În plină criză a petrolului, doar 22 de maşini pe benzină au fost vândute în Norvegia, cu un nou record marcat de maşinile electrice

3 Aprilie 2026, 17:59
Redacţia PiataAuto.md
În plină criză a petrolului la nivel mondial, cauzată de conflictul din Iran şi blocarea aproape totală a strâmtorii Ormuz, în Norvegia au fost vândute doar 22 de maşini pe benzină în luna martie 2026, în timp ce maşinile electrice au marcat un nou record istoric în cota lor printre vânzările de automobile noi, ajungând la 98,4%. Discrepanţa dintre cei care mai cumpără maşini care folosesc carburanţi fosili şi cei care cumpără electrice e uriaşă, deci, dacă media maşinilor pe benzină achiziţionate a scăzut sub 1 unitate la nivel de ţară pe zi, informează agenţia norvegiană de evidenţă a înmatriculărilor OFV.
Norvegia e una din cele mai puţin afectate ţări, datorită faptului că e un mare producător de petrol, cu consumul propriu asigurat din propria producţie, dar şi datorită faptului că deja o treime din toate maşinile aflate în circulaţie sunt electrice, ceea ce face ca o treime din oameni să nu mai treacă deloc pe la pompe. La nivel extragere de petrol, ţara e unul din cel mai mari producători din lume şi, de fapt, preţurile mari actuale o avantajează în balanţa de export, deşi nu şi-a dorit neapărat acest lucru.
Cea mai mare parte a petrolului extras e exportat sub formă brută, dar există totuşi câteva rafinării care produc benzină şi motorină simţitor peste cantităţile consumate în ţară, astfel încât Norvegia îşi asigură în totalitate consumul propriu, şi mai şi exportă, chiar dacă în unele regiuni e mai convenabil geografic să se importe de la vecini decât să se transporte producţia autohtonă. Toată această structură economică o face mult mai puţin afectată de criza actuală, însă.
Aşa cum spuneam, şi cota imensă de maşini electrice aflate în circulaţie, care au trecut de 1 milion în martie şi au trecut apoi şi de o treime din cele înmatriculate, îi ajută pe norvegieni să fie mai puţini afectaţi în situaţia actuală.
Iar faptul că 90% din electricitatea consumată în ţară e produsă de hidrocentrale, imune şi ele la fluctuaţiile preţui la petrol sau gaz, iar alte 9-10% din energie e produsă eolian, face ca nici costul alimentării maşinilor electrice să nu fie afectat. Aşa că norvegienii par să aibă o încredere tot mai mare în maşini electrice şi în costurile generate de acestea.
Şi asta chiar dacă de la 1 ianuarie 2026 s-au majorat taxele aferente maşinilor electrice, prin coborârea pragului de scutire a TVA. În mediu, toate maşinile de preţ mediu şi mare s-au scumpit cu circa 4.200 euro, ceea ce a impulsionat mulţi oameni să cumpere maşini la final de ani şi a făcut Norvegia să atingă vânzări record, încheind anul cu o cotă medie de 95,6% pentru maşinile electrice în rândul celor noi. Recordul lunar fusese stabilit în octombrie 2025, când electricele au ajuns la 98,3%, constituind atunci 14.084 maşini electrice din 14.329 exemplare în vânzări totale.
După 1 ianuarie 2026, era aşteptată o perioadă de câteva luni de letargie în vânzări, considerându-se că cererea a fost concentrată în decembrie şi că ulterior va exista un gol mare. Dar luna martie 2026 a adus deja vânzări foarte decente, de 17.685 de maşini în total, în creştere cu 32,9% faţă de anul trecut. Iar cota electricelor a depăşit recordul anterior de 98,3% şi a ajuns la 98,42%, cu 17.406 maşini electrice.
Doar 22 de maşini au fost cu benzină (o cotă de 0,12%), iar 126 au avut motorizări diesel (0,71%). Norvegienii sunt sceptici şi faţă de motorizările hibride clasice, doar 5 asemenea maşini fiind vândute. Cele plug-in hibride cu benzină au cuantificat 120 unităţi, iar cele plug-in hibrid diesel încă 6 unităţi.
În topul mărcilor, conduce Tesla, cu o cotă de piaţă uriaşă, de 34,8%. Marca e urmată de Volvo, Toyota, VW şi Skoda. În top 10 se mai regăsesc şi BYD, BMW, Xpeng, Audi şi Peugeot.
Chiar dacă maşinile electrice au dominat de mulţi ani încoace în Norvegia, agenţia OFV spune că datele ei arată preţul la carburanţi şi situaţia actuală internaţională ca unul din factorii principali care îi împiedică pe oameni să mai cumpere o maşină cu combustie, la care se adaugă costul predictibil al electricităţii şi infrastructura pe care se poate miza deja în orice colţ al ţării.
0
16,459
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!