(VIDEO) Un service din România a arătat cum se remediază scurgerile de ulei şi antigel la un motor 2,0 TFSI de Audi

24 Ianuarie 2026, 21:33
Redacţia PiataAuto.md
Motoarele de 2,0 TFSI de la Audi au fost foarte răspândite, în câteva iteraţii de-a lungul timpului, iar motorul a ajuns, de fapt, sub capota mai multor modele ale grupului VW; de la Skoda şi VW până la Porsche Macan, care a avut o perioadă acest propulsor în versiunea incipientă. Multe din aceste motorizări şi-au căpătat reputaţia de a avea consum foarte mare de ulei la un moment dat, ia pe lângă asta, dezvoltau şi scurgeri de ulei pe exterior. Ei bine, de curând un service din România a revelat cum se remediază scurgerile de ulei şi antigel la un asemenea motor 2,0 TFSI de Audi.
Maşina la care s-a făcut operaţiunea e un Audi A4 B8 de după facelift. Deoarece remedierea scurgerilor presupune dezasamblarea unei părţi importante de motor, proprietarul şi-a dorit să facă şi schimbul distribuţiei şi alte lucrări care ar mai fi necesare, în funcţie de starea motorului.
Motorul de 2,0 litri, e poziţionat longitudinal la Audi, spre deosebire de Skoda sau VW, pentru că această poziţionare e una specifică modelelor mai mari Audi de mult timp. Distribuţia se realizează pe lanţ la acest motor. Însă, spre deosebire de motoarele 3,0 TDI sau 3,0 TFSI cu arhitectură V6, lucrarea se poate face fără a demonta motorul şi cutia de pe maşină.
În schimb, e nevoie să se demonteze o mare parte din componentele frontale, de la bara de protecţie până la radiatoare şi traverse, pentru a se obţine accesul la motor. Dar asta înseamnă şi scurgerea antigelului din sistemul de răcire şi chiar evacuarea refrigerentului din sistemul de climatizare.
După ce se înlătură toate componentele frontale, accesul la distribuţie e mult mai simplu şi e nevoie doar de deşurubat capacul din plastic al acesteia.
De fapt, există un capac superior şi altul inferior, şi ambele sunt realizat din plastic. Iar odată scoase, se pot vedea două lanţuri, unul principal, pentru distribuţie, şi altul pentru pompa de ulei.
Deoarece existau scurgerile menţionate mai sus, era nevoie să se demonteze şi capacul de la culbutoare, unul metalic de această dată.
Axele cu came nu păreau să aibă vrei uzură excesivă, dar în jurul marginii chiulasei se puteau vedea urme de ulei, care pătrundea pe la garnitura uzată şi ajungea în exterior.
Au fost curăţaţi toţi tacheţii şi tot siliconul rămas pe margine. A fost pregătit, deci, pentru o nouă etanşare a capacului la culbutoare.
S-a montat apoi un nou lanţ de distribuţie, împreună cu lanţurile de la pompă de ulei şi de la axul de la balansoar. S-a curăţat totul cu soluţia corectă, antioxidantă.
S-au schimbat şi câteva conducte de antigel, pe unde existau scurgeri anterior, iar motorul a început a arăta din nou curat şi revigorat.
Pentru că s-au observat şi bucşe uzate la suspensie, s-au înlocuit şi acestea, pentru a-i reda maşinii o ţinută de drum corectă şi precisă.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
17,288
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!