(VIDEO) Un avion a transportat pentru prima dată un reactor nuclear compact, care poate deveni astfel o centrală mobilă la necesitate

Centralele nucleare sunt percepute de obicei ca şi construcţii statice imense, edificate pe parcursul a minim 5-6 ani, cu ideea de a opera în acelaşi loc cel puţin 50-70 de ani înainte. Desigur, există şi centrale cu reactoare mai mici, încorporate la bordul unor nave. În acele cazuri navele asigură mobilitatea necesară. Dar în ultimii ani au apărut şi evoluat tot mai multe construcţii de reactoare nucleare mult mai mici, care, datorită dimensiunii lor, deschid noi oportunităţi de aplicare. De curând în SUA un avion a transportat pentru prima dată un reactor nuclear compact, numit Ward 250 şi construit de echipa celor de la Valar Atomics, care poate deveni astfel o centrală mobilă la necesitate.

Bineînţeles, pe mulţi dintre noi ne pot cuprinde o mulţime de întrebări şi îndoieli, iar noi vom încerca în acest articol să le tratăm punctual pe toate, explicând detaliat cum e conceput să funcţioneze reactorul şi cum a fost transportat în această operaţiune logistică de o complexitate inedită.

Foto: Aşa arată reactorul şi componentele auxiliare în formă finală asamblată

Aproape toate reactoarele mici concepute în ultimii ani au un principiu de funcţionare care le încadrează în generaţia a IV-a, ceea ce presupune că răcirea lor are loc fie cu gaz, fie cu sare topită, şi ele sunt prevăzute să funcţioneze la temperaturi mai mari, mizând în are parte pe răcirea pasivă, nu pe cea activă ca reactoarele PWR cu apă presurizată, din centralele obişnuite. Acest tip de răcire le simplifică şi construcţia, şi dimensiunile şi complexitatea sistemelor aferente, dar le dă şi un grad mai mare de siguranţă inerentă.

Şi reactorul Ward 250, despre care vorbim azi, e unul răcit cu gaz, folosind heliul pentru asta, şi operează la peste 750 grade Celsius, iar în calitate de combustibil foloseşte combustibil în formă de bile, numit TRISO, ceea ce se descifrează ca tristructural-isotropic.

Aceste bile au trei straturi de carbon şi ceramică pe exteriorul lor, ceea ce le face relativ inofensive la transportarea iniţială, iar în interiorul reactorului, consumul lor e treptat, ceea ce reduce din nou riscul unei reacţii în lanţ imense. Acest tip de combustibil a devenit adoptat de multe construcţii noi de reactoare mici.

Foto: Reprezentare aproximativă a combustibilului TRISO

Noul reactor despre care vorbim azi are doar 5 MW putere, fiind conceput să aibă parametrii necesari pentru activităţi temporare în zone îndepărtate, unde accesul la reţeaua electrică normală nu poate fi asigurat. Primul contract obişnuit de compania constructoare, însă, vizează aplicarea lui pentru operaţiunile militarilor americani. Conform viziunii expuse acum, un asemenea reactor poate fi o sursă viabilă de putere mare în operaţiuni pe teren inamic, sau în apropiere de terenul inamic, acolo unde nu se poate miza pe acces la reţeaua electrică. Iar un asemenea reactor ar înlocui simultan mai multe generatoare diesel.

Desigur, amplasarea lui direct pe prima linie, unde ar fi expus loviturilor inamice, nu pare o idee sigură, dar rolul lui e conceput mai aproape de un punct de comandă, pentru a asista logistica excelentă, şi acesta ar putea fi integrat în diverse construcţii ranforsate care să-l protejeze. Totuşi, o asemenea idee va întâmpina întotdeauna şi păreri pro, şi păreri contra.

Pentru a testa ipoteza viabilităţii unei asemenea idei, era nevoie ca un avion C17, folosit frecvent în misiuni de transport de echipament militar, să-l transporte şi noul reactor Ward 250.

Prin urmare, a fost organizată o operaţiune logistică enormă, numită „Operation Windlord”, care a inclus 5 camioane, care au transportat reactorul principal şi modulele adiţionale spre locul amplasării aeronavei, după care le-au urcat la bordul aeronavei, iar avionul a transportat tot echipamentul pe calea aerului.

La destinaţie, echipamentul a fost descărcat de la bordul avionului, pus pe alte camioane şi a fost transportat la destinaţia finală, acolo unde urmează a fi asamblat în forma finală operaţională.

Toată operaţiunea pe partea militarilor a fost dirijată de o divizie special pregătită pentru a manipula obiecte cu potenţial radioactiv. În acest caz, reactorul era nou construit şi nu era radioactiv. Abia la destinaţie, după ce va fi asamblat, va fi alimentat cu combustibil TRISO. Data limită la care trebuie să devină operaţional e 4 iulie 2026.

Marea inovaţie din acest caz e că reactorul poate funcţiona o perioadă în locul în care e desemnat, după care poate fi oprit şi pregătit pentru transportarea în altă locaţie. Desigur, lucrurile nu se fac doar cu un simplu buton de oprire şi pornire, întrucât după oprire trebuie evacuat combustibilul rămas nefolosit şi cel deja folosit şi trebuie demontate unele componentele ale acestuia. Iar unele din aceste componente trebuie transportate în construcţii izolatoare speciale, pentru a se asigura inofensivitatea de orice emanaţii radioactive.

Acum, după transportare, reactorul va fi alimentat şi pornit pentru teste profunde împreună cu inginerii unui laborator de stat din SUA, pentru ca aceştia să-i valideze siguranţa conceptului şi funcţionării. Abia ulterior, în iulie, se va putea vorbi de o inaugurare oficială a acestuia ca un produs gata definit pentru o eventuală producţie în număr mai mare.

Foto: Convoiul de camioane, transportând reactorul spre destinaţia finală

Vezi mai jos şi două video-uri — unul cu construcţia primului reactor pilot şi cel de-al doilea cu o parte din logistica transportării acestuia cu avionul, pentru prima dată în lume.