CITIRE ŞTIRE:
Volvo a recunoscut că LiDAR-ul de pe EX90 e un eşec şi a renunţat la el, schimbând designul maşinii, iar furnizorul acestuia a dat producătorul în judecată
18 Noiembrie 2025 - 11:54
Redacţia PiataAuto.md
Volvo a
dezvăluit pentru prima dată modelul electric EX90 în noiembrie 2022, acum trei ani, prezentându-l ca unul din cele mai tehnologizate şi sigure din lume. Şi era absolut adevărat că toată ideea iniţială a acestei maşini a fost formidabilă, de la design până la spaţiu, de la confort şi execuţie suspensie până la parametrii de autonomie şi putere de propulsie electrică. Iar la capitolul siguranţei, EX90 trebuia să exceleze din nou cu un salt tehnologic, aşa cum a făcut-o Volvo de multe ori în decursul istoriei. O mare parte din acest salt tehnologic în siguranţă trebuia să fie materializat de un LiDAR ultra performant, instalat într-o proeminenţă specială pe acoperiş, care e oferit ca dotare standard şi care trebuia să facă maşina capabilă să vadă lucrurile din jurul său la un nivel mult mai profund şi mai independent de condiţiile meteo şi de luminozitate. Un
experiment al youtuber-ului Mark Robber de acum mai multe luni arăta elocvent că până şi unele funcţii elementare de siguranţă pot fi realizate mult mai bine cu un LiDAR. Şi în acel experiment youtuber-ul folosise o maşină echipată cu un LiDAR de la compania Luminar, care pretinde că are cea mai avansată tehnologie şi cele mai avansate dispozitive LiDAR. Şi Volvo EX90 a beneficiat de dispozitive LiDAR de la aceeaşi companie Luminar, doar că pentru Volvo EX90, totul s-a dovedit a fi un lung şi dureros eşec, care a culminat acum cu momentul în care suedezii au reziliat contractul cu Luminar şi au renunţat la LiDAR, schimbând chiar şi designul acoperişului lui EX90. Iar Luminar încearcă să conteste această reziliere, dând producătorul suedez în judecată.
Dispozitivul LiDAR a fost unul din motivele principale, din care startul producţiei lui Volvo EX90 a tot fost amânat. Era iulie 2024, la un an şi opt luni de la dezvăluire, şi EX90 încă nu era lansat în producţie, când Volvo a
anunţat pentru prima dată în istoria sa că ar putea livra clienţilor primele exemplare ale lui EX90 fără funcţionalităţi esenţiale, urmând să le adauge ulterior prin actualizări. Era vorba de sistemul LiDAR al maşinii şi toate funcţiile avansate care folosesc datele acestuia, inclusiv funcţii de siguranţă, precum identificarea riscurilor de accidente în intersecţii.
Ulterior, la aproape doi ani de la dezvăluire, în toamna anului trecut, producţia a demarat în sfârşit, într-un ritm foarte lent, o mare parte din maşini fiind livrate angajaţilor Volvo şi doar un număr mic clienţilor. Primele maşini au ajuns şi-n mâinile jurnaliştilor pentru primele teste. Iar doi jurnalişti suedezi au
descoperit în mod independent unul de altul în februarie 2025 că senzorul LiDAR de pe Volvo EX90 poate distruge camerele telefoanelor, dacă e filmat de aproape.
În mai 2025, un youtuber s-a convins că Volvo EX90 îi distruge camera de iPhone cu LiDAR-ul, într-un
experiment filmat complet, de la camera bună a telefonului său până la modul în care a fost afectată de LiDAR-ul ui Volvo EX90, chiar dacă acesta avea funcţiile lui dezactivate.
În august 2025, Volvo a
amânat din nou activarea funcţiilor indisponibile pe SUV-ul electric EX90. În continuare tot ce era legat de LiDAR rămâsese indisponibil. Atunci, în august, jurnaliştii suedezi spuneau că LiDAR-ul Volvo, care trebuia să facă maşina una din cele mai sigure din lume, nu poate funcţiona corect, iar compania americană Luminar, care l-a dezvoltat şi produs pentru Volvo, era deja în probleme la rândul său, cu toţi şefii schimbaţi de urgenţă cu puţin timp înainte de acel moment. Din cauza acestui LiDAR Luminar nefuncţional, o mulţime de funcţii nu pot fi activate cum ar fi First Safety Scenario, care presupunea un set de reacţii în situaţii extreme, în care Volvo ar fi evitat impactul şi ar fi dat prioritate maximă siguranţei, datorită scanării 3D a împrejurimilor. O altă funcţie ţinea de prezicerea traiectoriilor de impact a altor maşini şi acţionarea maşinii pentru a preveni eventuale consecinţe drastice în urma ricoşărilor. Cadranele de bord trebuiau să poată afişa o imagine tridimensională de zi graţie LiDAR-ului şi unei camere, dar nici asta nu era disponibil. Deci, la aproape trei ani de la dezvăluirea modelului, Luminar şi Volvo aşa şi nu putuseră ajunge la o soluţie tehnică de a face aceste tehnologii să funcţioneze.
Asta face ca decizia Volvo de acum să fie una perfect explicabilă. Producătorul suedez a confirmat pentru cei de la Reuters că a reziliat contractul pe o perioadă de 5 ani pe care-l avea cu Luminar din motive că furnizorul nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale.
Foto: Construcţia LiDAR-ului de pe Volvo EX90
Volvo a exclus cu totul LiDAR-ul din dotările standard ale maşinii, modificând şi a designul acoperişului, iar cumpărătorii care vor să configureze maşinile primesc notificări despre această schimbare. Aparent, există informaţii neconfirmate că Volvo ar putea integra un dispozitivi LiDAR drept dotare opţională, de la un alt producător, dar acest fapt e oarecum mai puţin probabil cu efect imediat, întrucât şi acel dispozitiv ar avea nevoie de calibrări şi muncă inginerească de integrare.
Foto: Volvo EX90 cu design modificat al acoperişului, fără proeminenţa dedicată LiDAR
Pentru Luminar, Volvo Cars era cel mai mare client, iar această reziliere va lovi crunt în compania care se află şi aşa în probleme profunde. Conform ultimului său raport financiar, ea e deja la limita falimentului, cu o balanţă negativă de datorii de aproape jumătate de miliard de dolari şi cu pierderi operaţionale şi de R&D importante realizate şi în acest an. Compania a avut încasări de doar 18,8 milioane de dolari în trei trimestre ale anului 2025, dar costurile operaţionale au fost de 26,8 milioane, la care s-au mai adăugat costuri R&D de 66,6 milioane. Iar cu o balanţă de datorii de 429 milioane, lucrurile arată trist, urmând ca Luminar să rămână fără bani în conturi către începutul anului viitor. Noua reziliere a celor de la Volvo poate fi deci comparată cu un verdict pentru un faliment aproape iminent.
Conform informaţiilor venite din SUA, Luminar ar fi depus deja actele pentru a da în judecată Volvo, cerând compensări financiare pentru venitul ratat de la anii nematerializaţi din contractul d 5 ani, atât pentru EX90, cât şi ES90. Luminar ar menţiona în actele din instanţă că problema n-ar fi fost una de hardware cu dispozitivul său, ci una de software a maşinii suedeze, menţionând că producătorul suedez ar fi fost cel care a suspendat livrările din cauza problemelor tehnice cu maşina sa. Şi Luminar acuză că şi rezilierea contractului a fost o urmare o problemelor tehnice la modelele suedeze, pe care inginerii mărcii nu le pot soluţiona, şi n-ar avea nicio legătură cu dispozitivul LiDAR furnizat de ei.
Un eventual proces de judecată va trebui să constate aşadar de partea cui sunt problemele tehnice. Dacă problemele sunt cauzate de LiDAR-ul propriu-zis, atunci Luminar nu are şanse prea mari, însă Volvo a decis livrarea maşinilor cu acel LiDAR şi promitea activarea ulterioară a funcţiilor prin update-uri de soft, ceea ce susţine oarecum ipoteză că problema de bază e la soft. Şi dacă această colaborare a fost reziliată într-adevăr doar de problemele proprii ale modelului Volvo, atunci Luminar are şanse la compensări mari, de ordinul zecilor de milioane de dolari sau chiar mai mult dacă se invocă şi alte daune colaterale de imagine.
Foto: Componentele senzorului LiDAR de pe Volvo EX90Volvo EX90 e cunoscut deja ca având şi alte probleme din cauza ingineriei defectuoase, nu doar din cauza LiDAR. În aprilie 2025 primii proprietari deja
semnalau un număr imens de probleme din cele mai diverse. În iulie, Volvo a
recunoscut că modelul electric EX90 e un eşec financiar pentru companie, din cauza întârzierilor şi problemelor, înregistrând o pierdere de 1 miliard de euro în contabilitate din cauza constatării că nu va mai putea vinde la fel de multe modele pe cât şi-a planificat. Tot în iulie experţii tehnici ai organizaţiei americane Consumer Reports au emis un
verdict tranşant pentru acest model, declarând că el nu trebuia admis în producţie, la numărul mare de probleme pe care le are. Iar în aceeaşi perioadă un proprietar din Canada avea un număr atât de mare de probleme cu maşina sa, încât
crease un site unde le publica pe toate şi-i cerea producătorului să-şi ia maşina înapoi şi să-i ramburseze banii.
În august, Volvo
anunţa că îşi cere scuze de la clienţi şi spunea că şi computerul principal al maşinii va fi înlocuit cu unul de tip dual Nvidia Drive AGX Orin configuration, care ar trebui să permită activarea funcţiilor lipsă. Acest lucru urma să se întâmple şi pe maşinile livrate şi pe cele ce urmau a fi produse. Dar înlocuirea acestui computer principal încă nu începuse, nici măcar pe maşinile fabricate la acel moment. Volvo spunea că saltul tehnologic al lui EX90 e atât de radical, încât e unul care are loc o dată la 30-50 ani, şi din acest motiv apar aceste probleme majore. Doar că de obicei aceste probleme sunt rezolvate de ingineri înainte de unda verde pentru producţia de serie. Iar acum trei săptămâni, o incursiune într-un grup al proprietarilor de Volvo EX90 ne-a arătat numărul enorm de probleme pe care aceştia încă le
întâmpină cu maşina lor electrică.
În cazului LiDAR-ului şi rezilierii de acum Luminar, e dificil deocamdată să spunem cui îi aparţine vina, deşi cele două companii ştiu bine, probabil. În acelaşi timp, e foarte probabil să existe probleme pe ambele părţi, atât a dispozitivului, cât şi a softului. Cert e că pentru Volvo acesta e un nou capitol trist în istoria de eşec a modelului EX90, iar pentru Luminar capitolul riscă să fie ultimul înainte de un posibil faliment.