Moldova nu poate primi o turbină imensă de 100 tone, donată de Norvegia, din cauza podurilor prea slabe peste Prut pentru un asemenea transport agabaritic

Moldova s-a pomenit într-o situaţie paradoxală, în care nu poate primi o turbină de gaz imensă, de 100 tone greutate, donată de Norvegia, din cauza podurilor prea slabe peste râul Prut pentru un asemenea transport agabaritic. Informaţia a fost făcută publică de Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni a celor de la NewsMaker, iar noi am solicitat detalii suplimentare de la Ministerul Energiei din Moldova, pentru a afla tabloul complet.

Anul trecut, în ianuarie 2025, Moldova a intrat într-o criză energetică atunci când Rusia a încetat să mai furnizeze gaze pentru regiunea separatistă transnistreană. Asta a făcut ca centrala electrică de acolo, care operează cu turbine de gaz, să nu mai aibă combustibil pentru producţia de electricitate. Anterior, acea centrală utiliza gazul rusesc pentru care nu se plătea niciodată, şi producea electricitate livrată în regiunea transnistreană, dar şi în toată Republica Moldova. Ca să înţelegem corect, Moldova a renunţat mult mai devreme la gazul rusesc, de la sfârşitul anului 2022, şi nu mai importa deloc gaz din Rusia. Doar regiunea transnistreană nerecunoscută a primit acel gaz până la 31 decembrie 2024.

În ianuarie 2025, Moldova a trebuit astfel să cumpere cantităţi mult mai mari de electricitate de import, preponderent din România, dar şi de pe piaţa UE, întrucât Moldova e conectată la reţeaua şi piaţa comună europeană din 2022. Preţurile de import erau ceva mai mari, dar graţie reacţiei prompte a României şi UE, care au asigurat disponibilitatea cantităţilor necesare de energie, Moldova a putut să-şi asigure necesarul de electricitate din aceste importuri, care suplineau cantităţile produse local.

Local, Moldova îşi produce electricitate la termocentralele din Chişinău şi Bălţi, al căror rol principal e generarea de căldură centralizată şi apă caldă menajeră, iar ca efect advers produc şi electricitate. Iar datorită faptului că în ultimii ani Moldova a instalat capacităţi importante de parcuri fotovoltaice şi eoliene, încă începând cu ianuarie 2025 Moldova ajungea periodic să-şi asigure majoritatea necesarului de electricitate din surse regenerabile şi să importe doar cantităţile necesare până la acoperirea consumului total.

Atunci, în ianuarie 2025, Norvegia a anunţat că poată dona o turbină de gaz de 125 MW, care ar putea fi instalată la una din centralele din Chişinău, pentru a servi astfel drept o sursă proprie adiţională de electricitate. Cifra de 125 MW poate părea relativ mică, însă în contextul Moldovei, cu un consum la orele de zi de 600-700 MW şi un consum maxim de 900-1.050 MW în sezonul cel mai solicitant la orele de vârf, turbina de 125 MW ar fi importantă, întrucât ar asigura 10-25% din consum, în funcţie de solicitarea reală din reţea. Mai există problema că gazul e adeseori atât de scump, încât generarea electricităţii din gaz e adeseori o soluţie prea scumpă, dar oricum turbina ar fi fost utilă pentru acoperirea cel puţin a zilelor cu preţ de piaţă prea mare sau a zilelor cu solicitare toate mare în reţea.

Din câte ne-a comunicat Ministerul Energiei, era vorba de o turbină de gaz, care funcţionase anterior într-o unitate industrială din Norvegia şi ajunsese la momentul în care era înlocuită cu altă soluţie energetică, fiind încă într-o stare perfect funcţională, cu durată de viaţă mare rămasă.

În scurt timp, însă, când s-a demarat cu planificarea logisticii posibile de livrare, s-a constat că turbina de 100 tone e imposibil de livrat în Moldova, din cauza faptului că niciunul din podurile actuale peste râul Prut, dintre România şi Moldova, nu poate susţine un transport agabaritic de o asemenea greutate. Noi atenţionasem de multe ori anterior paradoxul a cât de puţine poduri active există între România şi Moldova şi cât de înguste şi mici sunt acestea, deşi Moldova are în curând 35 de ani de independenţă, iar România va avea în acest an 37 de ani de la revoluţie.

Foto: Podul actual peste râul Prut de la Albiţa, renovat în 2023

Atunci când se transportă o turbină de 100 tone, inevitabil transportul ajunge să cântărească ceva mai mult — posibil 120-130 tone, cu tot cu remorca imensă, fără a lua în calcul şi camioanele cu rol de tractare. Dacă luăm în calcul întreg convoiul, se poate ajunge şi la 150 tone sau mai mult. Chiar dacă asemenea remorci pot avea zeci de punţi şi roţi, pentru distribuirea greutăţii, oricum toată acea greutate a fi concentrată pe o suprafaţă relativ mică a podului.

Acum un an, când în România a avut mai multe transporturi de turbine de gaz pentru centrala de la Mintia, acele transporturi ajungeau până la 788 tone şi acolo a fost aplicată metoda flyover la traversarea podurilor slabe, unde s-au montat construcţii metalice în formă uşor arcuită, care distribuiau greutatea către terenul din afara podului şi permiteau convoiului să treacă peste pod fără a aplica forţa pe podul propriu-zis. De obicei, însă, metoda flyover e aplicabilă la poduri scurte, de până la 40 metri.

Foto: Metoda flyover, folosită în România

Podul de la Albiţa are o lungime de 163 metri, însă, iar cel de la Sculeni — de 114 metri. Prin urmare, e mult peste ceea ce permite în mod normal această metodă.

I-am întrebat pe cei de la Ministerul Energiei dacă n-au luat în calcul portul Giurgiuleşti ca metodă alternativă şi ne-au confirmat că şi asta a fost o opţiune, însă acolo problema era în lipsa macaralelor portuare capabile să ridice 100 tone la rază suficientă de acţiune. Portul nu are obişnuitele macarale portuare pe şine, ci se operează cu macarale cu şenile, baza cărora nu e situată deasupra navei, ci pe uscat, iar asta creşte raza de acţiune. Respectiv, nu există o macara suficient de capabilă, încât să poată ridica 100 tone la raza de acţiune practicată la Giurgiuleşti.

I-am întrebat atunci pe cei de la Ministerul Energiei cum a fost făcut transportul agabaritic de transformatoare Siemens Energy de mare putere, de 210 MVA, pentru linia Vulcăneşti-Chişinău, or, aceste transformatoare pot avea, din câte indică sursele publice, până la 120 tone sau mai mult în forma lor uscată, de transportare, fără ulei şi elemente auxiliare. Acele transformatoare au fost livrate de o companie din România, iar în martie 2024 se menţiona că greutatea întregului convoi e de 600 tone. În 600 tone se include, însă, greutatea totală a remorcilor, camioanelor şi a 4 transformatoare incluse în acel transport. Iar logica ne spune dacă scoatem din ecuaţie toate camioanele şi remorcile necesare fiecărui transformator, atunci greutatea efectivă a unui transformator ar fi trebuit să fie sub 100 tone. Cam asta ne-au confirmat şi cei de la Ministerul Energie, spunând că nu-şi amintesc exact greutatea proprie a acelor transformatoare Siemens, dar fiecare unitate separată avea sub 100 tone.

Astfel, turbina de gaz va rămâne în Norvegia şi nu va putea ajunge în Moldova. Iar toată această situaţie, pe cât e de paradoxală, pe atât de mult ar trebui să ne facă să conştientizăm cât de puţin capabile sunt legăturile de infrastructură reală şi necesară între România şi Moldova, la atât de mulţi ani după ce cele două ţări ar fi putut iniţia proiecte care să creeze aceste legături.