Un norvegian se plânge că un orificiu în bateria Tesla i-a provocat daune de 16.000 euro, şi a insistat că asigurarea ar trebui să-i acopere costul
21 Noiembrie 2025, 09:48 Redacţia PiataAuto.md
Norvegia a fost printre primele ţări din lume în care vânzările de maşini electrice au crescut la cote semnificative, iar acum 10-12 ani în această ţară deja existau stimulente pentru acestea şi ele începuseră a prinde popularitate. Iar asta înseamnă că tot în Norvegia există acum o concentraţie mai mare de maşini electrice de peste 10 ani. Ei bine, când vine vorba de maşini electrice de o asemenea vârstă, cea mai mare temere e că într-o zi bateria maşinii va ceda şi va trebui înlocuită, iar atunci înlocuirea va fi exagerat de scumpă în raport cu valoarea maşinii către acel moment, ceea ce poate însemna efectiv casarea, dacă proprietarul nu e foarte ataşat de maşină şi generos cu bugetul său pentru a plăti asemenea costuri. Un norvegian s-a pomenit într-o asemenea situaţie cu Tesla sa Model S, fabricată în 2013, doar că în cazul său, el se plânge că un orificiu in carcasa bateriei i-a provocat dauna şi a insistat că asigurarea ar trebui să-i acopere costul, informează publicaţia norvegiană motor.no.
Foto: Tesla Model S, imaginile folosite sunt cu rol de reprezentare
Norvegianul a constatat iniţial că bateria maşinii are probleme grave şi şi-a dus maşina la un service specializat. Mecanicii de acolo, au constatat că bateria are infiltraţii mari de apă, cauzate de un orificiu apărut în partea de sus a carcasei bateriei. Înlocuirea bateriei a fost estimată la un cost de 190.000 coroane, echivalentul a 16.100 euro.
E un cost enorm pentru o maşină care are 12 ani de când e fabricată, dar e ceva mai mic decât era acum 4 ani, când in finlandez se plângea că achiziţionase o Tesla Model S la mâna a doua, tot din 2013, şi când s-a pomenit cu bateria defectă, i s-a cerut un preţ de peste 20.000 euro pentru a o înlocuit. Finlandezul a ajuns până la urmă să-şi arunce demonstrativ maşina în aer.
În cazul norvegianului, factura de 16.100 euro pentru reparaţie depăşeşte valoarea de piaţă a modelului său Tesla la mâna a doua, prin urmare, e o reparaţie iraţional de scumpă, ceea ce condamnă efectiv maşina electrică la casare, la o durată de exploatare de doar 12 ani.
Proprietarul de Tesla a considerat că defecţiunea de la maşina sa e un caz de asigurare, nu o degradare normală a bateriei, pentru că celulele bateriei n-au degradat pur şi simplu de la ciclurile de încărcare şi descărcare, ci din motivul pătrunderii apei în interior, din cauza acelui orificiu din carcasa bateriei.
El cerut despăgubire completă de la compania If Skadeforsikring, pentru că acolo avea asigurare comprehensivă completă, un soi de asigurare CASCO avansată prin părţile noastre, care acoperă şi riscuri de deteriorare a unor componente ale maşinii. Cei de la If i-au refuzat cererea, spunând că orificiul din baterie nu e o deteriorare acoperită de asigurare.
Dar norvegianul nu s-a lăsat bătut. A mers să-şi inspecteze maşina la Viking Kontroll, o organizaţie de inspecţii şi expertize tehnice independente, care emite constatări documentare, cu acţiune juridică, necesare în cazuri de dispute şi procese judiciare.
Experţii de acolo i-au inspectat profund maşina şi au constatat că orificiul în carcasă nu e localizat dedesubt, ci deasupra carcasei, într-un loc abia vizibil. Inspectorul a constatat că orificiul putea să fi fost cauzat în timpul unei inspecţii de service, de un mecanic neatent. El a constatat că proprietarul n-ar fi putut cauza dauna de unul singur în timpul exploatării normale şi ea nu e nici rezultatul unei coroziuni sau degradări a carcasei, ci o acţiune mecanică a unei persoane terţe.
Această constatare face ca dauna să se încadreze în riscurile acoperite de asigurarea sa, iar proprietarul de Tesla a solicitat din nou acoperirea daunelor de către compania de asigurare. A primit un nou refuz şi a mers la autoritatea de supraveghere a pieţei de asigurări, depunând o plângere acolo.
Cei de acolo au analizat cazul şi au fost de acord cu constatările legale ale inspecţiei despre modul de apariţie a deteriorării carcasei, ceea ce a dus la defecţiunea celulelor. Şi a constatat că proprietarul de Tesla are dreptul la primirea despăgubirii din asigurarea sa.
Astfel, compania de asigurări a fost impusă să plătească valoarea completă a despăgubirii, plus costurile pentru procedurile legale de inspectare şi depunere a plângerii.
Deci, proprietarul de Tesla din Norvegia şi-a primit până la urma despăgubirea completă de la compania de asigurări, iar toată istoria e o lecţie că uneori merită să-şi ceri mai insistent drepturile, iar un refuz iniţial de la o companie de asigurări nu înseamnă că acea companie are întotdeauna dreptate. Iar când la mijloc e o pagubă care efectiv casează o maşină electrică, efortul de a insista în obţinerea despăgubirilor face o diferenţă majoră.