Germania a anunţat că va construi prima centrală de fuziune nucleară din lume, pe baza unui stellarator, dezvoltat de fizicienii germani

Germania a anunţat de curând că va construi prima centrală de fuziune nucleară din lume, un acord în acest sens fiind semnat între compania germană Proxima Fusion, statul Bavaria, compania energetică RWE şi Institutul Max Planck. Anunţul poate trezi mai multe nedumeriri, în contextul în care în ultimii ani în mai multe locuri din lume au fost anunţate demarări ale construcţiilor primelor centrale cu fuziune nucleară din lume, deşi tehnologia nu e pe deplin stăpânită deocamdată. În acelaşi timp, e curios să aflăm că Germania îşi doreşte prima asemenea centrală, în contextul în care acum trei ani a închis ultimele sale reactoare nucleare de fisiune.

Foto: Schiţa viitoarei centrale de fuziune nucleară din Germania

Dar tocmai de aici vine diferenţa de accente — fisiunea nucleară, cea folosită în prezent la centralele nucleare, însemnă manipularea de produse radioactive, cu deşeuri rezultate şi riscuri aferente reactoarelor, în timp ce fuziunea nucleară e acel proces similar reacţiilor pe stelele din spaţiu, când atomii se contopesc în atomi noi, mai uşori decât suma greutăţilor anterioare, iar diferenţa de masă e eliberată sub formă de energie. Produsele rezultatele sunt inofensive din punct de vedere al radioactivităţii, iar randamentul reacţiei ar trebui să fie teoretic mai mare, cu condiţia că acea reacţie poate fi stăpânită la temperatura uriaşă, de 100-200 milioane de grade Celsius, la are loc reacţia de fuziune.

Şi aici e deocamdată problema — că la nivel teoretic există mai multe filiere de dezvoltare a tipurilor de reactoare de fuziune nucleară şi de stăpânire a reacţiei, multe din ele fiind testate pe perioade scurte, şi aparent e oarecum clar şi ce mai trebuie făcut pentru a se ajunge la stăpânirea finală şi derularea unei reacţii de fuziune nucleară permanente într-o centrală, fie continuă, fie prin impulsuri repetate, ca la unele reactoare. Dar deocamdată nimeni din lume n-a ajuns la un asemenea grad de maturitate a tehnologiei sale, care să o valideze prin teste practice de lungă durată pentru producţia de serie.

Şi totuşi, doar în ultimii ani am auzit despre foarte multe declaraţii că diverse echipe şi ţări demarează construcţia primelor centrale nucleare din lume. Încă în decembrie 2024, compania americană Commonwealth Fusion Systems, sau CFS, anunţa că demarează proiectul construcţiei primei centrale cu fuziune nucleară din lume, care va produce 400 MW putere. Ei foloseau un reactor numit Spark, care e în esenţă un tokamak clasic, dar cu un sistem de magneţi mult mai performanţi, capabili să stabilizeze mai bine plasma.

În iulie 2025, o altă companie americană, pe nume Helion, anunţa demararea construcţiei propriei centrale, despre care promitea că va fi prima operaţională din lume. Reactorul lor are numele de Polaris, iar tehnologia lui presupune că ar trebui să producă electricitate nu prin căldură, care să propulseze un circuit cu apă şi turbine, ci prin inducţie electromagnetică. Practic, pereţii reactorului ar acţiona ca un generator electric, în care plasma e în mişcare în locul rotorului, iar mişcarea curenţilor magnetici induce curent în bobine. Această formulă genială exclude nevoia de schimbătoare de căldură, turbine, şi circuite complete, garantând şi un randament mai mare, spun autorii ei. Un reactor Polaris ar trebui să producă 50 MW putere electrică iniţial, şi apoi 500 MW în forma deplină, scalată.

În noiembrie 2025, o altă echipă de ingineri din SUA, de la TAE Technologies, adevăraţi veterani în acest domeniu, a anunţat că va putea avea prima centrală de fuziune nucleară gata mai devreme decât se estima, datorită progresului mai rapid al reactorului său, care a sărit peste o etapă de dezvoltare. Acest reactor e unul cilindric, de tip FRC, cu configuraţie de câmp inversat, cu plasmă formată din două părţi opuse, care se echilibrează reciproc. E una din cele mai promiţătoare variaţii de reactor, mai ales că permite ca şi combustibilul primar să nu fie radioactiv, nu doar produsele rezultate.

Foto: Echipa celor de la TAE Technologies

Putem observa, însă, că toate aceste centrale anunţate mai sus ca fiind proiecte demarate, cu scopul de a ajunge să fie primele din lume, sunt localizate în SUA, iar asta se datorează în mare parte şi experimentelor cu succes realizate în ultimii ani de Institutul Lawrence Livermore, dar şi adoptării unei legi a fuziunii nucleare, prima din lume, care era menită să definească un câmp legal favorabil pentru start-up-urile din acest domeniu, cu mecanisme uşoare de finanţare pentru acestea. Efectul nu s-a lăsat aşteptat — foarte multe echipe locale şi-au impulsionat activitatea, iar mulţi fizicieni europeni, cu experienţă în fuziune nucleară, au fost atraşi de toate cele trei companii menţionate mai sus - Commonwealth Fusion Systems, Helion Energy şi TAE Technologies. Pe lângă asta, compania germană Marvel Fusion, fondată în 2019 în Munchen, a migrat practic în SUA cu toate operaţiunile sale esenţiale şi sediul principal de activitate, pentru a putea aduna mai repede investiţii şi a putea progresa.

În acest context, cei de la Proxima Fusion, despre care vorbim azi, sunt o companie fondată mai târziu, tot în Munchen, dar care pare să aibă o abordare mult mai patriotică faţă de Germania şi Europa, în încercarea de a localiza progresul în patria sa. Compania a fost fondată ca un spin-off de la Institutul de Fizică a Plasmei Max Planck (IPP), după ce cei de acolo au susţinut cercetările iniţiale ale fizicienilor şi inginerilor săi, mulţi dintre ei având deja cariere în alte părţi, dar făcând doctorat la IPP şi unindu-şi forţele pentru dezvoltarea unui nou tip de reactor de fuziune nucleară. Unul din ei, spre exemplu, pe nume Martin Kubie, a lucrat ca inginer pentru echipa de Formula 1 a celor de la McLaren, iar fondatorul principal şi actualul CEO, Francesco Sciortiono, a studiat şi în Elveţia la EPFL, şi în SUA la MIT şi a fost mai mulţi ani unul din iniţiatorii principali ai coagulării eforturilor de progres european a fuziuni nucleare. Tot el a fost unul din arhitecţii principali ai noului reactor, iar poziţia lui mai patriotică europeană a rămas valabilă şi azi.

Foto: Francesco Sciortiono

Ei bine, reactorul celor de la Proxima Fusion e un stellarator, şi se bazează pe reactorul de cercetare Wendelstein 7-X de la institutul Max Planck. Acel reactor de studiu a fost rezultatul unei investiţii publice de 1,3 miliarde de euro şi a atins şi un record de durată continuă a plasmei la un moment dat, de 43 secunde. Dacă un tokamak clasic are o formă toroidală, atunci un stellarator complică acea formă spre un „8”, Această formă captează fizic plasma generată de fuziunea nucleară, astfel încât ea nu mai ajunge să atingă pereţii reactorului şi efectiv e nevoie doar de magneţi care să o dirijeze corect.

Foto: Reactorul Wendelstein 7-X de la institutul Max Planck

Asta face ca temperatura uriaşă a plasmei să nu fie disipată spre pereţii exteriorii ai reactorului, or, puţine materiale în lume există, care să poată face faţă continuu la sute de milioane de grade Celsius. De fapt, „puţine” sună prea optimist, pentru că nici unul nu există, iar tokamak-urile încearcă să menajeze expunerea la aceste temperaturi prin control mai bun al plasmei spre centru şi temperaturi criogenice pentru superconductivitatea magneţilor necesari. În august 2025 scriam despre eforturile unei echipe de ingineri chinezi de a dezvolta un nou tip de oţel, care ar rezista acestor condiţii de fuziune.

Stellaratorul celor de la Proxima părea să fi rezolvat această provocare prin însăşi forma sa şi modul de control al plasmei, doar cu câmpul magnetic. Ei au demonstrat astfel că tehnologia lor a progresat cel mai mult spre operările timp de minute în şir, cu extinderi promise spre ore şi apoi spre operare neîntreruptă.

Noul reactor al Proxima Fusion, numit Stellaris, duce toată experienţa acumulată cu Wendelstein 7-X într-o nouă dimensiune, concepută deja pentru viabilitatea în rol de reactor de la o centrală nucleară comercială. Până şi accesul pentru mentenanţa periodică a fost deja proiectat. Iar noua centrală, construcţia căreia a fost agreată de curând, va fi gata la începutul anilor 2030, promiţând să fie ea prima centrală operaţională de fuziune nucleară din lume.

Acest proiect va presupune şi construcţia în paralel a unui reactor similar demonstrativ, care ar trebui deja să demonstreze cifre consistente în 2031, pentru ca centrala propriu-zisă să fie gata în 2032. Proxima Fusion a adunat deja 130 milioane de euro în investiţii private din runda A, marcând şi recordul celor mai mari investiţii acumulate vreodată de un start-up de fuziune nucleară în Europa. Iar pe lângă aceşti bani, încă 65 milioane de euro le-au fost garantate din fonduri publice la etapa iniţială, cu şansa de a beneficia de fonduri mult mai mari pe măsură ce proiectul lor demonstrează implementare şi maturitate.

Germania a desemnat deja şi locul amplasării a acestei prime centrale de fuziune nucleară — în Gundremmingen, acolo unde până de curând a existat o centrală de fisiune nucleară, care e dezmembrată de cei de la RWE. Tot cei de la RWE vor pregăti şi actualiza reţeaua electrică din jur pentru noua centrală şi prin nou acord, ei vor avea şi rol de investitor suplimentar în noua centrală. Iar pe lângă centrala nucleară, Proxima Fusion va mai construi şi o fabrică de magneţi necesari reactoarelor în Munchen, or, ei sunt convinşi că tehnologia lor va deveni un succes inevitabil, şi va avea nevoie de un flux constant de magneţi noi pentru noi şi noi reactoare.

„Prima centrală operaţională nucleară din lume va fi în Europa, suntem convinşi de asta”, au spus-o în unison toţi reprezentanţii ce au anunţat noul proiect — de la Proxima Fusion, de la RWE, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor din Bavaria şi cei de la Institutul Max Planck. Iar partea care e imposibil să n-o observăm e cooperarea mult mai strânsă şi mai de amploare pe care o vedem aici din partea multiplilor actori din diverse industrii conexe, pe care o vedem aici. Doar pentru prima etapă sunt necesare 2 miliarde de euro. Dar de această dată, bani s-au găsit, fie imediat, fie planificaţi în viitor, şi proiectul pare să ia avânt aşa cum niciun alt proiect european de fuziune nucleară n-a făcut-o până acum. Deci, sunt multe lucruri care ne fac să credem totul sună foarte promiţător.