Norvegia a doborât toate recordurile anterioare de vânzare a maşinilor electrice, datorită navelor pline de maşini, livrate înainte de anul nou, înainte de noul regim de taxare
8 Ianuarie 2026, 17:32 Redacţia PiataAuto.md
La începutul lunii decembrie, scriam că mai mulţi producători auto au trimis nave întregi cu mii de maşini electrice în Norvegia, în graba de a reuşi să le înmatriculeze până la anul nou, pentru a evita taxele suplimentare ce urmau să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026. Explicam atunci că e vorba de coborârea pragului sumei de la care se aplică TVA pentru maşinile electrice, ceea ce scumpeşte efectiv majoritatea maşinilor cu echivalentul a circa 4.225 euro. Această schimbare a regimului de taxare a impulsionat enorm vânzările la sfârşit de an, făcând Norvegia să doboare toate recordurile anterioare de vânzare a maşinilor electrice. Anul 2025 a fost unul în care Norvegia a marcat un record absolut din toată istoria sa, atât la numărul de maşini electrice, cât şi la numărul total de automobile vândute vreodată într-un an.
Tocmai 179.550 automobile noi au fost vândute în Norvegia în 2025, şi doar luna decembrie a adus un volum record de vânzări de 35.188 automobile. Atât cifra anuală, cât şi cea pentru luna decembrie, reprezintă recorduri istorice. De obicei, Norvegia înregistra cam 10-12 mii automobile pe lună, deci luna decembrie, cu acele nave cu mii de maşini electrice, a însemnat triplarea vânzărilor de maşini.
Dar întrucât vorbim de Norvegia, ţara care e de obicei lider absolut în lume la cota maşinilor electrice din totalul de automobile noi, e curios să vedem câte din ele 179.550 automobile au fost electrice. Ei bine, şi aici s-a înregistrat un nou record absolut — 172.233 maşini electrice au fost vândute parcursul anului 2025 în Norvegia, ceea ce corespunde unei cote de 95,6%!
Pentru comparaţie, în anul 2024, cota maşinilor electrice la nivelul întregului an în Norvegia a fost de 88,9% — sau 114.400 maşini electrice dintr-un total de 128.691 maşini. Iar încă un an mai devreme, în 2023, cota maşinilor electrice în Norvegia a fost de 82,4% — sau 104.588 automobile electrice din totalul de 126.953. Graficul comparativ de mai jos ne arată şi cotele comparative pentru alte tipuri de propulsie în 2024 şi 2023.
Foto: Distribuţia vânzărilor de maşini noi în Norvegia după tipurile de propulsie în 2024, în comparaţie cu 2023
În anul 2025, însă, propulsia electrică a dominat în Norvegia aşa cum nu a făcut-o în nicio altă ţară din lume. Doar 1,5% din maşini au fost plug-in hibride cu benzină, alte 0,1% au fost plug-in hibride cu diesel. Hibride tradiţionale au fost doar 1,3%. Motorizările diesel non hibride au cuantificat doar 1%, iar cele pe benzină non hibride — doar 0,3%. Numai 487 de norvegieni şi-au cumpărat în 2025 o maşină cu benzină, fără vreun sistem hibrid. Putem spune că maşinile cu combustie sunt pe cale de dispariţie în Norvegia şi au rămas probabil doar în zona maşinilor cumpărate pentru pasiune pură.
Foto: Distribuţia vânzărilor de maşini noi în Norvegia după tipurile de propulsie în anul 2025
Mai putem observa că maşinile cu hidrogen au dispărut complet din statistici — nicio maşină cu hidrogen n-a fost vândută în întreg anul 2025, după ce în ţară a rămas doar o singură staţie. În decembrie scriam că Norvegienii au ajuns să vândă exemplarele de Toyota Mirai la mâna a doua cu preţuri derizorii, din cauza lipsei de staţii cu hidrogen, iar ceea ce vedem acum în statisticile maşinilor noi confirmă că nimeni nu mai vrea maşini cu hidrogen în Norvegia.
Această cifră record de vânzări de maşini electrice din 2025 în Norvegia a însemnat că vânzările totale de maşini au crescut cu +39,5% în ţară, iar cele de electrice — cu +50,55%! E greu să mai găsim azi în lume vreo ţară cu o asemenea rată de creştere pentru electrice, nici măcar China nu creşte atât de mult. Dar în Norvegia lucrurile au fost impulsionate de schimbarea regimului de taxare, după cum spuneam, şi probabil în primele luni ale anului 2026 se va atesta o scădere din cauză mutării în timp a cererii.
Totuşi, fenomenul din Norvegia a făcut ca această ţară să fie singura piaţă mare din Europa unde Tesla a crescut semnificativ. Tesla a fost cea mai vândută marcă şi a înregistrat 34.285 exemplare, ceea ce reprezintă 19,1% din cota de piaţă.
Tesla e urmată de VW, cu 23.938 maşini vândute sau 13,3% cotă de piaţă, şi de Volvo, cu 14.032 maşini şi 7,8% cotă de piaţă. Pe poziţia 4 e clasată Toyota, iar pe 5 se poziţionează BMW, ambele cu peste 10.000 exemplare vândute.
E curios că norvegienii au prima marcă chineză abia pe locul 10, fiind vorba de BYD. Dar până la locul 20 se mai regăsesc câteva — MG pe 12, Xpeng pe 14 şi Polestar pe 15. Totuşi, MG şi-a redus cota de piaţă, spre exemplu, iar per total norvegienii par să aibă încredere oricum mai mult în mărcile occidentale şi japoneze.
Însă e la fel de adevărat că în contextul unei pieţe dominată de maşini electrice, cota de piaţă a mărcilor chinezeşti analizate împreună, e oricum mai mare în Norvegia, chiar şi decât în Marea Britanie, unde fiecare a 10-a maşină e chinezească deja. În Norvegia au fost vândute 24.524 maşini chinezeşti, ceea ce reprezintă o cotă de 13,7%. Anul trecut cota era de 10,4%. Deci, oricum per total chinezii au câştigat o cotă mai mare în Norvegia.
La nivel de cele mai populare modele, Tesla Mode Y conduce detaşat, cu 27.621 exemplare vândute, mai mult decât următoarele 3 modele clasate calculate împreună. Modelul american e urmat de VW ID.4, Toyota b4ZX, VW ID.7 şi Tesla Model 3.
Aşadar, anul 2025 a însemnat recorduri multiple pentru maşinile electrice în Norvegia. A fost şi anul în care numărul maşinilor electrice aflate în circulaţie, de toate vârstele, l-a depăşit deja şi pe cel al maşinilor diesel, după ce un an în urmă îl depăşise şi pe cel al maşinilor cu benzină. Iar asemenea recorduri de vânzări de maşini noi, cooptate cu rata de casare a maşinilor vechi, vor aduce în curând Norvegia la o situaţie în care nu doar o treime din maşinile aflate în circulaţie vor fir electrice, cum se întâmplă acum, ci jumătate, apoi acestea vor deveni dominante şi maşinile cu combustie vor rămâne nişte excepţii exotice. Norvegia pare hotărâtă să urmeze această cale şi nu vede şanse de regres pe piaţă pentru electrice, cum se întâmplă în multe alte ţări din lume.