În această iarnă, cu BMW M3 în garaj, am descoperit ce înseamnă dorul enorm de a-l conduce

Se pare că şi aşa se poate întâmpla cu maşinile de vis. Întâi descoperi senzaţia magnifică de a o deţine şi a o mânui savuros. Apoi vine şi o perioadă în care descoperi ce înseamnă dorul enorm de a o conduce. În această iarnă, cu BMW M3 în garaj şi cu condiţii meteo mai crâncene ca-n multe alte ierni anterioare, am aflat şi eu ce înseamnă asta.

Într-o mare măsură, a fost alegerea mea conştientă încă din momentul achiziţiei să decid pentru mine însumi că în perioadele cu zăpadă, noroi, ploi de după zăpadă, să nu conduc M3-ul, ci mai degrabă să-l savurez în zile mai uscate şi mai prielnice. Nu am neapărat vreo fobie legată de ploaie, maşina a rulat mult în călătoriile din afara ţării pe ploaie, pe autostrăzi şi drumuri obişnuite, dar e una când ploaia înseamnă apă curată pe un asfalt perfect şi e cu totul alta când ploaia vine după zăpezi în care s-au aruncat tone de antiderapant, iar drumurile sunt pline de nisip şi murdărie. Tocmai de asta, am decis încă de la achiziţie, că n-aş vrea să ies cu ea în condiţii dure de iarnă.

Iarna trecută a fost foarte blândă, însă, la fel ca alte câteva ieri anterioare. Perioada maximă de condiţii meteo neprielnice a fost de puţin peste 3 săptămâni, între sfârşitul lui noiembrie şi decembrie, după care au urmat perioade nefiresc de calde. Pe 31 decembrie erau 12 grade de căldură, iar eu ieşisem cu fiul meu la o nouă escapadă. Aşa că, periodic, existau momente de condiţii însorite şi uscate, numai bune pentru noi ieşiri cu M3.

Această iarnă, însă, e diferită. Luna decembrie a fost mai blândă şi am mai putut-o conduce, iar ultima ieşire o avusesem pe la 23 decembrie. Mersesem cu fiul meu să luăm cadouri fetelor din familie, soţiei şi fiicei. Mă bucuram că el revenise în vacanţă de la studii şi profitasem de timpul frumos să ieşim anume cu M3.

Apoi, am ajuns acasă, am parcat maşina în garajul ei şi nu bănuiam că va fi pentru atât de mult timp. Condiţiile meteo au devenit mult mai dure, cu temperaturi negative şi gheaţă, zăpadă. Luna ianuarie a fost un record istoric în acest sens. Către finalul lunii ianuarie, îmi apăruse o senzaţie mare şi intensă de dor de a o conduce. Însă condiţiile meteo de afară erau printre cele mai neprielnice pentru asta.

Uneori, intram în garaj şi aprindeam luminile doar pentru a o privi şi a-mi energiza aşteptarea. E o senzaţie din aia pur copilărească, inexplicabilă, dar intensă. ŞI nu m-aş fi gândit că o voi simţi pe la 40 de ani. Dar se pare că e adevărat că în suflet suntem în continuare nişte copii. Şi poate aşa ar trebui să fie, ca acel copil din suflet să ne mai inspire şi nişte decizii făcute din pură dorinţă şi satisfacţie.

După o lună de staţionare, am început să-mi fac griji dacă nu se va descărca bateria de 12V a maşinii. Ea era parcată în garaj, închisă, dar bateria nu era deconectată de la maşină ca-n cazul unei stocări planificate de lungă durată. Ştiam că atât timp cât maşina stă încuiată şi nu te apropii de ea cu cheia în buzunar, ca să se deschidă şi să pornească procesul tuturor pompelor care să pregătească o pornire bine lubrifiată a motorului, consumul de energie e minim, dar totuşi, o lună de staţionare îmi dădea de gândit deja.

Nu ştiu exact în care moment, al facelift-ului sau cel al actualizării sistemului multimedia de doi ani mai devreme, dar BMW M3 Competition xDrive a beneficiat de trecerea la o baterie litiu-ion de 12V. Ea se află în portbagaj şi dispune de o capacitate de stocare mai mare şi mai ales de capacitatea de a-şi păstra mai bine în timp energia, cu un grad mult mai mic de autodescărcare decât la bateriile cu plumb simple sau AGM. Prin urare, asta ar fi trebuit să ajute maşina să reziste fără o problemă 1-2 luni de staţionare conectată.

În acelaşi timp, dacă vrei să fii sigur că nu ajungi la descărcare, se poate conecta un dispozitiv de menţinere a încărcării. Doar că la bateriile litiu-ion de 12V nu se pot conecta obişnuitele dispozitive, pentru că e nevoie de unul inteligent, care să citească parametrii bateriei şi să-i ajusteze corect curentul furnizat. Am găsit doar la comandă un asemenea dispozitiv specializat mic, de circa 160 euro în preţ. Dar urma să dureze mult livrarea, poate încă o lună.

Partea bună pentru stocarea maşinii mele era că garajul e uscat şi cald, până şi în zilele geroase în interior fiind circa 14 grade Celsius, iar în zile mai calde temperatura urcă la 16 grade. Sunt condiţii oarecum perfecte de păstrare, ceea ce ar trebui să minimizeze efectul asupra bateriei.

Prognozele meteo arătau în continuare geruri, ninsori, polei şi toate condiţiile imaginabile în care n-aş vrea să conduc BMW M3 Competition, chiar dacă am tracţiune integrală pe el şi cu siguranţă maşina s-ar descurca de minune. Pornirile scurte de motor nu sunt tocmai cel mai indicat lucru pentru acesta — la pornire motoarele dau amestec mai bogat de combustibil, cu mai multă benzină, o parte nearsă din care poate ajunge în ulei. BMW M3 Competition menţionează despre asta în manualul său de utilizare şi-l informează pe proprietar că în condus va admite periodic în mod intenţionat ca temperatura uleiului să urce la 105 grade Celsius şi mai sus, pentru a evapora benzina ajunsă în ulei astfel şi a păstra calitatea uleiului. Iar la aceste motoare ultra performante, amestecul mai bogat şi chiar răcirea adiţională cu benzină a cilindrilor poate veni şi la turaţii de vârf, când motorul livrează puterea maximă. Iar motorul are grijă în mod formidabil de temperatura corectă, pentru a-şi evapora benzina din ulei.

Dacă, după o lună de pauză, doar porneşti motoriul pe 5 minute, în primul rând nu prea câştigi energie, în al doilea rând, uleiul nu ajunge cald şi excesul de benzină doar ajunge în ulei. Ca să eviţi asta, trebuie să încălzeşti motorul mai bine, până la o temperatură funcţională, dar nici asta nu e tocmai un scenariu perfect, pentru că motorul va lucra la turaţii şi putere mică, şi nu-şi va încălzi uniform toate componentele.

Dar, la sfârşit de ianuarie, am ales să pornesc motorul pentru a înţelege dacă există vreo problemă de baterie şi să-l las să se încălzească, variind un pic turaţiile după încălzire. Maşina s-a deschis fără nicio problemă şi a pornit de parcă aş fi parcat-o cu două zile mai devreme, nu o lună. Deci, nu exista vreo deficienţă de energie în baterie. Dar am lăsat motorul să funcţioneze peste 16 minute, deschizând uşa garajului, şi am oprit climatizarea cu totul pentru a-i permite alternatorului de 1 kW să nu aibă de alimentat alte componente periferice, ci să încarce bateria. Apoi, am oprit-o şi am închis-o, cu dorul un pic mai temperat cel puţin de sunetul motorul pe care-l auzisem în acest interval.

Şi au mai urmat încă 3 săptămâni de staţionare. Drumurile au avut condiţii şi mai rele de înaintare, iar între timp şi gropile imense au apărut pe unele străzi. În această perioadă, aveam fericirea de a conduce BMW X3 M50, pe care-l ador şi care merge cotidian, prin toate aceste condiţii. Iar atunci când şi soţia, şi eu, aveam nevoie de maşini separate, luam şi Suzuki, maşina care e făcută să îndure orice condiţii fără pretenţii.

Însă dorul de condus al lui M3 devenise enorm. E un dor de acele senzaţii de condus, la nivel senzorial, e un dor de experienţa de la volan. Priveam prognozele meteo mai des decât le-aş fi privit vreodată în mod normal. Intram din când în când în garaj, pentru a-i privi formele şi culoarea verde, măcar pe câteva secunde. N-am simţit asta niciodată în exploatarea de 10 ani a lui Mercedes C-Class anterior, chiar dacă-mi plăcea acea maşină şi am avut şi acolo pauze de peste o lună în condus. Intensitatea acestei senzaţii m-a surprins şi pe mine, şi era oarecum nostim să o simt, descoperind noi părţi ale experienţei de exploatare a unei maşini pe care o văd ca o viitoare clasică.

Între timp, pe masa mea de birou a apărut un BMW M3 în miniatură de exact aceeaşi culoare. Îl observasem în showroom-ul BMW înainte de anul nou, când îl vizitasem cu fiul meu. Era prea mare coincidenţa să descopăr un M3 de exact aceeaşi culoare exterioară, cu exact aceeaşi nuanţă oranj de interior. Nu puteam să n-o cumpăr.

Foto: BMW-ul M3 în minuatură, în exact aceleaşi culori de exterior şi interior, descoperit din întâmplare şi cumpărat

Abia ieri, 14 februarie, a venit prima zi caldă şi uscată, după aproape două luni de staţionare. Erau 11 grade Celsius afară. Prognoza meteo arăta soare începând cu orele amiezii. Era sâmbătă. Şi eu priveam dimineaţa prognoza, gândindu-mă că ar putea fi şanse ca ziua să fie una potrivită pentru BMW M3. Şi a fost.

Am mers în garaj puţin după amiază, când soarele era deja intens şi uscase şi asfaltul bine, dar îmi făceam griji să nu descopăr că nu pot deschide maşina din cauza epuizării bateriei sau vreun mesaj pe bord că bateria e descărcată. Am deschis garajul, am apăsat cheia, maşina s-a deschis cu bine, toate pompele s-au început a auzi pentru a pregăti motorul de pornire, am deschis uşa, am urcat în habitaclul oranj şi am apăsat butonul roşu de pe tunelul central. A urmat un sunet absolut normal de pornire a motorului şi cei 6 cilindri de sub capotă ai unuia din cele mai geniale motoare construite de BMW vreodată şi-au dezlănţuit simfonia îmbietoare de urechi. A pornit uşor, fără vreun mesaj pe bord, fără vreo problemă. Bateria litiu-ion a rezistat excelent.

Am scos maşina din garaj şi curte, am mers încet prima perioadă până uleiul a ajuns la o temperatură mai apropiată de cea operaţională. Şi am ieşit apoi din oraş, spre traseul M2. Din fericire, acest traseu nu e plin de gropi ca altele, deci a rezistat foarte bine, la fel ca şi multe alte trasee lăturalnice pe care am mers ieri, semn că totuşi acolo unde drumurile s-au construit corect, cu fundaţia corectă sub ele şi asfalt de compoziţie conformă, ele rezistă şi la zăpezi şi îngheţuri. Şi în sfârşit, ieri am putut savura din nou condusul acestui superb BMW M3 Competition xDrive, cu 530 CP.

Apăsând acceleraţia într-un viraj şi având maşina lipită de asfalt cu o aderenţă impecabilă mi-am dat seama că, timp de două luni, poţi uita într-adevăr, la nivel senzorial, cum se conduce o maşină, în acele nuanţe fine. Iar ieri mi-am amintit de fiorii pe care ţi-i poate da. Am simţit din nou de ce acest M3 G80 e atât de genial în inginerie. Combustie pură cu două turbine, fără mild-hibrid, fără plug-in hibrid, o singură senzaţie predictibilă întotdeauna în frâne, o singură senzaţie clară, lineară şi predictibilă în acceleraţie, o direcţie superbă şi o manevrabilitate care-ţi aminteşte de ce maşinile puritane trebuie să n-aibă greutate în exces. Maşina asta va fi o viitoare legendă, sunt convins. Dar astăzi, pentru mine, e o maşină de vis.

Şi chiar dacă a fost o pauză lungă, ieri am revenit energizat şi entuziasmat din episodul meu de condus. Când mergeam deja pe partea mai aglomerată de traseu înapoi, mi-am inclus şi albumul cu muzica din filmul „Ocean’s Thirteen” din sistemul audio. Era sunetul care acompania perfect starea de spirit pe care mi-o dădea acest BMW M3 ieri.

L-am pus apoi în garaj, ştiind că mai pot urma alte trei săptămâni de staţionare, sau oricât o fi nevoie din cauza condiţiilor meteo. Dar ziua de ieri a fost suficientă pentru a-mi da o doză imensă de energie şi inspiraţie. Iar un model care poate face asta reprezintă însăşi definiţia unei maşini de vis.