Inginerii VW au anunţat că maşinile electrice au nevoie de rodaj în perioada iniţială de exploatare, la fel ca şi cele cu combustie

25 Ianuarie 2026, 11:40
Redacţia PiataAuto.md
Cei care au cumpărat maşini noi ştiu că există reguli şi recomandări pentru exploatarea iniţială de rodaj, care pot fi mai stricte sau mai puţin stricte, în funcţie de model, dar până în prezent practic toţi producătorii au un set mare de recomandări pentru acea perioadă. La unele maşini e o recomandare de a evita turaţiile prea mare ale motoarelor, accelerările prea intense şi frânarea cu motorul, iar logica acestor recomandări vine din necesitatea şlefuirii finale şi uniforme a pieselor mobile din motor în procesul de funcţionare a lui. La altele se recomandă chiar rularea echilibrată pentru rodajul anvelopelor şi frânelor, iar unele din ele recomandă şi un schimb iniţial de ulei după efectuarea acestui rodaj. Totuşi, la maşinile electrice nu se vorbeşte niciodată de rodaj, pentru că lipsa unui motor cu combustie şi existenţa doar a unor electromotoare ne duce din inerţie la gândul că nu mai e nevoie de o perioadă iniţială de rodaj. Dar de curând jurnaliştii germani de la AutoBild şi colegii lor olandezi de la AutoWeek s-au întrebat dacă nu cumva şi maşinile electrice au nevoie de rodaj şi i-au întrebat pe cei de la VW, care ar fi răspunsul corect în viziunea lor.
Producătorul german a declarat că este nevoie de o perioadă de rodaj şi la maşinile electrice. Însă ea nu e provocată de vreun rodaj necesar la baterie sau la electromotorul propriu-zis, aceste componente fiind excluse din recomandările VW, ele fiind capabile să opereze la potenţialul maxim chiar din start. Iar aceste fapt e valabil chiar şi la electromotorul AP550, spre exemplu, care e răcit cu ulei. Răcirea cu ulei nu-l face să aibă nevoie de rodaj, pentru că piesele care se învârt într-un electromotor, rotorul şi rulmenţii alăturaţi, nu au asemenea necesităţi tehnice de rodaj.
Inginerii VW spun că nici reductoarele n-au nevoie de rodaj, dar recomandă, totuşi un comportament mai gentil în primele sute de kilometri, pentru ca primele episoade de stres mecanic şi termic asupra roţilor dinţate să fie mai puţin radicale.
În schimb, principalele componente care au nevoie de rodaj la maşinile electrice, conform VW; sunt anvelopele şi frânele. Inginerii VW recomandă ca în primii 600 km să se accelereze mai lent şi să se frâneze mai domol, pentru ca erodarea primară a anvelopelor, plăcuţelor şi discurilor de frână să fie uniformă.
Totuşi, frânarea lentă la maşinile electrice se realizează de obicei cu ajutorul regenerării, deci ea n-ar fi foarte utilă pentru rodajul frânelor mecanice. Prin urmare, cel mai probabil e nevoie de frânări un pic mai intense, cât să se includă şi frânele mecanice, dar care n-ar fi atât de intense încât să necesite forţe prea mari şi eventual includerea ABS-ului.
În cazul anvelopelor, aderenţa lor nu e cea maximă în primele sute de kilometri, iar un rodaj corect le uniformizează excelent şi atunci acestea ajung la parametrii maximi peste circa 600 km, spun inginerii germani.
Cei de la VW mai amintesc că maşinile cu combustie au de obicei recomandări de perioade de rodaj de 1.500-2.000 km, ceea ce ar fi de circa 3 ori mai mult decât perioada de rodaj de circa 600 km, recomandată pentru maşinile electrice.
Revenind la reductoare şi roţile dinţate de acolo, inginerii spun că toleranţele mult mai mici de producţie actuală şi precizia de asamblare, fac ca rodajul să nu mai fie strict necesar pentru ele, mai ales că acele roţi dinţate sunt poziţionate fix una de alte, neavând mişcări de cuplare şi decuplare între ele, ca la o cutie de viteze obişnuită. Totuşi, cei 600 km de condus mai moderat sunt suficienţi încât acele roţi dinţate să treacă printr-o ajutare reciprocă, iar uleiul să ajungă la calităţile calculate de lubrifiere.
Cei de la VW au emis şi un set de recomandări pentru respectarea rodajului la maşinile electrice. Ar trebui să se evite demarările cu pedala în podea şi viteze apropiate de cele maxime. Acelaşi lucru e recomandat şi pentru frânare, dorindu-se evitarea intervenţiei ABS-ului în primele sute de kilometri.
Dacă se ajunge în condiţii de aderenţă scăzută, precum gheaţa, sau zăpada, ar fi minunat dacă maşina ar putea evita condusul în aceste condiţii, când sistemul ESC şi frânările sacadate ale acestuia, cu punerea de presiune mecanică pe diferenţiale şi discuri de frână, ar zădărnici o mare parte din recomandările de mai sus.
Iar o ultimă recomandare pentru perioada iniţială e să nu se lase maşina electrica parcată prea mult timp cu bateria la 100%. Dacă e nevoie să fie stocată, ar fi recomandabil un nivel de încărcare de mijloc, în jur de 40-60%. Dacă maşina e condusă frecvent, însă, recomandările sunt mult mai libere la acest capitol. Şi ele ar fi valabile pentru un număr mare de modele electrice, nu doar pentru modelele VW.
0
31,088
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!