(VIDEO) Proprietarii Volkner din Germania, care creează case de lux pe patru roţi, au dezvăluit cum se munceşte în culisele unei afaceri de familie în zilele noastre
18 Martie 2026, 21:37 Redacţia PiataAuto.md
Multe companii din industria auto au raportat perioade dificile în ultimii ani, cu concedieri, falimente temporare sau definitive sau pur şi simplu perioade cu cerere mai volatile. Dintre toate acestea, atunci când o afacere renumită, dar deţinută în familie, ajunge în dificultate, publicul german reacţionează mai sensibil, or, mult timp inima industriei şi economiei germane erau considerate aceste afaceri independente, pornire cu resurse mici dar crescute cu multă muncă şi iscusinţă în companii mai mari, cu reputaţie regională sau globală. De multe ori, ele erau transmise din generaţie în generaţie, iar fiii sau fiicele aveau în faţă o mare provocare de a păstra valorile iniţiate de generaţia precedentă şi de a-şi pune priceperea la treabă pentru a duce şi creşte compania şi mai departe. Exemple ale unor asemenea afaceri de familie devenite renumite sunt multe, iar Brabus ar fi cel mai notoriu dintre ele, probabil. Compania a fost fondată de Bodo Buschmann, rămânând proprietate de familie până în prezent, iar acum fiul lui Bodo, Constantin Buschmann, e cel care a preluat conducerea afacerii mai departe. Ei bine, astăzi vorbim însă de Volkner, o companie renumită pentru superbele case de lux pe 4 roţi pe care le creează, cu preţuri ce pornesc de la aproximativ 1 milion de euro. Puţini ştiu, dar şi Volkner e o afacere de familie, iar de curând proprietarii companiei şi totodată fiii fondatorului iniţial, au dezvăluit cum se munceşte în culisele unei afaceri de familie din Germania în zilele noastre.
Ca să înţelegem mai bine ce înseamnă Volkner Mobil, vom aminti despre două dintre proiectele lor cele mai interesante din ultimii ani, despre care noi am scris anterior. Despre primul dintre ele scriam în decembrie 2021, şi era vorba efectiv despre un autobuz, transformat în casă de lux pe 4 roţi, care cu un spaţiu special conceput la parterul acestuia unde să încapă un Porsche 911, pe care să-l transporţi cu tine în vacanţă. Călătoreşti cu toată familia până în apropiere de destinaţie, ai casa de lux cu tine, iar cât stai acolo poţi scoate superbul Porsche de la parter şi poţi merge să dai şi o tură de condus plăcut. Încă atunci acea creaţie costa 1,6 milioane de euro.
În decembrie 2022, scriam despre o altă creaţie de la Volkner, cu un concept oarecum similar, dar era gândită pentru adăpostirea unui Ferrari în mijloc. Casa pe roţi costa şi mai mult, ajungând la 2 milioane de euro.
Ei bine, pe lângă alura de lux, care trebuie asigurată la interior prin materiale desăvârşite, similare caselor de lux, o asemenea casă de lux presupune şi mecanisme complexe de adăpostire automatizată a unor maşini atât de scumpe. Iar la cât de scump costă maşinile, nu e loc de imprecizii sau greşeli. Şi tocmai aceste mici secrete le-au dezvăluit acum fiii fondatorului Gerhard Volkner, Max şi Leo, care preiau frâiele afacerii.
Aceştia au recunoscut că o mare parte din munca la vehiculele de lux se face manual, fapt are e absolut firesc pentru produse unicat, în serie mică. Totuşi, manual nu înseamnă cu unele primitive. Volkner are utilaje complexe, moderne, care le asigură precizia necesară.
Deşi par ambii foarte tineri, aceştia vorbesc cu o cunoaştere enormă a fiecărui pas din procesele de fabricare. Îşi prezintă cu mândrie un utilaj modern cu tăiere de laser, care le permite să taie plăci de oţel de până la 20 mm cu precizie similară fabricilor auto de top. Acest utilaj e necesar tocmai pentru a produce componentele mecanismelor din zona inferioară a autobuzului, despre care vorbeam mai sus.
Chiar şi manevrarea plăcilor mari de oţel se face cu utilaje specializate, cu sucţiune, care manipulează corect această materie primă.
Acest utilaj de tăiere laser le produce direct piesele necesare pentru mecanismele ulterioare, operând cu imaginea digitală 3D a acestor piese.
Grosimea de 20 mm înseamnă că tot ea poate produce şi elemente puternice de forţă şi de susţinere, iar precizia e impecabilă, nefiind nevoie să se muncească ulterior la şlefuiri.
Se face efectiv doar o şlefuire superficială pentru luciu şi atât, fără a fi nevoie să se îndepărteze rămăşiţe metalice.
La maşina de ştanţare, unul din fii spune că e absolut crucială experienţa, iar ei au norocul să aibă un angajat care munceşte de 40 de ani în aceeaşi poziţie şi-şi ştie meseria la perfecţie.
Aceste piese ajung apoi să fie sudate şi asamblate în cadrul structurii inferioare, unde e adăpostită maşina. Se operează cu aparate de sudat moderne, cu calcul electronic de dozare şi precizie.
Partea la fel de curioasă că în fabrica celor de la Volkner trebuie să se prelucreze şi materiale tipice de obicei pentru case şi decorări, pentru că aceste vehicule sunt până la urmă case de lux. Dar şi aici se operează cu roboţi industriali, care asigură precizia şi calitatea desăvârşită.
Surprinzător, dar cei de la Volkner îşi produc singuri şi radiatoarele sistemelor de răcire şi încălzire, ba chiar şi componentele sistemelor hidraulice, cu excepţia valvelor, care sunt universale, pentru a putea fi înlocuite oriunde în lume dacă se întâmplă vreo problemă în timp. Panourile electrice au componente Siemens, car configuraţia şi construcţia panourilor e din nou de concepţie proprie.
Unele posturi de muncă arată ca producţia de mobilier, deci şi partea de furnitură e tot produsă preponderent în interiorul companiei.
Iar locul unde toate aceste lucruri se asamblează, împreună cu conducte, bucătării şi alte atribute casnice pare şantierul de renovare a unei case.
Volkner îşi produce şi barele de protecţie modificate, şi volanele retapiţate, dar şi multiple piese mici din plastic, cu ajutorul printerelor 3D.
Chiar dacă în video cei doi fii au explicat cu lux de amănunte toate procesele, nu putea să nu apară şi tatăl fondator, Gerhard Volkner, mândru de profunzimea cunoaşterii acestora. Şi acesta a vorbit în atelierul unde sunt învăţaţi noii angajaţi, spunând că acum 50 de ani, aici avea loc producţia de bază. La fel de mândru fondatorul a spus că Volkner e una din puţinele companii care încă mai menţine un asemenea atelier de şcolire.
De multe ori, cei care vând produse ultra luxoase către clienţi cu foarte mulţi bani, fac doar intermediere şi agregare de produse, producând singuri foarte puţin. Aici nu e deloc aşa. E abordarea aia temeinică şi clasică de afacere de familie germană, despre care şi proprietarii, şi angajaţii, să vorbească cu mândrie.
Vezi totul în acest video superb de mai jos, care e o incursiune din aia ce devine captivantă după primele minute şi te ţine conectat la toată călătoria prin culise. Partea la fel de curioasă e că acest video e produs pentru Volkner de un moldovean, Valeriu Sova, şi echipa sa, care trăieşte în Germania, având experienţă anterioară în televiziune. De la el am obţinut acest pont al incursiunii în culisele Volkner, fapt pentru care îi mulţumim.