O echipă de ingineri moldoveni din România de la Qognifly a lansat un sistem de interceptare a dronelor, cu capacităţi automatizate de detectare şi urmărire

În ultimii patru ani a devenit cât se poate de clar că dronele au ajuns poate cel mai important atribut, atât în ofensiva, cât şi în defensiva conflictelor armate din lume. Ceea ce se întâmplă în Ucraina de 4 ani încoace a un exemplu elocvent, iar ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu de câteva zile nu face decât să reconfirme cum nişte drone mici de câteva mii de dolari pot distruge echipamente de miliarde de dolari, arătând totodată cât de dificilă e apărarea aeriană împotriva acestor drone. Compania românească Qognifly, fondată de noi ingineri originari din Republica Moldova — Ion Mocanu şi Anton Danici — a lansat de curând un sistem de interceptare a dronelor, cu capacităţi automatizate de detectare şi urmărire.

Foto: Anton Danici, muncind la o dronă

Pe Anton Danici noi îl cunoaştem încă de un la un reportaj anterior, pe care l-am realizat în august 2022 în Republica Moldova, atunci când i-am vizitat atelierul din Chişinău. Acel reportaj e o certificare clară a experienţei uriaşe pe care o are Anton în ingineria aerospaţială şi implicit în construcţia de drone. El îşi începuse parcursul profesional cu circa 12-13 ani mai devreme, adică vreo 17 ani în urmă de raportăm la timpul prezent, când a proiectat şi produs drone cinematografice, mari şi stabilizate, pe care le-a exportat şi vândut inclusiv studiourilor cinematografice de la Hollywood. Altele erau timpurile, altele erau sferele imaginabile de aplicare a dronelor.

Foto: Imagine din reportajul nostru din 2022, la sediul companiei lui Anton Danici din Moldova

Apoi, dronele produse de Anton Danici au evoluat la cele cu capacităţi de planare, iar spectrul lor de aplicare a inclus şi monitorizarea frontierelor, dar şi alte activităţi civile. Anton ne-a demonstrat atunci mai multe modele de drone curente la acel moment şi viitoare, cu capacităţi excelente şi cu manevrabilitate superbă, or, Anton e omul cu minte inginerească profundă, care poate înţelege şi scrie formulele sofisticate de dirijare cu precizie a dronelor cu orice număr de propulsoare şi cu orice poziţionare. Această înţelegere profundă îl face cel mai capabil inginer de drone pe care l-a avut Republica Moldova vreodată, iar producţia acestora, într-un număr relativ mic, avea loc la sediul companiei sale din Chişinău.

Foto: Dronă testată în 2022

Acea companie din Moldova mai există şi continuă să opereze, după cum ne-a spus acum Anton, într-o nouă discuţie pe care am avut-o cu prilejul proaspetei sale lansări. Anul trecut, în 2025, Anton Danici şi-a unit eforturile cu Ion Mocanu, un profesionist în integrare de soft, inteligenţă artificială şi management corporativ. Şi Ion Mocanu e născut în Republica Moldova, doar că e stabilit de peste 20 de ani în România şi întreaga sa formare profesională se datorează României. Cei doi şi-au unit forţele pentru a trece împreună de la realizările de drone cu uz civil la cele destinate apărării, şi a crea şi produce, de fapt, cel mai util atribut al apărării moderne pentru orice ţară.

Foto: Ion Mocanu şi Anton Danici, la sediul Qognifly

Noul sistem are numele de Drone Wall şi este conceput ca un sistem integrat de detectare a dronelor de toate dimensiunile în spaţiu aerian, oricâte ar fi la număr, inclusiv cu sutele sau miile. Sistemul se bazează pe un soft avansat cu inteligenţă artificială integrată, care demarează un proces de tracking pentru fiecare dronă identificată, urmărindu-i traiectoria. În funcţie de viteza fiecăreia şi altitudine, dar şi proximitatea faţă de posibile ţinte vulnerabile, sistemul alocă resursele pe care le are pentru a le intercepta şi doborî.

În lumea noastră, şi dronele pot fi foarte diferite în viteză, dimensiune şi dificultate de doborâre. Tocmai de asta, şi sistemul va conţine cel puţin trei niveluri de interceptare a lor. Anton ne spune că sistemul va conţine şi o parte de instrumente care nu pot fi divulgate public, şi ar fi bine să rămână clasificate pentru apărarea României sau a oricărei altei ţări, dar din instrumentele pe care Qognifly le poate comunica public, sunt drone mici cu decolare verticală rapidă, care s-ar îndrepta spre drona ce trebuie interceptată şi ar doborî-o, dar şi dronele mai mari, cu motoare cu jet, care ar putea atinge viteze mai mari şi ar putea doborî dronele mai mari, la altitudine mai mare sau care au trecut deja de un punct critic şi trebuie ajunse efectiv din urmă.

Anton ne-a confirmat că întreaga arhitectură a sistemului a fost conceptualizată şi testată, inclusiv în modul în care dronele sunt identificate, algoritmii de reacţie a sistemului, deciziile luate de acestea, dar şi în acţiunile de interceptare. Totul a fost testat şi validat şi în condiţii de teren din lumea reală, deci nu vorbim doar de simulări digitale.

Şi aceste simulări au fost extrem de preţioase, pentru ele folosindu-se volume de date imense din viaţa reală, din atacurile suferite de Ucraina. Compania românească a semnat memorandumuri de înţelegere cu trei companii din Ucraina, pe baza cărora a avut acces la aceste date preţioase, dar şi la experienţa din teren a companiilor din ţara vecină.

Foto: Qognifly a participat la o întrunire dedicată industriei dronelor la sediul NATO din Bruxelles

Anton Danici subliniază foarte clar că sistemul e conceput să funcţioneze în realitatea actuală, nu una teoretică inaplicabilă. Iar realitatea actuală arată cât de sofisticate pot fi traiectoriile dronelor şi altitudinile alese de cei care invadează spaţiul aerian, cât de variate pot fi tipurile de drone — de la cele de survolare înainte de atacurile principale, la cele fără explozibil la bord din timpul atacului, menite să distragă resursele de apărare de la cele cu adevărat active. Dronele sunt adeseori combinate cu rachete, care sunt o ţintă cu totul diferită, iar în ultimul timp se remarcă situaţii cu multe sute de drone sau chiar mii lansate simultan, menite să supraaglomereze orice sistem de tracking şi interceptare, pentru a avea o rată mai mare de atingere a ţintelor. Tocmai de asta, noul sistem românesc a fost proiectat să facă faţă tuturor acestor scenarii actuale şi chiar viitoare, dacă se va ajunge la scalări şi mai mari.

Foto: Anton Danici, alături de una din drone

De asemenea, e foarte important şi costul de doborâre a unei drone. Or, o dronă de 3 mii de dolari nu poate fi doborâtă cu o rachetă de 200.000 dolari sau de milioane. Tehnic vorbind, o dată e posibil. Dar când pe cer sunt sute de drone, în fiecare zi, rachetele se epuizează rapid, impun costuri enorme şi suplinirea stocurilor e imposibilă. Prin urmare, e necesară o soluţie care ar fi de multe ori mai ieftină. Compania Qognifly spune că ţinteşte un cost de 20 de ori mai mic în raport cu apărarea pe bază de rachete.

Acum Qognifly pregăteşte capacităţile industriale necesare pentru a avea o fabrică lângă Bucureşti. În curând, compania va avea şi o rundă de finanţare, pentru a acumula investiţiile necesare implementării acestor planuri şi pregătirii tuturor elementelor noului sistem de producţia de serie.

Asemenea capacităţi şi expertiză, însă, ar trebui susţinute imediat la nivel de ţară, fie direct din partea unor fonduri din apărare, fie indirect, prin fonduri de investiţii mandatate să susţină asemenea companii.

Aici ne putem aminti doar de exemplul de acum câţiva ani a Norvegiei, unde o echipă de tineri ingineri, din start-up-ul VAKE, a creat un soft de identificare şi urmările a navelor suspicioase pe baza imaginilor şi datelor din satelit, identificând navele care nu-şi transmit poziţia sau care ar staţionări suspicioase sau traiectorii atipice şi alertând astfel sistemul de monitorizare al comandamentului nava. Asta permite identificarea din timp a oricăror activităţi suspicioase, inclusiv a sabotării cablurilor subacvatice au conductelor. Ce a făcut Norvegia atunci când aceşti tineri şi-au prezentat sistemul? A cumpărat imediat 70% din acţiunile start-up-ului, prin compania de stat Kongsberg , care deţine operaţiuni în majoritatea domeniilor strategice pentru ţară, de la apărare şi aviaţie, până la şantiere navale, porturi, dar şi operaţiuni digitale strategice. Kongsberg e o companie deţinută majoritar direct de statul norvegian, iar indirect şi de fondul său suveran prin acţiuni tranzacţionate liber. Achiziţia celor 70% din VAKE a fost făcută de compania KSAT, sau Kongsberg Satellite Services, deţinută şi ea de statul norvegian, ca subsidiară din grupul Kongsbgerg.

Foto: Operarea sistemului norvegian de monitorizare maritimă

De ce a făcut statul norvegian asta? Pentru a putea injecta tot capitalul necesar ca aceşti tineri să-şi poată transforma invenţia în realitate integrată operaţional, pentru ca tehnologia strategică şi utilă apărării statului să rămână în Norvegia, controlată de norvegieni. Şi peste doar câteva luni, statul norvegian a şi anunţat că a integrat acea tehnologie în sistemul său de apărare, graţie sateliţilor proprii pe care-i are KSAT, promiţând că ulterior acelaşi sistem va fi activat pentru toate apele din jurul Europei.

Deci, asta e calea corectă pentru o ţară care vrea să-şi integreze şi să-şi păstreze sub control propriu tehnologii avansate, de care poate depinde succesul apărării sale. Şi probabil şi România ar putea acum să se gândească la decizii proprii strategice pentru a putea reacţiona rapid şi a investi în sistemul acestei echipe de ingineri din Bucureşti. Or, la cât de crucial de importante au devenit dronele, noi credem cu desăvârşire că investiţia într-un asemenea sistem ar fi una din cele mai înţelepte şi raţionale decizii, iar această companie, cu expertiza sa uriaşă demonstrată deja în trecut de fondatorii săi, are toate şansele să devină una din cele mai importante din industria de apărare din România şi din regiune.