(VIDEO) Un jurnalist german a încercat să descopere de ce Dacia Duster are un preţ de două ori mai mic decât VW T-Roc, comparând cele două modele
16 Aprilie 2026, 21:26 Redacţia PiataAuto.md
Jurnaliştii germani aproape că se obişnuiseră cu ritmul galopant de creştere a preţurilor la maşinile noi, când modelele mai compacte VW costă 40-50 mii euro, iar cele mai mari ajung şi la 50-70 mii, ba chiar şi o Skoda Superb poate costa peste 50 mii. Dar când pe piaţă au apărut noile Dacia Duster şi Bigster, presa germană a rămas consternată aproape la unison că cineva în lumea auto poate produce maşini moderne, de talie comparabilă, care costă cât costau cândva modele VW. Tocmai de asta, în ultima perioadă jurnaliştii germani compară intens modele Dacia cu VW, în încercarea de a descoperi de ce o Dacia poate costa de două ori mai puţin decât un VW.
De curând Daniel, protagonistul canalului german al celor de la carwow, a comparat Dacia Duster cu noul VW T-Roc. Duster are 4,34 metri lungime, ia T-Roc are 4,37 metri, deci sunt aproape identice în lungime.
Daniel a început cu anumite stereotipuri care există în Germania despre cele două modele, primul fiind că VW ar costa mai mult, dar şi ar oferi mai mult. El spune că asta nu e neapărat adevărat. Deşi există unele dotări opţionale mai sofisticate la T-Roc, în dotările standard lucrurile nu diferă prea mult, deşi preţul e foarte diferit. Mai mult ca atât, Dacia pare să aibă accesorii opţionale mai interesante pentru ieşiri aventuroase.
Al doilea stereotip ar fi că Dacia e mai robustă, iar în percepţia germană asta ar însemna că maşina e mai bine protejată de mici contacte ale caroseriei cu mici obstacole din jur, ceea ce e adevărat. În materie de performanţe offroad, deocamdată Duster e în avantaj, întrucât are versiuni 4x4, iar T-Roc nu. Abia în acest an ar urma să apară şi aceste versiuni.
Deşi T-Roc e cu 3 cm mai lung şi tot cu atâţia mai lat, el oferă mai puţin spaţiu interior şi în portbagaj faţă de Duster.
Paleta de culori disponibile e relativă plicticoasă pentru ambele, spune Daniel, dar partea curioasă e că la T-Roc culoarea de bază e galbenă, iar ca să ai alb, mai trebuie să plăteşti 500 euro. De obicei, culoarea albă era cea standard, iar galbenul e o nuanţă acceptată de mai puţină lume. Se pare că VW a găsit o nouă metodă de a-i impune pe mai mulţi să dea 500 euro în plus pentru o culoare.
VW T-Roc e ceva mai avansat în motorul cu care e prezent în comparaţie, având unul de 1,5 litri TSI, cu 4 cilindri, de 150 CP. Dacia trebuia să fie prezentă în motorizare de 140 CP mild hibridă, dar maşina a fost oferită într-o altă motorizare de 1,2 litri GPL şi 122 CP, cu 3 cilindri.
Preţul de start al lui Duster e cu 12 mii euro mai mic decât la T-Roc. Dacă se aleg motoarele comparabile de 140 CP şi 150 CP, atunci diferenţa începe a creşte şi mai mult. Germanul e trist că T-Roc nu mai oferă niciun motor diesel acum.
De asemenea, VW are materiale mai bune în interior, însă Duster e simţitor mai spaţios şi mai practic, spune jurnalistul german.
Una din explicaţiile pentru diferenţa de preţ pe care jurnalistul a găsit-o e în fiabilitate. Ceea ce vedem aici sunt generaţiile noi ale acestor modele, care nu au încă statistici relevante, dar predecesorii lor au istorii foarte diferite — VW T-Roc fiind printre lideri la fiabilitate, în timp ce Dacia Duster era la coada absolută a clasamentului în rapoartele de respingeri la ITP.
Un alt capitol obiectiv unde la Dacia s-a economisit e siguranţa, cu mai puţine sisteme active şi cu doar 3 stele la Euro NCAP, faţă de 5 stele pentru T-Roc.
De asemenea, în condus motorul de 1,5 litri şi 4 cilindri al lui VW se simte mai rafinat. Însă aici probabil era şi ai interesant dacă se comparau motorizările de 1,8 litri hibrid la Dacia şi noua motorizare hibridă de la VW. Totodată, germanul spune că senzaţiile în VW sunt mult mai rafinate în ţinuta de drum şi izolare fonică, deci diferenţa de preţ îşi are parţial şi justificare. Totuşi, jurnalistul spune că e greu de acceptat în continuare că un asemenea SUV ultra compact VW poate costa 42.460 euro în versiunea testată, care nici măcar nu e foarte bine echipată, în timp ce Dacia Duster costă 23.690 euro.