Un tată, un fiu şi 5 ani de escapade de la un Mercedes de 156 CP la un BMW de 530 CP, în care fiul meu s-a transformat într-un tânăr independent

De vreo 5 ani încoace, am o tradiţie frumoasă cu fiul meu, în care uneori urcăm în doi în maşină şi pornim în mici escapade, doar de dragul de a savura drumul, maşina, şi calitatea timpului petrecut în doi. Ne simţim minunat şi în componenţa deplină a familiei, în patru, cu soţia şi fiica mea, care e mai mică, dar e ceva special în acest timp petrecut uneori ca tată şi fiu. Şi de curând, când fiul meu deja mare şi independent a venit acasă în vacanţa sa de la studii, am ieşit într-o nouă escapadă de toamnă, prin Moldova, cu BMW M3. Şi mi-am dat seama cum au evoluat escapadele noastre în ultimii 5 ani. Cum am evoluat noi şi maşinile cu care facem periodic aceste escapade, într-o schimbare care explică oarecum inconştient cum am ajuns că cumpăr un BMW M3. Şi mi-am dat seama cum a evoluat fiul meu sub ochii mei, de la cei 12 ani pe care-i avea acum 5 ani până la cei 17 pe care-i are azi, fiind deja un tânăr independent.

Acum 5 ani, am publicat un prim asemenea articol despre o asemenea escapadă. Era vara anului 2020 şi am urcat în Mercedes C-Class C180 pe care-l aveam atunci, o maşină pe care am adorat-o pe toată perioada de puţin peste 10 ani, cât am deţinut-o. Chiar dacă nu avea o putere mare sub capotă, livrând doar 156 CP, se conducea foarte plăcut, fiind manevrabilă şi precisă în volan.

Când i-am propus atunci fiului meu să ieşim într-o escapadă scurtă prin Moldova, reacţionase cu entuziasm, savura peisajele de seară, îmi spunea observaţiile lui despre maşină, ascultam muzică bună în sistemul audio şi vorbeam. Şi n-am mers foarte departe, doar până la brutăria lui Marcu, aflată la vreo 25-30 km de centrul Chişinăului, proaspăt deschisă pe atunci. Dar spuneam că „noi, probabil, şi dacă am călători vreo 10 ore la rând, tot am avea despre ce să vorbim.”.

Şi escapadele noastre au evoluat în altele mai lungi. La o lună distanţă, în august 2020, luasem un BMW i8 la un test mai special prin Moldova. Maşina era deja scoasă din producţie la acea vreme, dar ea devenise simbolică pentru BMW şi m-am gândit că ar fi frumoasă şi o experienţă cu fiul meu cu ea. Am adus atunci i8-ul acasă fără să-I spun din timp şi l-am chemat la poartă. „Avem planuri pe azi seară, băiete!”, i-am zis, şi zâmbetul său a fost irepetabil. Spuneam încă de atunci că noi nu suntem fani aprigi ai unei mărci sau alteia, Mercedes şi BMW, ci apreciem mai degrabă ingineria şi calităţile fiecărui model bun creat de aceste sau alte mărci şi savoarea în condus pe care o oferă. Fiul meu, de 12 ani pe atunci, făcea poze cu telefonul la fiecare oprire pe care o făceam, mai ales că acea maşină îşi deschidea uşile în sus. A fost o experienţă superbă de condus în doi, mai ales că am condus mult mai departe, dincolo de oraşul Orhei, pe trasee bune. Şi văd acum, în acel articol de acum 5 ani, că menţionam un lucru frumos, şi anume că în acea seară, după călătoria cu BMW i8, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis „Mulţumesc, eşti cel mai bun tătic din lume!”. ”Şi tu eşti cel mai bun băiat din lume, dragul meu!”., i-am răspuns.

Asemenea ieşiri n-au încetat, iar apoi, în vara anului 2021, am plecat într-o escapadă mult mai lungă, prin Austria şi Elveţia, şi am luat o maşină de test de la producătorul german BMW, direct din Munchen. Era un BMW M3 Competition, cu tracţiune pe puntea spate, în generaţia actuală G80, pe atunci încă proaspăt lansată.

Am condus-o câteva zile bune la rând, pe trasee sinuoase din munţii Alpi şi am savurat-o. Cei 510 CP se simţeau superb şi deschideau şansa unor senzaţii exaltante de acceleraţii, de ieşiri din fiecare viraj. Condusesem anterior şi alte maşini mai puternice de atât în teste drive, dar echilibrul superb dat de ingineria lui BMW M3 G80 m-a cucerit să zic că e unul din cele mai consistent proiectate automobile moderne. Am savurat-o enorm şi eu, şi fiul meu, dar pe atunci încă nu îndrăzneam să gândesc că într-o zi vom ajunge să avem propriul nostru BMW M3 G80 în garaj.

Dar au mai trecut alţi 2 ani după acea călătorie. Maşina ne rămăsese în minte ca una pe care o admiram. Şi escapadele noastre periodice tată-fiu nu încetaseră. La doi ani după acea călătorie cu M3, am mai avut o escapadă lungă în doi spre Elveţia, unde am avut ocazia să intrăm în interiorul renumitei instituţii CERN, acolo unde se află acceleratorul de particule. Fiul meu era pasionat de fizică şi avea performanţe foarte bune la liceu, datorită unor profesori superbi care i-au predat acest subiect. Avea şi rezultate bune la alte ştiinţe exacte, aşa că oportunitatea de a pătrunde amândoi în lumea CERN din interior, acolo unde fizica e explorată la limitele sale încă necunoscute, era ceva unic. Am mers atunci cu maşina, cu Mercedesul. Şi am fost bucuros să-mi văd fiul adolescent de atunci vorbind cu ingineri şi fizicieni de la CERN, care dirijează proiectele de acolo, găsind subiecte profunde, fizice, de a discuta cu ei şi primind aprecieri din partea lor. „Eşti un tânăr talentat, studiază, urmează un parcurs corect în fizică şi te aşteptăm cu drag în viitor să ni te alături, poate, avem nevoie de oameni foarte buni aici”. Fiul meu a aflat apoi şi de pe site-ul CERN cât câştigă fizicienii şi inginerii de la CERN din Elveţia, cu sume cuprinse între 180 şi 280 mii de franci anual, în funcţie de calificări. Suna ca o perspectivă atrăgătoare. Şi tot el a observat că în parcarea de la CERN, fizicienii şi inginerii au parcate preponderent maşini savuroase în condus, de la Ford Mustang până la Porsche-uri şi BMW-uri de performanţă, probabil pentru a-şi condimenta drumul spre casă după o zi de concentrare maximă în ştiinţă.

Foto: În interiorul ingineriei de la CERN

În 2024, la trei ani după acea călătorie cu BMW M3 din Austria şi Elveţia, am putut comanda şi noi maşina noastră de vis. A fost unul din acele momente din viaţă în care poţi îndrăzni să faci o decizie ghidată mai mult de pasiune şi emoţie decât de raţiune. Care era maşina mea de vis? Deşi apreciez multe alte modele, alegerea mea gravita spre BMW M3 G80. Şi am mers atunci la dealer-ul din Moldova, să văd cum aş putea să configurez şi care ar fi preţul cu tot cu opţiuni.

Iniţial, n-am putut să configurez maşina pentru că tocmai era perioada în care G80 trecea printr-un facelift. Comenzi pentru maşinile curente nu se mai primeau, iar configuratorul pentru versiunile de după facelift nu accepta comenzi încă. Abia după ce fusese lansat facelift-ul, am putut merge şi configura maşina, iar versiunea pe care mi-o doream a crescut cu 20 CP în putere, de la 510 la 530 CP. Şi atunci, dacă tot configuram maşina de vis, am ales nuanţa de verde intens Isle of Man şi interiorul oranj.

Deşi o configurasem şi primisem şi un preţ, parcă tot nu îndrăzneam să cred că o pot confirma cu siguranţă. Dar aşa cum spusesem mai devreme, cei de la BMW Moldova au plasat în producţie maşina fără să le dau niciun avans, pentru că erau convinşi mai mult ca mine. Bineînţeles, când a ajuns maşina şi am văzut-o pe viu, n-am mai avut nicio ezitare. Şi am mers s-o văd pentru prima dată pe viu tot cu fiul meu.

În ultimul an, am avut alte multe escapade, şi în patru, şi în doi. Între timp, Gabriel, fiul meu, a avut invenţii de fizică şi câteva concursuri internaţionale respectate, la care a luat medalie de argint şi aur. Am mers cu el să-l însoţesc la unele din ele, două fiind în SUA. Iar asta, împreună cu perseverenţa sa de a-şi căuta oportunităţi, i-a adus şansa de a studia, deocamdată la liceu, într-o ţară europeană pe care am tot vizitat-o în doi în ultimii ani. Tocmai de asta, începând din toamnă îl văd mai rar, iar asemenea escapade în doi au devenit parcă şi mai preţioase.

Şi de curând, când a fost acasă în vacanţă, am urcat din nou amândoi în BMW-ul M3 Competition xDrive pe care-l avem în garaj şi am mers din nou pe aceleaşi drumuri pe care merseserăm acum 4-5 ani. Doar că între timp drumurile în Moldova au devenit mult mai bune şi am putut merge mai departe doar pe asfalt impecabil, pe care BMW M3 se simte fabulos.

Am vorbit din nou mult. Despre maşină şi senzaţiile din ea, despre ingineria pură a celor 530 CP de sub capotă şi a unuia din ultimele motoare geniale şi superbe din câte mai există în lume.

Despre launch control şi cât de rapid poate fi în acceleraţiile de la 0 la 100 km/h acest BMW M3 Competition xDrive. Timpul oficial e de 3,5 secunde. Noi am măsurat 3,25 secunde. Poate o fi vreo inexactitate a metodei noastre de măsurare, sau poate BMW mai face ceea ce se spune că face în ultimul timp, când oferă performanţe de facto mai bune decât le anunţă. Cert e că maşina e fenomenală.

Şi am condus-o cu savoare excepţională. Drumuri curbate, frumoase, peisaje galbene de toamnă pe alături. Traseul mai avea câte un sat, mai reduceam viteza şi motorul bolborosea la turaţii mici cât treceam satul. Apoi, venea o porţiune de traseu pustiu cu curbe, şi mâinile mele schimbau treptele cutiei automate în regim manual. A 2-a, a 3-a, a 4-a uneori. Conduceam în regim M2, cu motorul trezit la maxim şi cutia în acuitate supremă. Maşina se simte ca un animal feroce în acest regim, schimbând uneori cu şocuri. Cel mai bine schimbă la turaţii mari, că pentru asta e prevăzut acest regim.

E fenomenal cât de puritane sunt senzaţiile lui BMW M3 Competition xDrive. E acea maşină căreia îi simţi toată ingineria, ştii exact unde se află toate cele 4 roţi, şi ştii că o poţi controla chiar şi cu ESC-ul deconectat sau semi deconectat, maşina făcând asta uneori în funcţie de regimul ales, dar avertizându-te. M3 e una din acele maşini care până şi când începe a derapa controlat, are un diapazon clar în care poţi jongla cu ea fără a pierde controlul, mai ales dacă o cunoşti bine.

Dar, cu tracţiunea integrală, derapările involuntare nu se întâmplă, dacă ai asfalt bun şi anvelope suficient de calde. De asta, eu în asemenea escapade de condus cu fiul meu îmi activez dispay-urile Sport uneori, ca să văd turaţiile plenar şi pe ecran, şi pe head-up display-ul de pe parbriz, dar şi temperatura anvelopelor.

Şi pe lângă asta, BMW M3 are grijă să-mi afişeze temperatura uleiului, chiar mai importantă decât cea a lichidului de răcire. Niciodată nu trece peste limitele normale, dar pot vedea foarte clar cum „respiră” pe viu motorul. Şi pot vedea cum adeseori motorul turat mai tare are o temperatură de ulei mai mică datorită lubrifierii mai rapide.

Şi aşa cu spuneam acum 4 ani, 530 CP deschid o savoare în condus dintr-o cu totul altă dimensiune, care mă alimentează pur şi simplu cu un val imens de entuziasm şi energie, când conduc maşina asta. E cea mai bună sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru mine. E cumva întruchiparea apogeului ingineresc şi senzorial al lucrurilor despre care scriu în fiecare zi.

Conduceam în acea zi de toamnă şi savuram fiecare clipă. Fiul meu savura revenirea acasă. Şi îndrăznesc să spun că ambii savuram o nouă escapadă în doi. E altă maşină acum, una mult mai puternică, de vis, pe care o privim ambii cu pasiune. Eu am mai mult păr cărunt, deşi mă simt încă foarte tânăr. Iar lângă mine, acel copil care cinci ani în urmă avea 12 ani, e acum un tânăr independent de 17 ani, plecat deja să cucerească lumea. În doar 5 ani, băiatul de pe scaunul de alături s-a transformat dintr-un copil într-un tânăr în toată firea, pe care-l admir profund. Şi asta mă face să înţeleg cât de repede trec 5 ani şi cât de multe se pot schimba în 5 ani. Nu avem atât de mult timp precum ni se pare uneori, în această viaţă. De asta, uneori, poate n-ar trebui să ezităm atât de mult, poate n-ar trebui să amânăm la infinit. Iar copilăria fiilor sau fiicelor noastre galopează rapid spre viaţa lor de adult şi avem puţin timp, de fapt, ca să fim acolo, la locul potrivit, în momente cheie, or toată copilăria e formată poate din câteva zeci de asemenea momente cheie definitorii, nu mii sau milioane. Iar asta mă face să preţuiesc şi mai mult aceste escapade în doi şi fiecare clipă petrecută împreună cu oamenii care-mi sunt dragi. Maşina? Pentru noi e o pasiune comună şi un fel în care petrecem frumos timpul în doi. Şi fiind plăcută în condus, savuroasă în sunetul ei şi plină de viaţă, ne condimentează şi aceste clipe frumoase în doi sau în patru.