Norvegienii au anunţat că cererea de nave spărgătoare de gheaţă a crescut brusc, iar ingineria lor le permite să navigheze la -50 grade Celsius

Norvegia a fost mult timp şi mai continuă a fi un lider mondial în construcţia de nave şi operarea lor, chiar dacă la prima vedere puţini asociază imaginea acestei ţări cu acest domeniu. Asocierea mai mică de imagine se întâmplă pentru că în ultimele decenii Norvegia coborât în clasamentul ţărilor cu cele mai mare capacităţi de construcţie a navelor şi de operare a lor de la poziţii de pe podium la poziţii ceva mai coborâte, însă ţara rămâne foarte puternică în construcţia de nave complexe şi specializate. Acum norvegienii au anunţat că cererea de nave spărgătoare de gheaţă a crescut brusc în lume, iar ingineria lor le permite să navigheze la -50 grade Celsius.

De ce ar creşte cererea pentru acestea nave brusc? Ei bine există câteva motive mai evidente care s-au suprapus în ultimii ani, iar cel mai important dintre ele e legat de faptul că navigarea prin zonele arctice ale globului a devenit tot mai practicată şi folosită. Schimbările climatice sunt de obicei indicate ca principalul motiv din care gheaţa în zona arctică nu mai e de nepătruns, iar astfel au apărut noi rute maritime de navigare pe acolo, care permit scurtarea distanţelor.

Spre exemplu, o rută maritimă între portul Rotterdam din Europa şi Busan în Coreea de Sud are 20.000 km în forma sa obişnuită, prin canalul Suez şi doar 13.000 km dacă se navighează prin zona arctică. E o reducere cu 35% a distanţei de navigare, timpului necesar şi costurilor directe în propulsia navei.

Dacă am compara un port din China, precum Rotterdam-Shanghai, distanţele cresc cu până la 1.000 km în ambele cazuri, iar economisirea e de circa 33%.

Navigarea prin zonele arctice, însă, are nevoie de spărgătoare de gheaţă, or, navele obişnuite nu pot face faţă gheţii pe care ar putea-o întâmpina în faţă şi au nevoie să se grupeze într-un convoi, care ar fi condus de un spărgător de gheaţă în faţă, apoi navele comerciale care l-ar urma.

Iar aici ajungem şi la motivele care au dus la creşterea bruscă a cererii în ultimul timp. La nivel mondial, mai puţin de 240 de nave spărgătoare de gheaţă sunt operabile acum, multe din ele, aproximativ 170, fiind foarte vechi, iar unele ţări, deşi au ieşire la ape nordice, au foarte puţine asemenea nave în flota lor. Chiar acum o săptămână scriam despre problema majoră a Germaniei, care are un singur spărgător de gheaţă mai mare şi unul mai mic, iar defectarea celui mai mare a perturbat livrările de gaz în Europa, din cauza că acel spărgător de gheaţă nu mai putea ghida navele spre terminalul portuar. Şi în acel caz vorbim de spărgătoare de gheaţă cu capacităţi modeste, pentru Marea Baltică, nu din cele arctice, unde e nevoie de capacităţi mult mai mari.

În zona arctică, Rusia e deocamdată dominantă la numărul spărgătoarelor de gheaţă, operând o flotă de 40 de unităţi, multe din ele cu propulsie nucleară. Despre inaugurarea ultimului dintre ele scriam în noiembrie 2024. În acelaşi timp, SUA are doar trei spărgătoare de gheaţă cu capacităţi arctice. China are 5 spărgătoare de gheaţă, deşi nu are o ieşire la apele nordului global. Şi e curios că acum China construieşte alte nave noi de acest tip, într-un semnal clar că planifică să-şi lărgească flota acestora.

Pentru a atenua acest decalaj enorm de capacităţi, SUA a semnat în iulie 2024 tratatul ICE cu Finlanda şi Canada, care presupunea o strânsă colaborare în a-şi spori capacităţile şantierelor navale în cele trei ţări şi a construi în ritm accelerat noi spărgătoare de gheaţă. Finlanda e un partener cheie, întrucât e ţara cu cea mai mare expertiză în acest domeniu, circa jumătate din spărgătoarele de gheaţă din lume fiind construite în Finlanda. Canada, şi ea o ţară arctică, a şi plasat atunci comenzi pentru construcţia a 16 nave spărgătoare de gheaţă, iar SUA şi-a stabilit o ţintă de la avea 70-90 spărgătoare de gheaţă în decursul a 10 ani. Aceste acorduri, dar şi necesitatea de a avea o prezenţă geopolitică urgentă în zona arctică, plus evoluţia evenimentelor din 2025 şi începutul anului 2026, au şi generat o creştere bruscă a cererii şi comenzilor pentru spărgătoare de gheaţă, de care a beneficiat nu doar Finlanda, dar şi Norvegia.

În februarie 2026, vice amiralul norvegian Rune Andersen, spunea că numărul de spărgătoare de gheaţă pe care le au ţările NATO reprezintă capitolul cu cel mai mare decalaj în capacităţile acestor ţări şi-i îndemna pe toţi să-şi lărgească flotele, pentru că în următoarele perioade va fi mare nevoie de aceste nave.

Iar compania de stat Kongsberg din Norvegia confirmă că are un val imens de comenzi pentru noi spărgătoare de gheaţă, pe care să le construiască la şantierele sale navale în următorii ani. Aceştia spun că în timp ce alte ţări ignorau acest tip de nave, ei le-au perfecţionat tehnologia pe parcursul ultimului deceniu, astfel încât acum Kongsberg are nave cu cea mai avansată şi capabilă inginerie. Spărgătoarele de gheaţă norvegiene pot înainta până la -50 grade Celsius, spărgând gheaţă de până la 10 metri, spun aceştia.

Temperatura de operare e super impresionantă, bineînţeles, dar şi înălţimea de 10 metri a gheţii a una şi mai provocatoare şi dificil de obţinut. Stratul de 3-5 metri de gheaţă era rezervat până acum doar spărgătoarelor de gheaţă cele mai capabile, inclusiv cele mai mari, cu propulsie nucleară, ruseşti. De fapt, dacă analizăm atent capacităţile norvegienilor, aflăm că stratul de gheaţă continuă, multianuală, pe care-l pot sparge, e tot cuprins între 3-5 metri, iar 10 metri e înălţime blocurilor fisurate de gheaţă sau individuale, prin care se poate naviga. O gheaţă continuă de 10 metri ar putea fi spartă prin manevre repetitive, totuşi, de a o fisura şi apoi de a înainta prin ea. Deci e oarecum adeverită şi folosirea noţiunii că se poate naviga prin gheaţă atât de mare.

Forţa de propulsie a acestor spărgătoare de gheaţă norvegiene ultra capabile e asigurate dă propulsoare azimutale, care sunt orientabile la 360 grade. Acestea sunt printre cele mai fiabile propulsoare navale existente în lume, cu o durabilitate dusă la perfecţiune, pentru a rezista în condiţii arctice, şi sunt produse la o fabrică Kongsberg din Rauma, Finlanda.

Aceste motoare pot măcina gheaţa care ajunge în ele, fără a se lăsa afectate, iar asta e un factor important pentru un spărgător de gheaţă arctic. În funcţie de parametrii exacţi aleşi, un asemenea propulsor poate furniza între 3 MW şi 10 MW putere, iar 10 MW înseamnă 13.596 CP.

Propulsoarele sunt puse în mişcare de electromotoare, care-şi ia energia la rândul lor din electricitatea produsă de motoare cu combustie de la bordul navei. Iar aceste motoare sunt însoţite de sisteme de management termic, care le menţine uleiul şi conductele calde chiar şi atunci când o parte din ele sunt oprite. Asta le face capabile să stea în aşteptare şi la -50 grade Celsius şi să repornească rapid la nevoie, or, asemenea nave au de obicei minim 4 asemenea motoare navale uriaşe, cu rol de generatoare.

Norvegienii recunosc că finlandezi rămân a fi centrul mondial al construcţiei de spărgătoare de gheaţă, cu cele mai mari capacităţi de construcţie propriu-zisă a lor în şantierele navale. Însă cei de la Kongsberg rămân a fi furnizorii principali de tehnologie şi inginerie — de la proiectări, sisteme de navigaţie, de comunicare prin satelit, sisteme electronice şi de propulsie. Prin urmare, cererea actuală mare beneficiază aparent Finlanda în primul rând, dar Norvegia participă într-o măsură foarte mare la construcţia şi capacităţile acestora.