(VIDEO) Un service din România a descoperit cât de uzat poate fi un motor 3,0 TDI mild hibrid modern de Audi la doar 140.000 km parcurşi
23 Noiembrie 2025, 00:30 Redacţia PiataAuto.md
Cândva, motoarele diesel TDI erau sinonime cu fiabilitatea exemplară, iar asta făcea acele motoare să poată rula 500-600 mii km fără reparaţii majore, doar cu schimb de ulei şi consumabile. Şi distribuţie, bineînţeles. Cei care aveau un ritm de viaţă cu navete, puteau atinge cu uşurinţă şi peste 1 milion km. Şi asta era valabil atât de motoarele de 4 cilindri, cât şi la cele de 6 cilindri. Ba dimpotrivă, un motor de cilindree mai mare sugera de obicei o rezervă inginerească şi mai mare. Dar în ultimii ani se înteţesc cazurile când multe din aceste motoare cedează mult mai devreme. Pe de o parte, normele tot mai stricte de emisii îi fac pe producători să adopte soluţii tehnice în interiorul motorului care vin în detrimentul longevităţii, inclusiv recomandarea unor uleiuri mult mai puţin vâscoase. Pe de altă parte, intervalul recomandat de schimb de ulei a devenit uriaş în multe ţări europene, de la cele 10-15 mii km recomandate cândva, până la 25-30 mii km în ultimii ani. Iar asta, deşi pare că reduce costurile de mentenanţă, de fapt le creşte enorm, pentru că, în funcţie de exploatare, se pot întâmpla asemenea cazuri ca şi cel descoperit de curând de un service din România, când la doar 140.000 km un motor modern 3,0 TDI mild hibrid de Audi a ajuns la o stare de uzură internă nefiresc de mare.
Despre cazul acestui Audi A7 am scris acum o săptămână, când mecanicii făcuseră efectiv diagnosticarea lui şi începuseră procesul de demontare a motorului de pe maşină şi dezasamblare a lui. Dar acum aceeaşi mecanici au dezasamblat motorul până la cele mai mici componente şi au putut descoperi adevăratul tablou trist din interior.
Maşina, înmatriculată în Germania, venise la service cu ulei în vasul de expansiune pentru antigel. Era clar, deci, că undeva în interiorul motorului există o cale prin care uleiul de motor ajunge în zona canalelor de răcire şi se amestecă în antigel. O asemenea problemă e deosebit de gravă şi trebuie reparată când mai curând, pentru a preveni un deznodământ catastrofal.
Mecanicii spuneau că odată ce vor dezasambla motorul, vor verifica toate componentele pasibile de uzură, chiar dacă vor găsi cauza într-un singur punct. Şi vor face şi schimbul de distribuţie, dacă tot motorul e demontat de pe maşină. Iar starea generală a acestui Audi A7 denota o mentenanţă relativ bună din partea proprietarului.
Demontarea a fost foarte complexă pentru că motorizările mild hibride mai noi au mult mai multe cablaje, senzori şi conexiuni auxiliare, iar mecanicii spuneau că cei care lucrează pentru prima dată la ele, chiar dacă au mai reparat anterior motoare TDI, sau chiar TDI V6, vor avea inevitabil dificultăţi din a memora fiecare cablu şi senzor, care trebuie pus ulterior înapoi, şi a înţelege exact fiecare componentă. Aici vorbim de motorul 3,0 TDI V6 cu numele de cod DDV, cu 286 CP la activ.
La dezasamblare, turbina s-a dovedit a fi în stare bună, dar axele cu came aveau dinţi erodaţi, cauzaţi de distribuţie. Mai departe, când au avansat cu scoaterea băii de ulei şi inspectarea arborelui cotit, sau vilbrochenul, cum îl numesc mecanicii în video, avea urme de ulei vâscos şi degradat în jurul său. Un motor cu uleiul schimbat la 10-15 mii km n-ar trebui să aibă niciodată o asemenea stare a uleiului său, mai ales la o cifră atât de mică de kilometri parcurşi.
Şi mai surprinzător a fost că toţi cuzineţii săi din jurul său puternic uzaţi. O asemenea uzură e de-a dreptul uluitoare şi spune clar că acest motor a avut probleme majore în calitatea lubrifierii sale.
Ba chiar şi structurile metalice în care aceşti cuzineţi se fixează era uzate, semn că aceştia erau deja mişcaţi periodic din poziţiile lor şi nu doar ei se alegeau cu erodări în propriul corp, ci generau daune şi elementelor din jurul lor.
Partea bună e că arborele cotit a rezistat şi nu va trebui înlocuit. Cel puţin aici proprietarul va economisi niţel. Dar la ce stare de uzură avansată s-a constatat, mecanicii au reuşit să-l convingă să facă o reetanşare completă a motorului, cu toate garniturile necesare, cu cuzineţi noi şi cu 4 arbori cu came noi pentru cele două chiulase ale motorului în formă de V.
Dar până a se face toate astea, motorul a trebuit dezasamblat mai departe, iar starea lui uzată s-a tot revelat, pas cu pas.
Zone de scurgeri de ulei unde n-ar fi trebuit să fie, pete de coroziune acolo unde n-ar fi aşteptat nimeni, depuneri — acest motor V6 TDI, dezasamblat în acest service din România, a avut de toate.
S-a trecut apoi la spălarea blocului motor cu jet, o procedură utilizată adeseori la reparaţii capitate, dar care trebuie urmată de uscare şi o tratate rapidă de materiale anticorozive, lubrifiere şi asamblare, pentru a evita provocarea punctelor de coroziune acolo unde ele nici n-au existat.
Partea bizară este că service-ul a făcut această spălare cu chiulasele fixate pe motor, nu doar o spălare a blocului. Cu chiulasele pe motor, apa poate intra în pasajele destinate uleiului, dar poate intra şi în interiorul cilindrilor din această cauză. Desigur, se poate încerca o suflare cu aer comprimat, dar nu e foarte clar de ce să se facă asta într-o asemenea manieră, dacă pentru a rezolva scurgerea de ulei în antigel, în mod normal ar trebui oricum scoase chiulasele şi verificate şi garniturile acestora, pentru că anume garniturile pot avea zonele care cauzează cea scurgere.
Şi din câte se pare, service-ul a făcut toată lucrarea fără a scoate chiulasele de pe bloc. Am putea cred că n-au filmat-o pur şi simplu, dar şi spălarea a avut loc cu chiulasele pe motor şi nici la o etapă din tot procesul de reparaţie nu poate fi văzută demontarea chiulaselor şi schimbarea garniturii. Ar fi atât de absurd să se facă o asemenea reparaţie ce a vizat în primul rând scurgerea de ulei în antigel fără înlocuirea garniturilor, încât tindem să credem că pur şi simplu această etapă a fost omisă la editare, pentru că altfel ar fi o gafare gravă.
Procesul de reasamblare e a început de la etapa instalării cuzineţilor noi, bielele fiind prezente pe motor.
S-a montat apoi înapoi şi arborele cotit, iar aici lucrurile s-au făcut corect, cu lubrifierea fiecărui component, cu parametrii corecţi dinamometrici la strângerea acestuia.
Apoi s-a trecut la montarea tuturor micilor componente în chiulase, pentru a se putea instala şi arborii cu came noi.
Apoi s-a instalat şi lanţul de distribuţie cu tot cu întinzătoare şi rolele necesare. De aici încolo, urmau montarea capacelor la distribuţie şi a celor pe chiulase şi montarea elementelor auxiliare pe motor.
De aici încolo a urmat montarea motorului pe maşină, cu tot cu cutia de viteze. A fost schimbat şi uleiul în cutie. La final motorul a pornit cu bine, iar mecanicii spun răspicat că lucrarea a fost făcută impecabil şi complet. Noi sperăm doar că s-a făcut şi schimbarea de garnituri de chiulase, descoperindu-se şi punctul exact de scurgere a uleiului în antigel, pentru că altfel s-au tratat simptomele secundare, dar e posibil că nu şi cel primar. Totuşi, mecanicii au menţionat la început despre reetanşarea completă. Deci credem că au fost schimbate şi garniturile, pentru că aşa a fi firesc şi necesar.