Un service din Croaţia a arătat cum s-au economisit 31.000 euro pe un electromotor la un Ferrari LaFerrari hibrid cu 155.000 km parcurşi
22 Noiembrie 2025, 11:15 Redacţia PiataAuto.md
Ferrari LaFerrari e unul din primele modele hibride de performanţă din lume, în care propulsia electrică nu avea rol de eficienţă sau de rulare pur electrică, ce de susţinere a motorului cu combustie prin suplinire de performanţă. Modelul, lansat mai mult de un deceniu în urmă, avea un sistem numit HY-KERS, fiind inspirat din sistemele KERS din Formula 1, şi includea un electromotor de 120 kW (sau 163 CP), care asista propulsorul V12 cu combustie, iar bateria era una de doar 2,3 kWh, însă capabilă de descărcare la o rată mare, pentru a alimenta electromotorul. Ei bine, renumitul service EV Clinic din Croaţia a arătat de curând un caz foarte curios al unui exemplar de LaFerrari, fabricat în 2013, care a venit cu o problemă la acel electromotor de 120 kW, care părea să fi cedat fără şanse. Un asemenea electromotor nou, comandat de la producător, costă 31.000 euro, fără a pune la socoteală manopera unui service Ferrari. Croaţii, însă, au rezolvat problema cu un cost minim.
Foto: Ferrari LaFerrari
Primul fapt impresionant de aici e că cineva s-a încumetat să conducă acest LaFerrari tocmai 155.000 km şi nu s-a limitat doar în a ţine maşina într-un garaj, conducând-o doar arareori. Deci, există şi proprietari de Ferrari care îşi savurează maşinile mult mai mult şi ies din standardele obişnuite.
Maşina a venit cu o problemă clară la electromotorul său, iar citirea detaliată a erorilor a arătat că există o eroare la un senzor din interiorul motorului. Era un senzor de temperatură, localizat în interiorul construcţiei.
Mecanicii croaţi au demontat electromotorul de pe acest LaFerrar, el fiind produs de Magneti Marelli. L-au dezasamblat pentru a găsit senzorul şi au descoperit că acesta se află poziţionat între transformatorul electric rotativ, cu rol de măsurare a unghiului de rotaţie, şi între stator.
Au trebuit să opereze cu testere manuale, ca-n timpurile de demult, pentru a verifica fiecare porţiune de circuit şi a identifica senzorul corect, pentru că în interior există doi senzori de acelaşi tip care se completează unul pe celălalt.
Foto: Electromotorul de LaFerrari
Cei de EV Clinic au mai descoperit că cineva mai deschisese anterior carcasa electromotorului şi au uitat să conecteze un fir înapoi la un conector, lăsându-l detaşat şi era neclar unde era punctul lui iniţial de conectare. Deci şi aici a trebuit să se muncească profund în rol de electricieni şi fizicieni care înţeleg plăcile cu circuite integrate moderne.
Dar senzorul problematic a fost găsit. Doar că Ferrari nu vinde separat această piesă, ci doar întregul electromotor. Aşa că a trebuit să se măsoare toţi parametrii acestuia şi să se identifice ce senzor se foloseşte, de fapt, pentru a-l înlocui cu altul nou identic.
Şi asta le-a reuşit celor de la EV Clinic, nu în zadar ei se autointitulează deja nu doar ca un service, ci şi ca un centru de cercetare şi diagnosticare profundă a problemelor cu maşinile electrice, plug-in hibride sau hibride. Îşi merită acest titlu, deoarece ei sunt cei care au identificat şi rezolvat problemele la o mulţime de modele din lumea auto, corectând şi rezolvând ceea ce au scăpat inginerii din echipele producătorilor.
Foto: Bateria lui Ferrari LaFerrari
Ei bine, acest LaFerrari despre care vorbim azi a fost reparat complet, iar motorul său funcţionează din nou superb. A fost nevoie să se plătească doar manopera de diagnosticare şi intervenţia în schimbarea senzorului la motor. Putem estima că a costat câteva mii de euro, dar nicidecum 31.000 euro doar pe piesă, fără manoperă, cum era în cazul unei reparaţii la un service oficial.
Iar cei de la EV Clinic spun că în viziunea lor, acest tip de hibride sunt cele mai justificate în conceptul lor, pentru că nu pretind să aducă salvare planetei prin eficienţă, ci folosesc avantajul propulsiei electrice pentru a suplini performanţa în reprize scurte şi eficiente, fără a adăuga greutate prea mare întregii maşini.
Foto: Construcţia lui LaFerrari
Şi tot ei spun că se simt onoraţi de încrederea pe care le-a oferit-o proprietarul, or, maşina asta are statutul de a fi un prototip de circuit, cu specificări adiţionale care o fac unică în lume. Acum proprietarul a economisit zeci de mii de euro şi are o maşină care, la 155.000 km, încă va mai putea fi condusă savuros mult timp înainte.
Deci, chiar şi atunci când deţii un Ferrari şi aparent ai o poziţie financiară foarte privilegiată, nu strică să cauţi soluţii mai raţionale de a rezolva ţintit problema.