Un norvegian se plânge că maşina sa electrică chinezească e izolată imperfect şi lasă apa să pătrundă în spălătorii, iar pe feriboturi deschide geamurile

Norvegia, la rata sa excepţională de adopţie a maşinilor electrice, a ajuns să fie şi prima ţară de lansare în Europa a mai multor mărci chinezeşti. Cuceriţi de alura hi-tech a multora din aceste mărci, norvegienii au cumpărat cantităţi importante a acestor maşini, iar unele din ele, chiar dintre cele mai premium, îşi arată scăpările inginereşti în timp. Cea mai notorie istorie a fost cea a mărcii Hongqi şi a modelului E-HS9, care avea o suspensie pneumatică faţă ce nu rezista căldurilor de vară prea bine, mai ales după iernile arctice, şi maşinile ajungeau cu suspensie comprimată la maxim, încă nu mai puteau fi conduse. Dar acum un norvegian, pe nume Benjamin Skarsbo Holsaether, proprietar al unui Nio ET5, se plânge că maşina sa electrică chinezească e izolată imperfect şi lasă apa să pătrundă în spălătorii, iar pe feriboturi deschide geamurile. Paradoxal, cei de la Nio spun că astea sunt doar probleme „cosmetice”, informează publicaţia norvegiană motor.no.

Nio e acea marcă din China care şi-a făcut o reputaţie admirabilă de a fi hi-tech, mai ales datorită modelul ET9, care are suspensia aia activă, cu ajutorul căreia maşina a putut să ruleze peste denivelări cu 5 etaje de pahare pe capota ei fără a le răsturna sau măcar vărsa.

Modelul ET5 e un sedan de talie medie, concurent pentru Tesla Model 3, iar designul său presupune uşi fără cadru metalic superior, unde geamurile de deschid uşor la fiecare deschidere a uşii, iar după închidere se ridică uşor în sus pentru a intra în interiorul căptuşelilor rezervate lor şi a asigura izolarea necesară astfel. E un principiu folosit pe larg în lumea auto de multe maşini fără cadru metalic la uşi, iar lipsa acestui cadru e considerată de multe ori ca un atribut de design mai sofisticat şi mai sportiv.

Totuşi, norvegianul Benjamin s-a pomenit că atunci când intră cu maşina sa în spălătorii automatizate, aceste geamuri fără cadru a maşinii sale lasă apa să pătrundă în interior.

El a fotografiat şi filmat mai multe asemenea episoade, din care se poate vedea cum apa cu spumă pătrunde pe panourile interioare ale portierelor şi ajunge chiar pe scaune. Benjamin spune că a observat acest simptom aproape imediat după achiziţie, maşina având doar 3 luni când a ajuns într-o asemenea spălătorie automatizată. El plătise 475.000 coroane pe acest Nio, echivalentul a 42.500 euro.

Benjamin s-a plâns atunci la service-ul oficial de această problemă, iar cei de acolo i-au spus că nu e nicio problemă cu maşina, ci doar că ar trebui să se folosească regim de spălătorie atunci când se intră acolo. Dar Benjamin era convins că nu asta e problema, şi în următoarele vizite la spălătorii a folosit acest regim, care n-a făcut nicio diferenţă.

Norvegianul a mers apoi înapoi la service, arătându-le imaginile, iar cei de acolo au încercat să înlocuiască elementele căptuşelilor din cauciuc, verificând şi alinierea geamurilor. Dar nici asta nu a ajutat, maşina continuând să lase apa să pătrundă în interior în spălătorii.

Benjamin le-a cerut apoi celor la Nio printr-o scrisoare să-i rezolve problema, sau să-şi ia maşina înapoi, iar reprezentanţa oficială i-a răspuns că nu e ceva neobişnuit ca maşinile cu uşi fără cadru superior să lase apa să pătrundă în interior. I s-a recomandat să evite spălătoriile cu presiune de peste 100 bari, aşa cum scrie şi-n manualul Nio în capitolul sfaturi şi recomandări.

Dar Benjamin spune că în Norvegia nici o spălători automatizată n-are presiune mai joasă de 100 bari, cum recomandă Nio, toate având 120-140 bari. Prin urmare, Nio n-ar putea folosi nicio spălătorie dintre acestea conform propriilor recomandări. Cei de la Nio i-au recomandat spălătoriile cu acţionare manuală, cu jet mai slab, mânuit uman.

Benjamin a încercat să se împace cu această idee, însă el spune că spălătoriile automate sunt mult mai uzuale şi frecvente în Norvegia şi i se pare absurd că el ar trebui să renunţe la ele pentru că maşina ar fi proiectată prost, astfel încât nu rezistă unor condiţii considerate normale.

Mai mult ca atât, între timp Benjamin a observat şi o altă problemă — când maşina se află pe feriboturi în condiţii meteo cu vânt mai mare, stropi din apa mări ajung pe ea, iar dacă aceşti stropi ajung pe portiere, în zona mânerelor, maşina îşi deschide geamurile vreo 2 cm, lăsând apa sărată să pătrundă şi-n interior. Explicaţia ar fi în faptul că apa sărată are o conductivitate electrică mult mai mare datorită sării dizolvate, iar senzorii Nio percep această conductivitate ca mâna unui om, care ar vrea să deschidă portiera şi reacţionează după algoritmul de deschidere geamului.

Astfel, Benjamin a cerut în instanţă anularea tranzacţiei de vânzare, cerând ca dealerul să-şi ia maşina înapoi şi să-i ramburseze banii. Şi prima instanţă i-a dat dreptate. Nio a contestat, însă, decizia la curtea de apel. În instanţă Nio a argumentat că maşina a admis doar cantităţi mici de apă în interior, care nu au afectat modulele electronice sau funcţionarea, iar astfel problemele sunt doar cosmetice. Iar acea apă poate fi ştearsă cu simplă cârpă, a declarat reprezentantul celor de la Nio. Cei de la Nio au indicat că în manualul lor de utilizare şi se cere posesorilor ă verifice presiunea de operare a spălătoriilor, dar şi unghiul de incidenţă a jetului. Judecătorul din prima instanţă le-a spus celor de la Nio că aceştia nu pot plasa asemenea poveri pe umerii posesorilor, aşteptându-se ca oamenii să verifice asta, şi a determinat că în acest caz maşina nu corespunde calităţii general acceptate. Acum rămâne de văzut dacă la Curtea de Apel verdictul va fi menţinut sau dacă Nio va avea un câştig de cauză.

Iar aici nu putem să nu amintim de situaţia recentă a Nio din Germania, când marca a vândut doar o singură maşină în ianuarie 2026, iar şeful german al mărcii a fost concediat, acesta venind ulterior cu critici publice faţă de abordarea chinezească.