Norvegienii au descoperit că proprietarii de maşini electrice le întreţin mai nepăsător, iar rata de respingere la ITP e mult mai mare

30 Ianuarie 2026, 21:52
Redacţia PiataAuto.md
Norvegia şi-a făcut o reputaţie unică în lume de a fi ţara cu cea mai mare rată de adopţie a maşinilor electrice, unde în 2025 tocmai 95,6% din toate maşinile noi vândute în ţară au fost electrice. Chiar şi numărul celor aflate în circulaţie, de toate vârstele, a ajuns să fie cel mai dominant, după ce în decembrie 2025 l-a depăşit pe cel al motoarelor diesel. Însă acum norvegienii de la Statens Vegsesen, adică Administraţia norvegiană a Drumurilor, au constatat că proprietarii de maşini electrice le întreţin mai nepăsător decât cele cu combustie, iar rata de respingere la inspecţiile tehnice periodice e mult mai mare comparabil cu statisticile maşinilor cu combustie, actuale şi istorice.
Maşinile electrice au o rată mai mare de defecte, ce duc la atenţionări sau respingeri ale ITP, spun autorităţile. Această rată creşte rapid odată cu vârsta, dar până şi la maşinile relativ noi se atestă o rată mai mare de respingere.
Foto: VW e-Golf în Norvegia

Spre exemplu, dintre toate maşinile cu vârstă de 10 ani, care au venit să treacă ITP-ul pe parcursul anului 2025, statistica e foarte diferită la electrice, faţă de cele cu combustie în Norvegia. Din cele electrice tocmai 30% au fost respinse, având defecte prea grave. Din cele cu combustie, doar 16% au fost respinse.
Rata de defecte ce ţin de iluminare sau alte echipamente electrice esenţiale a fost de 22% la maşinile electrice şi doar de 14% la maşinile de categorie similară, dar cu combustie, spun statisticile oficiale ale norvegienilor.
Printre defectele frecvente ale maşinilor electrice sunt starea proastă a frânelor, a suspensiei, a anvelopelor şi chiar a electromotoarelor. Inspectorii de la Administraţia norvegiană a Drumurilor spun că unele defecte mai frecvente pot fi atribuite faptului că maşinile electrice sunt mai grele şi adeseori mai puternice, ceea ce generează un grad general mai accelerat de uzură.
„Dar, totuşi, atunci când vorbim despre faptul că la o maşină nu funcţionează luminile, sau când lichidul de frână e atât de degradat încât are un punct de fierbere mult mai mic şi trebuia demult schimbat — nu mai vorbim despre uzură specifică maşinii, ci de o neglijenţă în întreţinere din partea proprietarilor”, spun aceştia.
Inspectorii cred că tocmai faptul că maşinile electrice nu necesită schimburi regulate de ulei de motor îi fac pe mulţi proprietari să excludă în totalitate ideea de mentenanţă şi nu mai merg nici pentru verificări generale la service, sau pentru schimburi de filtre de polen, schimburi de ulei în reductoare sau verificarea nivelului de lichide de răcire şi refrigerent. Iar asta face ca proprietarii de maşini electrice să nu prea afle despre defecte şi probleme decât când ajung la ITP sau când defecţiunea îi lasă în drum, mai spune aceştia.
Dar şi aici inspectorii norvegieni sunt critici, or, defecţiunile la suspensie, spre exemplu, de obicei se simt prin sunete şi condus imprecis. Iar condusul luni la rând sau ani la rând cu probleme uşor de auzit şi simţit nu e altceva decât neglijenţă şi într-o mare măsură iresponsabilitate faţă de siguranţa în trafic, mai spun aceştia.
Aceştia amintesc că ITP-ul se face în Norvegia doar o dată la doi ani, iar în acest interval maşina ar mai trebui verificată şi urmărită de proprietar, iar starea ei tratată cu mai puţină nepăsare.
De fapt, ideea că maşinile electrice n-ar avea nevoie de service e oarecum falsă. În primul rând ele au nevoie de verificări mai frecvente la frâne din cauza regenerării şi folosirii mai rare a frânei mecanice. Pe lângă asta, suspensia e mai solicitată din cauza greutăţii mai mari şi ar trebui verificată o dată în an. E nevoie de filtre de polen, pentru că ele au în continuare sistem de climatizare. Iar electromotoarele moderne fie au ulei doar în reductor, fie sunt deja răcire cu ulei, iar acel ulei nu e unul cu durată de viaţă infinită. Prin urare, o vizită periodică la service, cel puţin scurtă, pentru verificări şi mentenanţă, e absolut necesară pentru a păstra starea tehnică bună a acesteia.
2
38,404
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!