(VIDEO) Un service din România a arătat cum trebuie făcută mentenanţa unui BMW ca la carte, ca să se prevină problemele clişeice
1 Aprilie 2026, 09:08 Redacţia PiataAuto.md
Despre unele modele BMW se spune că ar fi scumpe în întreţinere sau că din cauza conductelor de plastic sau cauciuc ar genera inevitabil mici scurgeri în timp, sau că ar consuma ulei şi multe alte probleme clişeice. Dar un service din România e convins că problema e mai degrabă în faptul că mulţi proprietari nu fac mentenanţa acestor maşini ca la carte, iar atunci când ai un motor cu 6 cilindri şi o putere generoasă, inevitabil şi costurile de mentenanţă sau complexitatea lucrărilor preventive va fi cu câteva trepte ierarhice mai mare decât la un 1,9 TDI de VW. Aşadar, cei de la Coasta de Est din România au arătat cum trebuie făcută mentenanţa unui BMW ca la carte, ca să se prevină problemele clişeice.
Mecanicii români au făcut această demonstraţie pe baza unui BMW 535i din generaţia F10, cu motor de 6 cilindri, de 3,0 litri, care dezvoltă 306 CP. E vorba de motorul N55B30, cu o turbină BorgWarner twin-scroll şi intercooler, fiind un motor foarte apreciat la timpul producţiei sale şi fiind predecesorul actualului B58.
Maşina a venit în service nu doar pentru un schimb de ulei şi filtre, ci şi schimb complet de bujii, schimb de ulei în cutia de viteze ZF cea care are recomandarea oficială că uleiul poate să nu fie schimbat niciodată, dar pentru care până şi producătorul ZF recomandă schimbul de ulei în documentele interne schimb de ulei în diferenţiale şi cutie de transfer, schimbul curelei de accesorii cu rolă şi întinzător, precum şi o inspecţie suplimentară.
Partea frumoasă e că maşina a venit să beneficieze de aceste lucrări înainte de vreo defecţiune, deci e vorba de o mentenanţă preventivă, nu de reparaţii scumpe ale unor defecte în lanţ. Dar, dată fiind complexitatea lucrărilor, toată această mentenanţă are toate şansele să adune un cost mare.
S-a început prin a accede la bobine şi bujii. Una din bobine avea o altă culoare faţă de celelalte, ceea ce indică faptul că ar fi fost schimbată separat cândva, fapt care nu e recomandabil, or, când există vreo probleme la o bobină, e bine să se înlocuiască toate 6, câţi cilindri are motorul.
După ce au fost scoase toate 6 de pe motor, trei s-au dovedit a fi mai vechi, una un pic mai nouă şi altele două şi mai noi. Deci, aici motorul n-a avut parte de mentenanţă exemplară până acum.
Şi bujiile s-au dovedit a fi într-o stare în care lăsau deja gazele de eşapament să pătrundă deasupra filetului şi şaibei. Deci, în mod ideal, ar fi trebuit schimbate semnificativ mai devreme. Iar recomandarea mecanicului e ca proprietarii de BMW să înlocuiască bujiile chiar mai devreme decât recomandarea oficială, pentru a păstra o ardere bună, uniformă şi precisă în cilindru. Şi, bineînţeles, strângerea la cuplu, după recomandarea strică, e absolut obligatorie, pentru a asigura poziţia corectă a bujiei în interiorul cilindrului.
Vali, mecanicul care face toată lucrarea, a explicat cât de important e să ţii cont de poziţia bujiei faţă de injector când e pusă în cilindru, ca ea să nu ajungă cu spatele elementului de generare a scânteii la cilindru, or, atunci ea va genera o zonă de propagare întârziată a combustiei. Vali şi-a notat pe corpul bujiilor poziţiile şi a inspectat fiecare din ele după strângere, pentru a se asigura că totul e corect.
Pentru a avea acces la cutie şi diferenţial, mecanicul a decis să demonteze cardanul ce duce spre puntea faţă. Şi l-a marcat, pentru a-l pune ulterior în poziţia corectă. Aparent, nu e necesar să se facă asta, dar experienţa vieţii spune că în timp pot apărea mici dezechilibre sau uzuri inegale, iar la montarea într-o altă poziţie pot apărea vibraţii. Prin urmare, marcarea cardanului e o soluţie pentru a evita asemenea posibile probleme.
Uleiul din cutia de transfer era foarte negru şi avea un nivel ceva mai scăzut decât ar fi recomandat. Deci, şi aici o mentenanţă era demult necesară.
În diferenţialul spate uleiul nu era atât de negru, semn că a mai fost schimbat. Şi se întâmplă multe ori ca proprietarii să fie sfătuiţi să schimbe uleiul din acest diferenţial, dar să uite de cutia de transfer.
S-a scurs apoi uleiul din cutia de viteze. Era înnegrit, dar aparent avea încă o stare acceptabilă şi părea că s-a intervenit în timp util.
Dar când a fost scoasă şi baia de ulei, s-au văzut şi depuneri vâscoase pe fundul băii cutiei, iar uleiul nu mai părea să aibă o stare acceptabilă. Din acest motiv, mecanicul a decis că e nevoie de un schimb dublu de ulei, cu o turnare, încălzire şi circulare statică a uleiului nou, drenare a lui şi turnare a unui alt ulei, în ceea ce numim de obicei un flush.
Foarte important la aceste cutii de viteze ZF e ca odată cu schimbul de ulei în cutie să se monteze şi o baie nouă, pentru a nimic din acele reziduuri adunate din uleiul vechi să nu rămână şi să fie ulterior drenate prin cutie de uleiul nou.
Iar recomandarea mecanicilor români pentru aceste cutii de viteze ZF de pe modelele BMW ar fi ca uleiul să se schimbe la 60.000 km, deci nici măcar 100-150 mii cât recomandă producătorul ZF, nemaivorbind de abordarea service-urilor oficiale, care spun că uleiul nu trebuie schimbat niciodată.
Ei bine, toată această mentenanţă profundă la acest service din România a costat în jur de 8.000 lei, deci în jur de 1.570 euro. Nu e puţin, aşa cum spuneam, dar totuşi e un motor de 3,0 litri, 6 cilindri, iar asemenea mentenanţe profunde nu se fac chiar la fiecare 10.000 km, deci acest cost ar trebui distribuit pe o perioadă mai lungă. Şi pe lângă asta, e un cost care duce la evitarea altor defecţiuni cu reparaţii mult mai scumpe.