O echipă de ingineri danezi creează cel mai puternic utilaj din lume, menit să îngroape cablurile subacvatice sub fundul mării, pentru a rezolva o problemă modernă
22 Februarie 2026, 20:22 Redacţia PiataAuto.md
În ultimii patru ani, am auzit mult prea frecvent despre cabluri subacvatice tăiate cu intenţie de sabotaj sau agăţate accidental de ancorele unor nave. E adevărat că şi numărul cablurilor subacvatice e în continuă creştere, dar e la fel de adevărat că abia în ultimii ani vulnerabilitatea lor de a fi sabotate a devenit o mare problemă modernă. O echipă de ingineri danezi a conceput cel mai puternic utilaj din lume, menit să îngroape cablurile subacvatice sub fundul mării, pentru a rezolva această problemă modernă.
Cablurile subacvatice pot fi de diverse tipuri — de comunicaţii, spre exemplu, care pot transmite volume imense de date şi asigură o mare parte de infrastructura de internet, sau de electricitate. Cele de electricitate pot conecta insule cu continente sau chiar continente între ele conform ultimelor proiecte, iar România a construit cele mai mari nave din lume pentru pozarea acestor cabluri subacvatice electrice.
Foto: Navă de pozare a cablurilor subacvatice, construită în România
Ele transmit de obicei electricitate cu curent continuu la tensiune înaltă, în ceea ce numit HVDC, pentru că astfel pierderile sunt mai mici. Iar odată cu numărul imens de parcuri eoliene maritime, aproape toate aceste parcuri îşi trimit electricitatea spre ţărm prin cabluri similare.
Acum 10 ani sau 15 ani, cablurile trasate pe fundul mării erau analizate doar din perspectiva costurilor şi viabilităţii fizice pentru comunicaţii. La potenţialul de sabotaj nu se prea gândea nimeni foarte profund.
Însă din 2022 încoace, cazurile de sabotat au devenit foarte multe, unele imposibil de demonstrat şi a devenit cert că simpla prezenţă a lor pe fundul mării le face mult prea vulnerabile. E suficient ca o navă să lase ancora în apropiere, ca acea ancoră să agaţe şi să rupă acel cablu, sau cel puţin să-l avarieze.
De mai mult timp încoace, inginerii şi-au dat seama că singuri soluţie e îngroparea acestora sub fundul mării. Atunci sabotarea devine mai complicată şi necesită prezenţa şi staţionarea mai lungă a unor nave în regiune, care pot fi observate. O echipă de tineri norvegieni, spre exemplu, a creat un soft automatizat care scanează în permanenţă imaginile în timp real din sateliţi şi identifică navele din apele monitorizate. Softul contrapune aceste date cu datele publice de la transponderele lor şi identifică nave care stau în umbră şi nu-şi raportează locaţia, dar totodată identifică şi nave care staţionează nefiresc de mult într-un punct sau au traiectorii nefireşti.
Imediat după acea invenţie, compania de stat Kongsbert a investit o sumă enormă de bani în acei tineri, şi a integrat compania lor, deja devenită majoritară de stat, cu divizia proprie de date din sateliţi Kongsberg, activând acel serviciu de monitorizare activă pentru apele din jurul Norvegia, şi promiţând să o facă şi pentru toate apele Europei.
Pe lângă asta, totuşi, există o mare nevoie de scufundarea acestor cabluri şi mai multe utilaje au fost deja inventate, care pot îngropa cablurile existente la 3-3,5 metri. Utilajul despre care vorbim azi, însă, a fost inventat şi construit de danezii de la NKT, o companie cu unităţi de producţie în mai mule ţări europene, specializate în asemenea cablaje şi soluţii logistice pentru ele.
Noul utilaj are numele de NKT T3600, iar cifra de 3.600 vine de la puterea de 3.600 CP pe care o are utilajul. El dispune de un modul special cu jeturi de apă, care îi permite să producă un jet ultra puternic în jurul cablului, spălând efectiv fundul mării de sub cablu la o adâncime de 5,5 metri. În urma acestui gol creat, cablul alunecă în adâncime sub propria greutate, iar în scurt timp după asta valurile şi mişcarea naturală astupă şanţul creat.
Pentru locurile unde fundul mării e dur, cu roci, există un utilaj puternic de tăiere, care sparge astfel această rocă şi execută aceeaşi îngropare a cabului. Şi procesul e valabil atât pentru cablurile nou pozate, cât şi pentru cele deja existente.
Cine produce cei 3.600 CP? E vorba e motoare electrice ce pun în mişcare aceste utilaje de jeturi şi unelte de tăiere. Acolo, sub apă, n-ar fi posibilă funcţionarea unui motor cu combustie. Însă la acest utilaj contează enorm şi nava de asistenţă de deasupra. Utilajul subacvatic e legat cu un cablu de navă, ca un cordon ombilical, şi-şi primeşte dotă electricitate şi circuitul hidraulic din acele furtunuri. Iar pe navă sunt montate câteva motoare Rolls-Royce mari, responsabile de producţia electricităţi şi furnizarea presiunii hidraulice. Cei de la NKT au încheiat deja un acord de colaborare cu compania Helix Robotics Solutions, care vor furniza nava necesară pentru operarea utilajului subacvatic.
Acum câteva zile, toată structura de bază a utilajului a fost livrată în portul Blyth din Marea Britanie şi urmează a trece prin echiparea finală cu toate modulele de propulsie şi operare, iar la începutul anului 2027, aşa cum era planificat iniţial, NKT T3600 va începe să opereze, având o listă lungă de comenzi pe care să le execute, mai ales în Marea Nordului.
Şi se pare că acest utilaj nu va fi singurul produs. Cererea pentru el e uriaşă, chiar dacă există şi utilaje mai mici. Astfel, în mai puţin de un an acest nou utilaj va demara munca de a soluţiona această problemă modernă a vulnerabilităţii celor mai mari şi importante cabluri subacvatice din nordul Europei.