Inginerii Hyundai vor proiecta sistemul energetic al unui centru de date gigantic în Texas, cu consum de energie mai mare decât toată România

Centrele de date moderne, mai ales cele destinate susţinerii puterii de procesare necesare inteligenţei artificiale, au valori de putere care ajung la scară care ar fi fost inimaginabilă cu doar 3-4 ani în urmă. Acum 1-2 ani noile centre anunţate au ajuns să echivaleze sistemele electrice ale unor ţări mai mici. Acum, însă, se ajunge la echivalarea unor ţări mult mai mari, de talie medie. Unul din cele mai mari asemenea centre, anunţate de curând, va fi construit în Texas, SUA, iar proiectarea sistemului energetic, care să asigure electricitatea pentru acesta, va fi făcută de inginerii Hyundai. Partea cea mai impresionantă e că sistemul energetic al noului centru de date va trebui să asigure electricitate pentru un consum mai mare decât toată România.

Noul centru de date va fi localizat în Amarillo, Texas, şi va fi deţinut şi operat de compania Fermi America, cu scopul de a deveni unul din cele mai mari centre de date din lume, cu o putere de procesare imensă, ce ar fi oferită sau închiriată companiilor dezvoltatoare de modele de inteligenţă artificială. Compania Fermi Ameria a fost fondată de fostul ministru de energie din SUA, Rick Perry, care a avut acest rol între anii 2017 şi 2019, cofondator fiind miliardarul american Toby Neugebauer. În octombrie 2025, la nici un an de la fondare, valoarea de piaţă a Fermi America era deja estimată la peste 16 miliarde de dolari.

Foto: Rick Perry

Noul centru de date va fi atât de mare în consumul de putere, încât nu poate fi integrat în reţeaua electrică a statului Texas, fără a impune investiţii imense din partea operatorilor pentru stabilizarea reţelei. Acum câteva luni, scriam despre iniţiativa Nvidia de a trece la operarea centrelor de date mari prin reţele de curent continuu DC, de 800V, pentru a minimiza pierderile de transformări multiple şi pentru a stabiliza suprasolicitările pe care le dau uneori acestei centre de date pentru reţea. Toate cipurile sunt adeseori conectate la unison, să funcţioneze ca un mare „creier” unitar, ceea ce le face să funcţioneze pe aceeaşi frecvenţă, iar asta dă fluctuaţii imense, sincronizate, în cererea de putere pe care ele o au din reţea. Tocmai de asta, când un centru de date ajunge atât de mare ca şi cel din Texas, despre care vorbim azi, e mai logic ca el să fie construit ca o reţea electrică separată de cea publică.

Astfel, noul centru de date va avea un sistem energetic propriu, numit HyperGrid, care va presupune combinarea mai multor surse de producţie de electricitate, de stabilizare a reţelei şi centrul de date propriu-zis, cu multiple hale, care va fi consumatorul de energie. Tot centrul de date şi sistemul său energetic va avea 11 GW putere de producţie şi tot 11 GW va reprezenta şi consumul maxim de putere. E o cifră absolut imensă, or, România consumă de orice 6-7 GW în orele active de zi şi ajunge la maxim 9-10 GW în orele de consum maxim în cele mai solicitante perioade. Deci, un singur centru de date va consuma mai multă energie decât toată România!

Investiţiile necesare în asigurarea acestui volum de energie sunt similare celor de a construi de la zero un număr de centrale suficiente cât să acopere toată România. Inginerii de la divizia Hyundai Engineering & Construction au fost cei desemnaţi de către Fermi America să proiecteze tot sistemul energetic, să subcontracteze furnizori de echipamente uriaşe şi să supervizeze construcţia întregului sistem energetic, capabil să furnizeze cei 11 GW de putere către centrele de date.

Doar că 11 GW e o cifră uriaşă, care nu poate fi rezolvată nici măcar cu o singură centrală nucleară imensă. Şi apoi, cei de la Fermi America îşi doresc o diversificare a surselor de producţie a electricităţii, exact ca într-o ţară, pentru a nu depinde exclusiv de un singur tip de producţie.

Foto: Aşa va arăta o parte din viitorul sistem energetic al centrului de date

Cea mai mare parte a electricităţii va fi produsă de 4 reactoare nucleare, a câte 1 GW putere electrică netă fiecare. Inginerii Hyundai ar fi putut propune reactoare sud-coreene mai puternice, dar aici era important ca o parte mare din componente să fie americane, iar acestea să poată fi produse şi livrate relativ repede, în următorii ani, nu peste 7-10 ani. Prin urmare, au fost alese reactoare AP1000 de la Westinghouse. Sunt reactoare cu tehnologie obişnuită, cu răcire activă cu apă presurizată, modelul AP1000 existând de mai mult timp în lume. Deci, nu s-a mers pe tehnologii mai sofisticate şi mai moderne, cu răcire pasivă cu sare topită, ci pe lucruri mai simple, dar verificate în timp.

Cele 4 reactoare, însă, vor asigura producţia a doar 4 GW din 11 GW necesari. Alte 2 GW vor fi produşi prin reactoare modulare mici, SMR, care să poată fi ajustate în puterea lor în funcţie de solicitările de facto ale centrului de date. Aici reactoarele exacte încă n-au fost anunţate. Dar, în total, 6 GW din cei 11 GW vor fi produşi pe cale nucleară.

Încă 1 GW va fi asigurat de un parc fotovoltaic imens, cu o centrală de baterii alăturată. Puterea instalată a parcului va fi mult mai mare, astfel încât împreună cu centralele de baterii el să poată furniza constat 1 GW în reţeaua centrului de date.

Ceilalţi 4 GW vor fi asiguraţi prin turbine de gaz, cu recuperare de căldură şi turbine de abur asociate. Vorbim, deci efectiv de centrale electrice clasice, care vor funcţiona cu gaz. În acest caz turbinele cu gaz vor permite o anumită flexibilitate de putere, pentru a ajusta puterea livrată cu solicitările centrului de date. Producătorul ţintit e Siemens, dar un contract încă n-a fost semnat.

Chiar dacă estimăm, însă, o funcţionare la doar 80% din timp sau capacitate, aceste centrale aferente centrului de date vor emite între 9,8 şi 12,5 milioane de tone de CO2 anual. Sunt cifre imense, care echivalează cu emisiile anuale a circa 6,5 milioane de automobile cu combustie europene. Deci, în timp ce noi suntem îndemnaţi să trecem la maşini electrice, iar în toată Europa nu se vând încă nici măcar 3 milioane de maşini electrice pe an, un singur centru de date nou va emite în atmosferă CO2 cât 6,5 milioane de maşini, anulând tot efortul industriei auto din Europa şi tot beneficiul de mediu al acelei iniţiative de a interzice motoarele cu combustie. Într-un asemenea context, putem vedea cât de absurd e să se interzică motoarele cu combustie pe de o parte, în timp ce centrele de date cu puteri cât ale unor ţări imense, nu prea sunt restricţionate în vreun fel în modul prin care-şi produc energia.

Inginerii Hyundai vor avea o sarcină imensă aici în a proiecta nu doar cum să producă electricitatea şi integrarea a nişte transformatoare, ci mai ales în răcirea tuturor componentelor, în condiţiile climei aride din Texas. Reactoarele nucleare trebuie răcite şi doar ele vor genera vreo 8 GW de energie termică, ce trebuie folosită inteligent sau disipată. Pe lângă asta, turbinele vor genera căldură la rândul lor. Bateriile centralei de stocare trebuie de asemenea răcite. Reactoarele SMR ar putea fi răcite pasiv, însă într-un final şi centrul imens de date va trebui răcit, generând căldură uriaşă, de ordinul gigawaţilor. Toată această căldură trebuie direcţionată undeva, eventual stocată sau folosită inteligent în alte aplicaţii ce ar recupera din utilitate. Şi niciun punct de răcire nu poate ceda, pentru că tot sistemul ar deveni nefuncţional sau chiar ar putea ajunge la incidente majore. Cei de la Hyundai au anunţat cel puţin că vor adopta turnuri de răcire hibride la centralele nucleare din acest proiect, pentru a irosi mai puţină apă.

Întregul centru de date va însemna resurse enorme consumate şi emisii la fel de uriaşe generate. E ca şi cum pe glob i s-ar fi făcut loc unei noi ţări de mărimea României, care-şi construieşte un sistem energetic propriu de la zero. Doar că singurul beneficiu direct al acestui sistem energetic va fi puterea de procesare oferită inteligenţei artificiale. Deci, această comoditate a lumii modernă ne costă foarte mult. Şi nu vorbim doar de investiţia iniţială acumulată pentru construcţia acestui centru de date, de 14,8 miliarde de dolari. Ci de costurile exprimate în resurse viitoare constante şi emisii generate. Şi nu e singurul centru de date imens anunţat în ultimul timp — numărul lor e foarte mare, iar împreună ele vor anula cam toate beneficiile în evitarea emisiilor CO2, ţintite prin maşini electrice şi trecerea la energie regenerabilă.