Stellantis a anunţat noi concedieri masive de ingineri Opel în Germania, reducând de 7 ori numărul de ingineri de când a preluat marca
13 Aprilie 2026, 16:20 Redacţia PiataAuto.md
Deşi Stellantis are o creştere de vânzări şi producţie la fabricile sale din Italia, după ce a pus din nou accent pe modelele cu combustie, pentru Germania cei de la Stellantis au anunţat noi concedieri masive de ingineri ai mărcii Opel. Noile concedieri vor afecta inginerii localizaţi în Russelsheim, oraşul central al mărcii germane şi vor reduce şi mai mult din ceea ce a fost cândva un centru complet de dezvoltare şi testare a modelelor noi.
Mai exact, Opel mai angajează acum 1.650 de ingineri în Germania, iar noua decizie a Stellantis vizează concedierea a 650 dintre ei, marca germană urmând să mai aibă doar 1.000 ingineri. Concedierile de acum înseamnă o reducere imediată a numărului de ingineri cu -40%, un declin rar întâlnit în istoria lumii auto.
Dar declinul e şi mai mare dacă-l analizăm faţă de anul 2017, când Stellantis, sau PSA Peugeot Citroen pe atunci, a preluat marca Opel de la General Motors. Pe atunci, Opel avea 7.000 de ingineri în Germania, localizaţi în Russelsheim şi în centrul de teste alăturat din Dudenhofen, centru care era unul din cele mai bine echipate la acea vreme pentru testarea avansată a automobilelor şi prototipurilor, având până şi un circuit oval de mare viteză. Respectiv, faţă de 7.000 de ingineri în momentul preluării Opel de către grupul francez, acum se ajunge la doar 1.000 ingineri.
După preluare, o parte din inginerii Opel au fost concediaţi din start, iar o altă parte au fost transferaţi la compania Segula, care fondase o subsidiară germană şi care preluase în gestionare centrul de teste Dudenhofen şi presta servicii pentru Stellantis. Dar în toamna anului 2025 compania germană a falimentat, lăsând circuitul în aer, fără un gestionar activ.
Stellantis a redus de-a lungul anilor tot mai mult importanţa inginerilor Opel, or, astăzi niciun model Opel nu mai are inginerie proprie şi nici nu se lucrează la vreun alt asemenea model, toate fiind bazate pe platforme Stellantis. Prin urmare, munca inginerilor Opel s-a redus la sarcini tot mai simbolice de-a lungul timpului.
După noile concedieri, inginerii Opel vor mai rămâne responsabili doar de elementele de iluminare pentru maşini, testarea unor sisteme de asistenţă, dezvoltarea de baterii şi folosirea inteligenţei artificiale în producţie. Cam atât, deci, mai rămâne în responsabilitatea ingineriei germane de la Opel.
Opel era considerat a fi o marcă problematică şi împovărătoare în anul 2017, când a fost preluat de Stellantis, dar atunci marca a avut vânzări anuale de 1.160.000 de automobile. În ultimii ani, însă, Opel a vândut doar circa 600.000 de automobile anual, deci aproape că şi-a înjumătăţit vânzările de când e sub umbrela Stellantis, iar toate maşinile nu sunt decât nişte variaţii de emblemă a aceloraşi platforme.
Ce mai bun an din istoria Opel a fost 1990, atunci când Opel producea prima generaţie de Vectra, avea Kadett în gamă şi făcea tranziţia spre Astra, şi avea şi o Corsa populară. Atunci, în 1990, marca germană a vândut 1,57 milioane de maşini. De atunci şi până acum, deci, Opel a pierdut aproape 1 milion de maşini în cifrele de vânzări anuale.
Şi aici nu putem să nu ne amintim de anul 2017, când Opel încă era activ, iar noi testam periodic modelele lor noi, iar uneori chiar şi prototipuri la centrul Dudenhofen. Atunci când a venit vestea că PSA Peugeot Citroen îi va prelua, noi le-am spus direct: Condoleanţe, ne pare rău pentru viitorul Opel şi pentru voi. Inginerii şi alţi colegi de-ai lor de la Opel încercau să pară mai optimişti, spunând că poate noua afacere se va dovedi o oportunitate nouă pentru ei. Acum e evident că n-a fost, iar acei mii de ingineri au fost concediaţi, cu departamente dispersate şi cu nişte funcţii simbolice auxiliare rămase azi în sarcina lor.