(VIDEO) Un Porsche, condus de un şofer de 90 ani, a căzut într-o galerie de ventilare în Germania după ce a spart un perete, generând o operaţiune complexă de recuperare

6 Noiembrie 2025, 18:47
Redacţia PiataAuto.md
Pentru mulţi pasionaţi auto din toată lumea, deţinerea unui Porsche 911 e unul din marile deziderate în viaţă, iar pentru că maşina e şi scumpă, mulţi ajung să-şi împlinească acest vis abia la o vârstă mai înaintată. Şi atunci, fiind pensionaţi şi având mai mult timp liber, pot savura poate chiar mai mult acea maşină. Doar că cealaltă parte a monedei e că până atunci şi dexteritatea în condus poate avea de suferit în unele cazuri, în funcţie de condiţia fizică. Acum trei zile, în Germania, proprietarul în vârstă de 90 de ani al unui Porsche 911 GTS a trecut printr-o situaţie în care pare să fi apăsat din greşeală prea tare pedala acceleraţiei, în timp ce manevra în marşarier pentru a-şi găsi locul de parcare. În rezultat, maşina puternică a lovit peretele de 17 cm din spatele său, l-a spart şi a căzut într-o galerie de ventilare, care se afla în spatele acestui perete, rămânând blocată acolo.
Dacă tot am vorbit azi şi cu mai multe alte ocazii şi de cazul lui Volvo XC40 Electric, în care mai mulţi şoferi s-au pomenit cu maşina lor electrică accelerând involuntar la maxim, iar stereotipurile sociale au făcut ca anchetatorii să pună caz după caz vina pe seama şoferilor, care se întâmplau să fie mai în vârstă, în timp ce cauza era o problemă tehnică a maşinii, trebuie să menţionăm că există o probabilitate ca ceva similar să se fi întâmplat şi aici. Pompierii şi poliţişti veniţi la faţa locului spun că şoferul ar fi de vină, cu apăsarea pedalei de acceleraţie, şi nu menţionează că el ar nega asta. Dar totuşi, până la un rezultat final al anchetei, trebuie să lăsăm şi această posibilitate, fără a eticheta din start lucrurile doar din cauza vârstei şoferului.
Ei bine, totul s-a produs în oraşul Ludwigsburg din Germania, poliţiştii chemaţi la faţa locului fiind din aceeaşi secţie cu cei din cazul de săptămâna trecută, care au descoperit plăcuţele de frână de lemn la un Mercedes GLE de 100.000 euro proaspăt cumpărat la mâna a doua. Se pare că poliţiştii din Ludwigsburg au o perioadă cu cazuri foarte neobişnuite, deci.
Incidentul a avut loc într-o parcare publică specializată, iar maşina a lovit zidul din spate cu posteriorul său. Acesta a fost oarecum deteriorat, dar, judecând după faptul că a spart un perete de 17 cm, maşina a scăpat relativ integră.
Doar că după acel perete era o galerie de ventilare care conecta mai multe niveluri ale parcării şi avea şi nişte structuri metalice ale sistemului de ventilare. Porsche-ul a lovit una din aceste structura cu montantul stânga, şi a rămas cu roata faţă stânga susţinându-se de podeaua nivelului de sus. Practic maşina a rămas blocată vertical doar susţinută de aceste două puncte de sprijin, fapt care vorbeşte din nou de robusteţea construcţiei sale.
Şoferul de 90 de ani a scăpat absolut nevătămat, şi a fost ajutat să iasă în siguranţă din maşină. Din cauza poziţiei în care a ajuns maşina, ea nu putea fi scoasă uşor de acolo, printr-o simplă tractare, aşa că echipele de intervenţie au declanşat o adevărată operaţiune de recuperare, cu o logistică relativ complexă.
Planul de acţiuni a fost ca maşina să fie legată şi securizată, apoi să fie coborâtă la nivelul inferior, nu să fie ridicată, întrucât ridicarea ei înapoi a fost considerată prea periculoasă, din cauza unghiurilor de acces şi forţelor mari, care riscau să producă deteriorări auxiliare prea mari.
Pompierii au asistat toată lucrarea, pentru că din maşină se scurgeau lichide tehnice, cum a fi uleiul de motor şi antigel. Lucrarea propriu-zisă de recuperare, însă, a fost făcută de o companie specializată, cu îndrumarea pompierilor şi poliţiştilor.
Totul a durat multe ore la rând, iar Porsche-ul a ajuns la nivelul de jos, unde a fost tras într-o poziţie în care stătea pe acoperişul său, răsturnat. Acesta era tractat şi zgâriat, dar salvatorii spun că au încercat să lucreze cu daune adiţionale minime pentru maşină.
Ulterior, ea a fost întoarsă pe propriile roţi, după care a fost tractată şi urcată pe un camion pentru a fi evacuată cu totul de acolo.
Daunele materiale sunt relativ mari, atât la maşină, cât şi la construcţia parcării, dar germanii spun că ele sunt reparabile şi într-o lună totul va fi ca nou, cel puţin pe partea parcării. Cât va costa reparaţia maşinii şi dacă va putea fi ea reparată fără a fi declarată daună totală nu se ştie deocamdată.
Porsche-ul 911 GTS avea 157.963 km pe odometrul său în momentul producerii acestui incident.
Vezi toată operaţiune de recuperare în video-ul de mai jos. Poţi include dublajul automat sau poţi activa subtitre cu traduceri automatizate din comenzile player-ului.
0
2,511
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
ALTE ŞTIRI RECENTE
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!