Honda a anunţat că renunţă la investiţiile în maşinile electrice, casând trei modele cu inginerie deja dezvoltată, pregătite de lansare

16 Martie 2026, 22:55
Redacţia PiataAuto.md
În ultimele luni am auzit de la mai mulţi producători auto declaraţii tranşante despre maşinile electrice şi pierderile majore pe care le-au provocat acestea în balanţa lor. Porsche a fost tranşant în declaraţii şi anunţarea a 5 miliarde de euro pierderi, dar mai moale în acţiuni, ducând la bun sfârşit lansarea lui Cayenne EV şi anunţând că dezvoltă în paralel versiuni cu combustie pentru Macan şi Cayenne. Stellantis a fost mai dur şi a anunţat o pierdere de peste 20 miliarde de euro suferită din cauza maşinilor electrice, anunţând reformatări de strategii, iar la scurt timp după asta au urmat şi anularea construcţiei a două fabrici noi de baterii cu Mercedes, dar şi demararea dezvoltărilor de motoare diesel şi pe benzină noi, sau readucerea în producţie a motorul de 2,9 litri V6 de pe Alfa Romeo şi relansarea lui Giuglia Quadrifovlio şi Stelvio Quadifoglio. Acum şi producătorul japonez Honda a făcut un anunţ tranşant, şeful Toshihiro Mibe declarând că renunţă la investiţiile în maşini electrice, odată cu asta casând şi trei modele cu inginerie deja dezvoltată, care erau pregătite de lansare.
Modelele despre care vorbim sunt Honda 0 SUV şi 0 Sedan, dar paralela cu emblemă Acura, numită RSX. Modelele trecuseră deja de toate etapele de elaborare, testare şi perfecţionare, ba chiar fuseseră prefaţate cu ajutorul lui Max Verstappen şi trebuiau să deschidă o nouă epocă de produse inginereşti proprii în domeniul maşinilor electrice, cu multă personalitate în design.
Foto: SUV-ul electric Honda, pegătit deja pentru lansare

Aceste modele reprezentau evoluţia în producţia de serie a două prototipuri cu design superb, dezvăluite în ianuarie 2024. Sedanul părea inspirat din modelele clasice Lamborghini, având forme rectangulare memorabile.
Platforma electrică a acestor modele e una absolut nouă, dezvoltată, iar Honda promitea o încărcare de la 15% la 80% în 10-15 minute. Mai mult ca atât, inginerii Honda dezvoltaseră un sistem de management atât de avansat, încât Honda promitea că după 10 ani degradarea maximă va fi de 10%.
Menţionăm despre platforma electrică proprie pentru că modelul actual al Honda din SUA, Prologue, e dezvoltat împreună cu General Motors, pe platforma Ultium al acestora. Modelul a avut un succes neaşteptat de mare în vânzări, dar de foarte scurtă durată, confirmând încă o dată ipoteza că uneori modelele electrice pot avea o curbă foarte atipică a succesului, cu o cerere imensă, care se spulberă brusc. Odată cu relaxarea regulilor de emisii din SUA şi cu anularea subvenţiilor, cererea pentru acest model a scăzut la cifre infime.
Foto: Honda Prologue

În Europa, Honda are modelul e:Ny1, care e construit pe o altă platformă, creată în colaborare cu chinezii iniţial pentru China, apoi folosită şi pentru Europa. Modelul are parametrii foarte modeşti, iar în ianuarie a fost anunţat şi un recall din cauza faptului că odometrul maşinii se poate reseta singur la 0 km, uitând cu desăvârşire câţi kilometri a parcurs maşina în istoria sa.
Honda a mai avut anterior un model electric cu design superb, Honda e, lansată în Europa, care a avut şanse mari de a deveni populară, dacă n-ar fi avut o autonomie atât de mică. Dar parametrii săi modeşti au făcut-o să aibă vânzări slabe şi în 2023, încă înainte de temperarea cererii pentru maşinile electrice, Honda a fost nevoită să pensioneze acel model după doar 3 ani de fabricare.
Honda a creat şi un automobil electric cu parametri mult mai interesanţi, în colaborare cu Sony, numit Afeela. Doar că nici acel model nu a ajuns la producţia de serie sau la o lansare, iar ţinta iniţială de a avea un preţ de peste 100.000 dolari pare o reţetă tot mai sortită eşecului, deşi lansarea acestuia urma să aibă loc în 2026, la fel ca şi cele 3 modele proprii Honda, din familia Honda 0, menţionate mai sus.
Dar acum Honda a calculat că toate aceste aventuri electrice i-au generat pierderi de 15,7 miliarde de dolari. Iar aici nu putem să nu ne amintim şi de declaraţiile şefului Lamborghini de acum câteva săptămâni, care spunea că renunţă la maşinile electrice, pentru că acestea se pot dovedi „un hobby foarte costisitor”.
Prin urmare, Honda nu e foarte departe de Stellantis în mărimea pierderilor, mai ales dacă luăm în considerare că Stellantis are un portofoliu imens de mărci. Pierderea financiară e atât de mare, încât Honda pare să pregătească terenul pentru a anunţa primul an din istoria sa modernă în care a operat în pierdere, nu în profit.
S-a mai întâmplat în trecut ca divizia auto de la Honda să fie generatoare de pierderi, dar aceste pierderi erau acoperite de obicei de divizia motocicletelor, sau cea motoarelor simple şi a celor navale. Acum, însă, pierderile acumulate sunt atât de mari, încât nici măcar profitul altor divizii nu le poate acoperi.
Şefii Honda au admis că au pierdut lupta în inovaţie şi au făcut elaborări haotice în multiple direcţii, fără a face bine niciuna. Honda a fost prima în a aduce pe piaţă modelul hibrid Insight, cu câteva luni înainte de Prius, dar acum are doar 4 modele hibride în gamă, în timp ce Toyota are 29 şi culege roadele acestora din plin. Honda a recunoscut că în maşinile electrice a încercat prea multe reţele şi colaborări şi s-a apucat prea târziu de elaborările proprii, iar în asemenea caz uneori poate fi mai înţelept să nu te apuci deloc, decât să creeze mai târziu un produs mediocru. Iar această lipsă de inovaţie a dus la pierderea poziţiei şi în China, şi în alte părţi ale lumii, spune şeful Honda, Toshihiro Mibe.
Tot el mai spune că decizia predecesorului său de a separat diviza de R&D avansat de cea de dezvoltare de modele noi a fost o greşeală enormă, care a creat o ruptură între cei care dezvoltă maşini şi cei care dezvoltă tehnologii pentru maşini. Acum el a decis reunificarea celor două divizii, or, oamenii care inovează în lumea auto trebuie să fie implicaţi direct în dezvoltarea de modele reale, practice, nu să producă doar lucruri teoretice.
Şi tot el mai spune că rădăcinile acestor probleme actuale vin din 2012, când fostul şef a stabili ţinta de 6 milioane de maşini vândute anual, iar ca să atingă asta a demarat construcţia de fabrici noi în Thailanda, China şi Indonezia, punând presiune pe ingineri să accelereze dezvoltarea de modele noi. Aceste modele create în grabă n-au mai fost la fel de fiabile precum era reputaţia legendară Honda, dar mai ales n-au fost inovative, ci doar multiple variaţii pe aceeaşi temă de bază. Iar asta a făcut ca producători precum Hyundai sau BYD să ia cote imense de piaţă de la Honda.
Mibe mai spune că şi politica actuală a SUA, cu tarife şi mai ales cu anularea restricţiilor la emisii e una care descurajează investiţiile şi lansările de modele electrice. Iar şeful Honda spune asta în contextul în care cele trei modele electrice noi, anulate acum, trebuiau să fie produse în primul rând în SUA. Şi acum toate aceste proiecte merg direct în arhivă, fără a mai vedea lansarea. Iar Honda e într-un moment de debusolare profundă, încercând să-şi regăsească forţele pentru a înţelege cine e şi cine poate fi în noua lume care ne înconjoară.
1
29,479
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!