(VIDEO) Centura de siguranţă a unui model Suzuki s-a desprins în timpul unui crash test al organizaţiei ANCAP

22 Decembrie 2025, 22:57
Redacţia PiataAuto.md
În ultimele decenii, vorbim cel mai frecvent de testele de siguranţă Euro NCAP, pentru că vizează regiunea noastră, şi poate de cele din SUA, de la IIHS. Multă vreme unii producători auto au ales, însă, să livreze maşini mai puţin sigure în alte regiuni ale lumii, profitând de lipsa de reglementări şi teste de siguranţă de acolo şi scuzându-se cu nevoia de a livra maşini mai ieftine. Abia în ultimul deceniu au început a fi implementate teste de siguranţă şi-n alte regiuni ale lumii. Dar organizaţia ANCAP, cea care vizează piaţa Australiei şi a Noii Zeelande, a apărut de fapt în 1993, mai devreme decât Euro NCAP, fiind o sursă de inspiraţie pentru ultima, care a fost fondată în 1997. Prin urmare, chiar dacă în multe perioade ale istoriei criteriile ANCAP erau mai puţin dure decât la Euro NCAP, profesionismul şi obiectivitatea organizaţiei australieni au fost exemplare. Şi iată că acum un model Suzuki testat la Euro NCAP s-a pomenit cu rezultate excepţional de proaste, cea mai gravă parte fiind faptul că centura de siguranţă s-a desprins.
E vorba de modelul Suzuki Fronx, un SUV ultra compact, fabricat în India şi exportat şi pe alte câteva pieţe asiatice şi din Oceania. Nu e o maşină foarte ieftină, deşi e catalogată ca accesibilă — porneşte de la 29 mii dolari australieni, sau aproape 20.000 dolari americani în echipare de bază, elementară, şi vine cu motorizări mild hibrid.
Maşina e construită pe platforma uşor modificată Heartect, folosită de modele precum Swift, Ignis, Baleno şi multe alte modele compacte. Însă, dacă la testele Euro NCAP ultimele modele construite pe această platformă luau măcar 3 stele, la testul ANCAP de acum, Suzuki Fronx a luat 1 stea, iar organizaţia australiană a emis o avertizare pentru potenţiali cumpărători, ca aceştia să înţeleagă ce cumpără, căror riscuri se supun şi eventual să evite modelul.
Maşina are o absorbţie proastă a forţei de impact în partea frontală, fapt care-i face pe pasageri să suporte forţe foarte mari, la limita supravieţuirii. Se pare că în zona frontală construcţia foloseşte aliaje mai simple şi totodată mai dure, ceea ce îi pune în pericol major pe cei de la bord, care susţin şocuri cu mult peste limitele de referinţă la asemenea teste.
Manechinele de pe bancheta spate, care au reprezentat copii de 10 ani şi de 6 ani, au înregistrat decelerări şi şocuri imense în zona cervicală şi e probabil să nu fi supravieţuit doar din această cauză. Prin urmare, dacă faţa unei maşini e mai tare, nu înseamnă că e mai bine pentru cei de la bord. Iar aici maşina fiind mai compactă, probabil că inginerii de la Suzuki şi cei de la fabrica din India s-au gândit că ranforsarea părţii frontale va adăuga protecţie.
Cea mai mare problemă, însă, e faptul că centura de siguranţă spate, din partea stângă, s-a desprins total în timpul impactului cu o barieră pe toată lăţimea maşinii. S-a desprins baza centurii, cu acel mecanism care controlează întinderea şi retragerea ei sau blocarea în poziţie fixă în caz de impact.
Acest fapt a lăsat manechinul să culiseze spre faţă în momentul impactului, ajungând în scaunul şoferului. Asta înseamnă risc de rănire a lui şi a şoferului. Şi asta mai înseamnă o calitate de proiectare şi asamblare foarte proastă a întregii maşini, or, centurile de siguranţă sunt elemente care nu trebuie nicidecum să cedeze în asemenea mod.
Maşina luase deja 0 stele la impactul frontal din cauza forţelor pe care le suferă pasagerii, dar desprinderea centurii a întrecut orice imaginaţie şi i-a făcut pe cei de la ANCAP să elimine recomandarea de a evita maşina, până când producătorul nipon nu va întreprinde măsuri clare de remediere a acestei probleme.
ANCAP a recomandat posesorilor care au reuşit deja să-şi cumpere această maşină să nu-şi transporte copiii pe bancheta spate — o recomandare ruşinoasă pentru un producător japonez cu experienţă, ca Suzuki. De fapt, ea ar fi ruşinoasă pentru orice producător din lume, iar verdictul de acum scoate la iveală încă o dată faptul că unii producători, chiar dintre cei respectaţi la nivel mondial, consideră acceptabil să livreze maşini mai puţin sigure în unele regiuni ale lumii.
Per total, maşina a primit doar o stea, însă ea are rezultate proaste şi la impactul lateral, şi la cel cu pietonii, şi la sistemele de siguranţă. Deci, departe de a putea fi numită o maşină sigură.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
4,650
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!