Italia a demarat construcţia primului său submarin de mulţi ani încoace, cu o inginerie care cuprinde hidrogen, baterii litiu-ion şi un motor diesel V16

Italia a demarat acum câteva zile construcţia primului său submarin modern de mulţi ani încoace, la şantierul naval Muggiano al celor de la Fincantieri, situat în nord vestul ţării. Noul submarin e primul dintr-o serie de 4 unităţi de acelaşi tip, care vor fi construite de aceeaşi companie şi reprezintă un efort al Italiei de a se asigura că o cotă mare de componente provin din industria italiană. Iar ingineria noului model de submarin, numit U212NFS, e de-a dreptul curioasă, cuprinzând şi tehnologie cu hidrogen, şi baterii litiu-ion, dar şi motoare diesel V16.

Foto: Demararea construcţiei noului submarin în Italia

Noul model U212NFS reprezintă o evoluţie substanţială a modelului U212A, dezvoltarea căruia a demarat la începutul anilor 1990. Acea dezvoltare a fost pe atunci o cooperare germano-franceză, cu doi giganţi industriali implicaţi — grupul ThyssenKrupp din Germania şi Fincantieri din Italia. Acel model avea 56 metri lungime, un deplasament de 1.800 tone, iar propulsia era deja una extrem de inovativă, mai ales pentru anii 90.

Foto: Construcţia submarinului U212A

Submarinul avea un motor diesel MTU în rol de generator, care putea funcţiona când submarinul era la suprafaţă, şi încărca un set de baterii cu plumb şi acid. Cu aceste componente funcţionează multe submarine diesel, iar bateriile de plumb asigură de obicei o autonomie de 1-2 zile, după care submarinul trebuie să iasă la suprafaţă. În acest caz, însă, inginerii germani şi italieni montaseră şi instalaţii cu celule electrochimice, renumitele pile de combustie cu hidrogen, care puteau produce electricitate pe baza hidrogenului stocat la bord, ceea ce permitea o autonomie mai lungă. La început existau 9 instalaţii, câte 30-40 kW fiecare, iar ulterior s-a trecut la formula cu două instalaţii mai puternice, de 120 kW, în ambele cazuri ele fiind produse de Siemens. Propulsorul propriu-zis al submarinului era acţionat de un electromotor, tot de origine Siemens, de 1,7 MW putere.

Această inginerie a făcut din aceste modele cele mai silenţioase submarine non-nucleare din lume, cu o capacitate de a rămâne scufundat 15 zile în regim scufundat cu înaintare şi 3 săptămâni scufundat cu staţionare. Iar la silenţiozitate şi capacitatea de a nu fi detectate contribuiau enorm şi carena construită dintr-un aliaj de oţel austenitic, cu o concentraţie mare de magneziu şi crom, care nu reacţionează în mod obişnuit la undele magnetice ale radarelor şi-i permite să rămână nedescoperit.

Ei bine, 10 asemenea submarine au fot construite — 6 pentru forţele navale germane, şi 4 pentru cele italiene. Primul din ele a fost gata în 2002, iar ultimul, Romeo Romei, a fost definitivat în 2015 (şi pus în operare în 2017), pentru forţele italieneşti. De atunci şi până în prezent, Italia nu mai construit niciun submarin, iar flota sa actuală cuprinde 8 submarine, aceste 4 exemplare din clasa U212A şi alte 4 din clasa Sauro, construite acum vreo 35 de ani.

Partea la fel de curioasă e că ulterior, atât Germania, cât şi Italia, şi-au dorit submarine noi, însă modelul pe care l-au elaborat împreună trebuia modernizat. Însă Italia a considerat că pentru următoarea iteraţie e nevoie de mai multă independentă industrială şi strategică, or, versiunea anterioară U212A folosea foarte multe componente, mai ales electronice, de origine germană. De asemenea, Italia şi dorea şi să poată exporta submarinele produse de ea către ale state, fără acordul necesar de fiecare dată al Germaniei. Aşa a apărut modelul despre care vorbim azi, U212NFS, unde NFS înseamnă Near Future Submarine.

Noul model italian, producţia căruia a demarat acum, are deplasamentul uşor mai mare, de 2.000 tone, măsurând 59 metri lungime. El are în continuare un motor electric de origine Siemens pentru propulsie, dar în locul bateriilor cu plumb şi acid vechi acum există baterii moderne litiu-ion. Electricitatea poate fi produsă în regim subacvatic din hidrogen şi oxigen lichid, stocate la bord, cu ajutorul instalaţiilor de celule electrochimice, furnizate de Siemens. Iar motorul e un diesel V16 produs de divizia MTU a celor de la Rolls-Royce, or, între timp compania germană MTU a devenit o divizie din cadrul Rolls-Royce. Motorul e activat doar când submarinul iese la suprafaţă, iar datorită bateriilor litiu-ion noul model de submarin ar trebui să poată sta scufundat şi mai mult timp.

Astfel sistemul de propulsie a fost perfecţionat de italieni, dar a rămas oricum baza pe componente germane. Toate sistemele electronice, însă, care asigură capacităţile avansate tactice ale acestuia, sunt de origine italiană acum, ceea ce i-ar reda submarinului capacităţi unice, dar şi o mai mare parte din valoare produsă în interiorul Italiei.

Foto: Construcţia noului submarin italian

Submarinul italian, construcţia căruia a demarat acum, ar urma să fie gata în 2029. Alte trei submarine sunt contractate şi vor sunt în pregătire şi ar trebui să fie gata până în 2032. Astfel, cele 4 submarine noi ar trebui să poată înlocui submarinele învechite care au acum 35 de ani, dar vor avea peste 40 de ani până când vor fi gata aceste nou unităţi.

Însă nici Germania n-a stat pe loc între timp, ba dimpotrivă, a considerat că asemenea proiecte trebuie dezvoltate în parteneriat şi a încheiat un acord cu Norvegia pentru dezvoltarea comună a versiunii lor pentru următoarea generaţie, care a luat numele de 212CD, unde CD vine de la „Common Development”. Aici cei de la ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) şi-au unit forţele cu cei de la Kongsberg din Norvegia, plus alte companii strategice şi au dezvoltat un submarin cu carenă mai mare şi deplasament crescut considerabil, până la 2.800 tone.

Submarinul a fost dezvoltat şi mai consistent, fiind adaptat să poată opera în ape arctice. În loc de un singur motor, acesta are două motoare diesel, pentru redundanţă şi ele vin tot de la Rolls-Royce MTU. Electromotorul de propulsie rămâne a fi unul de la Siemens, la fel ca şi pilele de combustie, iar bateriile au devenit şi aici litiu-ion. Însă capacităţile tactice şi electronice conţin o listă enormă de sisteme mult mai avansate, la care norvegienii de la Kongsberg şi-au adus toată contribuţia lor, la fel ca şi divizia specializată a celor de la TKMS.

Iniţial, în 2021, era planificată construcţia a 6 asemenea submarine, 2 pentru Germania şi 4 pentru Norvegia. Dar între timp cele două ţări şi-au crescut numărul de comenzi pentru ele. Ultima confirmare oficială a venit la finalul lunii ianuarie 2026 din Norvegia, când comanda a fost crescută la 6 unităţi pentru această ţară, iar anterior şi Germania a crescut comanda sa la 6 unităţi, aşa că numărul total de unităţi planificate ajunge la 12. Pe lângă asta şi Canada e interesată de acest model, întrucât e adaptat pentru ape arctice, deci versiunea germano-norvegiană 212CD are deja un număr triplu de comenzi faţă de cea italiană, şi poate fi numită una de succes mai mare. Iar primul submarin şi-a demarat construcţia în 2023, acum două fiind deja în proces de construcţie.

Aşadar, în Europa există acum două modele de submarine înrudite, cu acelaşi predecesor, dar dezvoltate separat în versiunile lor actuale. Chiar dacă italienii au demarat mai târziu construcţia modelului lor, pentru ei e un moment de mândrie naţională, mai ales că cea mare parte din echipamentul tactic hi-tech de la bord va fi de origine italiană.