(VIDEO) Un youtuber din Norvegia a descoperit că sistemul FSD de pe Tesla Cybertruck devine dezorientat pe zăpadă şi gheaţă

27 Februarie 2026, 15:33
Redacţia PiataAuto.md
Despre tehnologia de condus autonom se spune deja de vreo 10 ani că e una aproape de a se răspândi total, dar acest lucru tot întârzie să se întâmple, şi nu doar din cauza lipsei de progres tehnologic desăvârşit, ci şi dintr-o oarecare lipsă de motivare pentru mulţi şoferi. Dar dintre toţi producătorii, Tesla e cea care pretinde că sistemul său FSD ar fi cel mai avansat şi capabil, iar exemplele în care unii proprietari se lasă complet în nădejdea acestui sistem nu sunt puţine, mai ales în SUA. Deşi anul trecut un youtuber demonstrase că un sistem mai vechi putea fi păcălit printr-o iluzie optică a unui drum desenat pentru a lovi un perete, acum două luni un entuziast a traversat SUA de la un capăt la altul, declarând că s-a bazat doar pe sistemul de condus autonom FSD, iar acel sistem n-ar fi avut nicio eroare. Totuşi, se pare că performanţa acestuia e foarte diferită atunci când ajunge într-o ţară ca Norvegia pe timp de iarnă, când drumurile sunt acoperite cu zăpadă şi gheaţă, după cum a descoperit de curând un youtuber, conducând o Tesla Cybertruck.
Întrebarea despre ce ar putea face o maşină cu condus autonom atunci când drumul e acoperit fizic cu zăpadă sau gheaţă e una din cele mai elementare când vorbim de această tehnologie, or, delimitările drumurilor devin mai neclare, iar marcajele aproape că nu se mai văd.
Exact o asemenea situaţie era şi în acest caz din Norvegia, unde asfaltul drumurilor se vedea doar parţial, iar uneori deloc.
Încă din primii metri parcurşi în suburbia de unde a pornit condusul autonom, s-a văzut că maşina identifică greu drumul, şi uneori face manevre bruşte cu volanul, care fac puntea faţă să piardă aderenţa pe scurt timp. Iar condusul pe aici era făcut prin mijlocul drumului, nu pe partea dreaptă.
Chiar şi atunci când au venit maşini de pe contrasens, Tesla a tras un pic spre dreapta, dar tot era mai axată spre mijloc, impunându-i pe cei din faţă să o ia aproape pe acostament.
Pe drumuri mai curăţate, unde marcajele se putea vedea, maşina a avut un comportament mai intuitiv şi se descurca mai bine.
Când a intrat într-o zonă rezistenţială cu limită de 30 km/h, Tesla Cybertruck a ales să conducă mai repede, cu 34-35 km/h, ceea ce în unele ţări europene îţi poate aduce o amendă. Pe lângă asta, maşina nu părea să sesizeze deloc prezenţa denivelărilor de viteză.
Au urmat alte străzi înguste, acoperite cu zăpadă, şi părea că Cybertruck reuşeşte să se descurce decent de bine în a identifica vizual drumul.
Apoi a urmat o intersecţie în formă de T şi maşina trebuia să oprească, întrucât din dreapta venea o altă maşină, căre avea prioritate. Dar Tesla a ignorat regula şi a făcut prima greşeală ce putea cauza un accident.
Dar, după o altă porţiune relativ intuitivă cu drum clar, a urmat un viraj dublu la dreapta, la 180 grade, iar aici maşina a grăbit prea tare lucrurile şi a fost la un pas de a intra direct într-o maşină care aştepta pe sensul ei de mers să intre în intersecţie. Şoferul a trebuie să apese frâna brusc şi să preia controlul pentru a salva situaţia. Dacă n-ar fi intervenit, aici ar fi avut loc un accident.
Mai departe, din nou, maşina a tot ţinut-o pe mijlocul drumului, lăsând prea mult spaţiu pe dreapta şi intrând pe contrasens, impunându-i pe cei de la acolo se dea spre dreapta lor.
Maşina a ajuns acasă în cele din urmă, tot tăind linii şi traiectorii. Datorită faptului că a fost supravegheată, accidentele au fost evitare, dar maniera de condus a sistemului FSD de pe această Tesla nu e cu siguranţă una în care poţi să te încredinţezi deplin.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,697
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!