşina avea doar 87.500 km parcurşi la momentul achiziţiei, o cifră de odometru pe care mulţi ar califica-o drept extrem de mică la o maşină cu combustie. Norvegianul a plătit 139.000 coroane pe ea, ceea ce pe atunci, în decembrie 2022, echivala cu aproximativ 13.750 euro.

Maşina avea o istorie clară de mentenanţă şi era vândută de un dealer din Trondheim, având şi un certificat de inspecţie a stării ei, care-i confirma şi trecerea ITP-ului de nivel european. Cumpărătorul a agreat achiziţia de la distanţă, şi maşina i-a fost livrată.

La prima vedere, maşina a părut suspicios de ruginită, dar Norvegia e o ţară cu multă zăpadă şi cu regiuni unde materialele antiderapante folosite accelerează rugina. Aşa că atunci cumpărătorul a agreat oricum tranzacţia.

Mai târziu, o expertiză a celor de la NAF, o paralelă a ADAC în Norvegia, a revelat şi faptul că maşina nu avusese parte de mentenanţă exemplară, iar carcasa bateriei era puternic ruginită.

După câteva luni, maşina a încetat să se mai încarce. Un service VW din Sulland a diagnosticat maşina şi a constatat că apa a ajuns în interiorul carcasei bateriei şi a deteriorat sistemul de control al acesteia. Apoi, s-a descoperit rugină până şi pe celulele bateriei, ceva ce se întâmplă extrem de rar. Costul reparaţiei era estimat la 350.000 coroane, întrucât era nevoie de înlocuirea bateriei şi a modulelor electronic ce o gestionează. Iar 350.000 coroane, înseamnă deja 30.000 euro! Prin urmare, costul reparaţiei e de 2,5 ori mai mare decât a fost costul achiziţiei acestei maşini la mâna a doua!

Toate aceste diagnosticări s-au produs în 2024, iar de atunci maşina n-a mai putut fi condusă. Proprietarul a acţionat în judecată dealer-ul de la care a cumpărat maşina, cerând anularea tranzacţiei de vânzare din cauza defectelor majore descoperite la maşină, care o fac inutilizabilă. Bineînţeles, cumpărătorul a cerut şi rambursarea banilor. Doar că aici vine marea surpriză.

În instanţă, dealerul a menţionat că nu ştia despre asemenea defecte, fapt confirmat de certificate de inspecţie, şi ei cred că problemele s-au dezvoltat după achiziţie. Iar marele paradox e că instanţa de judecată din regiunea Senja, a constatat într-adevăr lipsa mentenanţei corespunzătoare a maşinii în cei 87.500 km de până la vânzare, doar că aceeaşi instanţă a stipulat că la achiziţia unei maşini electrice de 7-10 ani cumpărătorii pot aştepta defecte de acest tip, iar descoperirea lor poate fi motiv de reducere a preţului şi o oarecare compensare, dar nu anularea tranzacţiei.

Prin urmare, instanţa a obligat dealerul să-i plătească 30.000 coroane cumpărătorului drept compensare, echivalentul a 2.570 euro. În rest, cumpărătorul trebuie să-şi rezolve singur problemele cu maşina sa şi fie să o caseze, fie să plătească cei 30.000 euro, cât costă reparaţia.

Acest verdict norvegian stipulează practic că e absolut firesc ca maşinile electrice de 7-10 ani vechime şi mai mult să vină cu defecte ascunse uriaşe, că asta ar cam fi durata lor de viaţă şi degradarea tehnică posibilă, care poate fi aşteptată. Iar asta înseamnă că acei care vor să cumpere o maşină la două au riscuri uriaşe, şi nici măcar nu pot miza că le-ar fi rambursaţi banii dacă se pomenesc într-o asemenea situaţie, când reparaţia costă de 2,5 ori mai mult decât s-a plătit pe maşina. Şi toate astea la doar 87.500 km pe bord şi o maşină care are abia 10 ani acum, dar avea mai puţin când a fost achiziţionată.