(VIDEO) Mate Rimac a dezvăluit istoria fascinantă a cum a ajuns Rimac ce e azi, din ideile unor tineri fără bani, într-o ţară care nu avea industrie auto deloc

19 Martie 2026, 21:57
Redacţia PiataAuto.md
De multe ori spunem că exemplul a ceea ce a putut să facă Rimac şi unde a putut să ajungă compania croată e unul din cele mai fascinante din câte ni le-a oferit istoria modernă. Or, Mate Rimac, fondatorul acestei companii, a pornit de la un BMW E30 cu benzină, care se stricase şi, neavând bani să cumpere un alt motor performant cu combustie, s-a gândit să-l transforme într-unul electric, iar apoi el şi alţi câţiva tineri fără bani şi-au pus ideile la treabă şi au început a muncit la primul hypercar electric din lume, într-o ţară care nu avea industrie auto deloc. Ei bine, acum Mate Rimac şi-a povestit istoria din propria perspectivă, dezvăluind gânduri şi detalii inedite.
„Toată viaţa mea de adult de până acum mi-am dedicat-o pentru a aduce Rimac acolo unde suntem azi, alături de sute, mii de alţi oameni care au fost parte din acest efort. Şansele să reuşim să facem asta într-o ţară care nu avea industrie auto până atunci erau de 0,0000-sprezeece procente.”, spune Mate.
Mate spune că toată logica spune că acest succes nu trebuia să se întâmple, iar faptul că s-a produs pare o eroare de matrice.
El îşi aminteşte cum totul a început de la acel BMW E30 stricat şi cum apoi o echipă de tineri, toţi sub 30 de ani, au pornit să dezvolte primul prototip de hypercar, deşi nu aveau deloc experienţă. „Nu aveam bani, era faliţi încă înainte de a începe”, spune Mate.
„Şi nu putea nimeni să ne ajute, pentru că nimeni din industrie nu ai crease o asemenea maşină. Aşa că a fost nevoie să proiectăm totul de la zero, fiecare piesă”. Mate mai spune că în tot acest proces, el a ajuns să cunoască ingineria fiecărei piese, cu tot cu istoria creării ei, fiind unul din puţinii şefi de companii auto din industrie care chiar îşi cunoaşte profund produsul, până în cel mai mic detaliu.
Mate spune că e fascinat de ideea cum o maşină ia naştere din atâtea zeci de mii de piese diferite, care ajung să se potrivească într-o precizie excepţională şi să ia forma unui produs integru, în locul neantului care exista anterior. Această fascinaţie i-a ghidat pe pasionaţii auto multe decenii la rând, iar maşinile erau considerate multă vreme o expresie supremă a ingineriei de care e capabilă omenirea.
Spune că şi-a dorit scara mare pe care o are compania acum, dar n-a realizat că pentru asta ai nevoie de atât de mulţi oameni, tocmai 2.000 la număr, şi că totul durează ani la rând, chiar dacă ai impresia că dezvoltarea e galopantă. Şi, bineînţeles, în cele din urmă a rămas impresionat şi de amploarea investiţiilor care au fost necesare pentru a ajunge aici.
Mate mai spune că recordurile mondiale l-au ajutat să-şi reconfirme că ceea ce fac ei poate fi calificat drept cel mai bun din lume. „Cred cu desăvârşire că orice ai face, trebuie să tinzi să fii ce mai bun în domeniul tău. Dacă mai sunt 5 alţii mai buni şi te împaci cu asta, nu mai faci lucrurile cu aceeaşi ardoare”.
Mate mai spune că el conduce frecvent Nevera sa, care are 40.000 km acum. O foloseşte până şi pentru a merge la magazin uneori.
Şeful a ceea ce e acum Bugatti Rimac spune că a învăţat în timp că a fi producător auto e mult mai mult decât să construieşti o maşină bună. E şi o comunicare constantă cu clienţii tăi, cu fanii mărcii. E susţinerea unei comunităţi prin experienţe pe măsură. Şi întrucât Rimac e o companie relativ mică în raport cu marii producători, Mate spune că-şi cunoaşte majoritatea cumpărătorilor, şi întrucât aceştia sunt de obicei oameni de afaceri cu multă experienţă de viaţă, a avut mult de învăţat de la ei.
Iar Nevera rămâne unul din automobilele care a marcat cel mai mult istoria lumii auto, prin paradigma pe care a adus-o. A făcut omenirea să înţeleagă că maşinile electrice pot fi hiper performante, iar asta a deschis o cu totul altă perspectivă a atractivităţii lor.
Mate spune că visul lui e ca peste 50 de ani să vadă Nevera la Concursul de Eleganţă la Villa d’Este, adusă de colecţionari, iar oamenii să o admire şi să-şi amintească de impactul major pe care l-a avut această maşină în lumea auto.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
3
2,517
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!