BMW a patentat şuruburile care vor face reparaţiile în afara service-urilor oficiale aproape imposibile
20 Decembrie 2025, 11:21 Redacţia PiataAuto.md
În ultimul timp, auzim tot mai des despre cazuri în care reparaţiile unor maşini în ateliere independente sau făcute direct de proprietari sunt foarte dificile sau imposibile, mai ales din cauza unor restricţii de soft. În cazul maşinilor electrice, e nevoie de reprogramări avansate ale modulelor înlocuite, dar asta e tot mai mult valabil şi la maşinile cu combustie. Iar în unele cazuri se ajunge la absurd, unde până şi schimbarea unor plăcuţe de frână necesită accesul la un soft autorizat şi conectoare de peste 2.000 dolari, ca în situaţia cu frânele Hyundai, descrisă câteva zile în urmă de noi. Ei bine, se pare că BMW are planuri de a duce aceste impedimente de a permite reparaţiile independente la un nou nivel, or, inginerii săi au patentat şuruburile care vor face aceste reparaţii în afara service-urilor oficiale aproape imposibile.
Noile şuruburi au capul făcut să replice emblema BMW, având chiar şi literele BMW scrise pe ele. Marea problemă e că metoda de angrenare a unei eventuale şurubelniţe sau chei cu capul acestui şurub este ca ea să aibă dinţi reliefaţi în mod opus, care să intre în cele două găuri lăsate de forma emblemei BMW.
Asta înseamnă că aceste şuruburi nu vor mai putea fi deşurubate sau strânse înapoi cu unelte obişnuite, ci va fi nevoie şi de unelte speciale. Iar producţia acestor unele şi a altor şuruburi similare va fi protejată de drepturile de proprietate intelectuală, garantate de patentarea acestor şuruburi.
Deci, service-urile independente nu vor putea cumpăra pur şi simplu şurubelniţe BMW din orice magazin, pentru că aceste unelte vor fi probabil restricţionate la început doar pentru service-urile oficiale, iar ulterior s-ar putea să fie vândute sau licenţiate tot doar de producător.
Mai mult ca atât, construcţia patentată acum datorită marginii sale, face foarte dificilă operarea şurubului cu unele improvizate. BMW stipulează clar că designul e menit să facă operările improvizat cât mai aproape de imposibil, pentru a preveni manipularea neautorizată a unor module şi elemente cruciale de pe viitoarele sale maşini.
Foto: Imagine din documentele de patentare BMW
Bineînţeles, patentarea presupune multe variaţii ale mărimii acestor şuruburi şi chiar geometriei lor, pentru adaptarea exactă, care să le permită folosirea în locurile intenţionată. În toate cazurile, însă, principiul general al capului şurubului va rămâne la fel, deşi vor exista în mod clar mai multe diametre. Totuşi, asta va însemna că vor trebui să existe cel puţin 4-5 variaţii de şurubelniţe care să poată fi aplicate în funcţie de mărimea şurubului, or, spre deosebire de şurubelniţele clasice, aici nu e vorba doar de o aliniere pe centru, şi de o potrivire perfectă şi pe diametru.
Documentele de patentare spun că noile şuruburi au fost testate pentru a funcţiona corect şi cu cheile dinamometrice, iar noua construcţie le permite şi o distribuţie corectă a cuplului.
Aparent, BMW menţionează că ar intenţiona să folosească iniţial noile şuruburi în interior, atât la modulele electronice, multimedia şi planşe de bord, cât şi la fixarea scaunelor, acolo unde la o privire atentă şuruburile pot fi văzute. BMW spune că astfel aspectul ar denota atenţia la detalii.
Dar aici miza principală e eliminarea accesului la acest module din partea părţilor terţe. Reparaţiile de acasă vor deveni aproape imposibile, la fel ca şi cele din atelierele independente, decât dacă vreun mecanic independent foarte specializat în BMW-uri va insista să-şi cumpere toate aceste seturi de instrumente. Dar apoi e nevoie şi de alte şuruburi noi de înlocuire, iar toată situaţia face ca o mare parte din lucrări să devină mai puţin complicate dacă merg la dealerul oficial, decât dacă te tot chinui să cauţi cine are şurubelniţele necesare.
Totuşi, în unele ţări există reglementări şi restricţii pentru dreptul de a repara pe care trebuie să-l asigure producătorii oricăror bunuri. Prin urmare, noua patentare a celor e la BMW ar putea avea aplicabilitate limitată în aceste regiuni, fie la tipuri de module unde poate fi folosită, fie la regiunile şi ţările unde acestea vor putea fi aplicate pe viitoarele modele germane.