(VIDEO) Finlandezii de la Donut Lab au răspuns criticilor şi anunţă că bateria lor cu stare solidă e reală, promiţând dovezi independente

20 Februarie 2026, 10:33
Redacţia PiataAuto.md
Primele două luni ale anului 2026 au însemnat o zdruncinare din temelii pentru industria producătoare de baterii, iar prin extensie şi pentru industria auto. La începutul lunii ianuarie, finlandezii de la Donut Lab au anunţat o baterie cu stare solidă cu parametri absolut fascinanţi, care păreau pur şi simplu prea buni pentru a fi adevăraţi — funcţionare de la -30 grade la +100 grade Celsius, densitate energetică de 400 Wh/kg, încărcare ultra rapidă în 5 minute şi o durată de viaţă de 100.000 cicluri, ceea ce în viaţa reală ar reprezenta 3-5 milioane de km. Bineînţeles, vocile sceptice din industrie n-au întârziat să apară, mai ales că finlandezii n-au dezvăluit compoziţia chimică a bateriei sau secretul de a putea avea aceşti parametri cumulaţi pe o singură baterie. Un investitor al producătorului chinez de baterii CATL a pus la îndoială noua baterie finlandeză în mod public, numind-o o escrocherie, iar ulterior ea a fost contrariată chiar şi de oamenii de ştiinţă din Finlanda, compatrioţii celor de la Donut Lab. Cei care încercau să înţeleagă cum e posibilă noua baterie din punct de vedere tehnic tindeau să creadă că ea ar fi, de fapt, un super condensator şi prezentau şi nişte dovezi tangenţiale plauzibile. Chinezii au părut cei mai alarmaţi de noua baterie, însă, şi s-au pus pe jar imediat, accelerându-şi propriile elaborări. Ei bine, astăzi finlandezii de la Donut Lab au răspuns criticilor şi au reconfirmat că bateria lor cu stare solidă e cât se poate de reală, promiţând dovezi independente.
Când spunem că tocmai chinezii au părut cei mai alarmaţi de noua baterie, avem în vedere acţiuni foarte clare ale acestora. Chiar dacă acel investitor CATL şi-a emis în public doar părerea sa sceptică şi i-a numit escroci pe cei de la Donut Lab, se pare că minţile mai analitice şi mai atente din industria chineză s-au gândit că se poate ca totul să fie adevărat, iar dacă ar fi, atunci toată industria chineză producătoare de baterii ar risca să devină brusc irelevantă şi înapoiată tehnologic, pentru că totul ar părea învechit moral faţă de noua baterie finlandeză. Tocmai de asta, chiar dacă în toamna anului 2025, şefii marilor companii chinezeşti declarau aproape la unison că va mai dura foarte mult până vom putea vedea bateriile cu stare solidă în producţia la scară mare, imediat ce a fost anunţată bateria finlandeză, chinezii au anunţat că accelerează de urgenţă planurile pentru bateriile lor de acelaşi tip şi au desemnat tehnologia cu stare solidă în lista de priorităţi absolute în acest an, îndemnând toată industria să spună de ce are nevoie pentru a accelera elaborările. La scurt timp, producătorul chinez Dongfeng a lansat testele la -40 grade Celsius pentru bateriile sale cu stare solidă, iar ulterior o echipă de ingineri chinezi a anunţat şi eliminarea necesităţii presiunii mari pentru operarea bateriilor cu stare solidă, ceea ce simplifică producţia lor de serie. Peste încă puţin timp, şi cei de la Chery din China au anunţat că vor lansa în acest an un model electric cu baterii cu stare solidă, cu 1.500 km autonomie la -30 grade Celsius.
Apoi, anunţam că şi QuantumScape, o companie americană cu o istorie lungă de dezvoltare a bateriei cu stare solidă, a lansat producţia pilot a bateriei lor cu stare solidă, dar spuneam că acea echipă a dezamăgit prin termeni nerespectaţi anterior şi prin compoziţia nu tocmai solidă a catodului, ei incluzând lichid în catod pentru a elimina provocările de conectivitate date de electrolitul solid. Iar acum o săptămână scriam că şi producătorul chinez BYD a anunţat că munceşte intens la propria baterie cu stare solidă, pe care o pregăteşte pentru anul viitor.
Ei bine, finlandezii de la Donut Lab spun că tot valul de reacţii şi critici din industrie e oarecum predictibil, dar ei au ales intenţionat să nu divulge tot substratul tehnologic din start şi toate rezultatele testelor, pentru că ulterior dezbaterea s-ar fi mutat pe scalare şi pe neîncredere că o asemenea companie mică, precum a lor, ar putea răzbate în industria mare.
Foto: Celula de baterie cu stare solidă Donut Lab

Ei amintesc că o asemenea neîncredere a existat şi la dezvăluirea motorului lor revoluţionar, care e produs acum în serie şi e implementat pe motociclete, iar în curând şi pe maşini sport şi camioane.
Şeful Donut Lab aminteşte că atunci, un reprezentant al unei companii germane a declarat public că „un asemenea motor nu poate fi posibil, pentru că dacă ar fi fost posibil, compania noastră l-ar fi inventat acum 60 de ani”. Şeful Donut Lab spune că asta nu e un argument tehnic, ci reprezintă nişte presupuneri egocentrice.
„Există oameni care-şi construiesc cariere întregi pe presupuneri şi cercetări, şi dacă în timp de 10 sau 20 de ani de cercetări, munca lor nu a produs niciun salt tehnologic, e evident că în momentul când cineva mic din afară vine să revoluţioneze totul, asta îi va deranja enorm. Dar dacă tu nu ai putut inventa ceva, nu înseamnă că e imposibil”, spune şeful Donut Lab.
El anunţă că bateria cu stare solidă Donut Lab a fost testată de o organizaţie terţă independentă, cu reputaţie impecabilă, obiectivitatea căreia nu poate fi pusă la îndoială de nimeni. Aparent, e vorba de Centrul de Cercetări Tehnice VTT din Finlanda, o instituţie deţinută de statul finlandez, cu utilaje avansate şi laboratoare, specializată în verificări, validări şi omologări.
Deci, e exact instituţia cu cea mai mare autoritate din Finlanda, care ar putea face aceste teste în cel mai profund, pregătit şi independent mod posibil, or, rezultatele ei sunt certificate oficial şi pot fi apoi folosite în a omologa caracteristicile tehnice ale unui produs pentru vânzarea pe piaţă.
Şeful Donut Lab spune că atât timp cât unele companii producătoare de baterii i-au criticat dur în această perioadă, investitorii acestora i-au contactat în privat pentru a-i întreba dacă pot investi în ei, iar asta ar demonstra mult mai mult despre potenţialul economic şi tehnologic decât toate criticile publice.
„Nu, nu este o escrocherie. Şi da, va schimba întreaga industrie”, conchide şeful Donut Lab, iar rezultatele de la testele independente VTT sunt promise pentru publicare peste 3 zile.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
3,832
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!