Am reconstruit garajul pentru maşina mea de vis, BMW M3, pentru a o păstra în condiţiile pe care le merită

Acum mai bine de un an, am spus „bine ai venit” unei maşini de vis, prin achiziţia lui BMW M3 Competition xDrive. Spuneam atunci că a venit acel moment în viaţă pentru o maşină iraţională, dar genială, care să te fascineze în fiecare minut prin ingineria şi performanţele ei, prin starea pe care ţi-o dă în senzaţiile supreme de condus. Această maşină de vis merita păstrată în condiţii pe măsură, iar eu a trebuit să reconstruiesc garajul pentru această maşină de vis.

Ceva mai devreme de această achiziţie, trecusem printr-o reconstrucţie completă a casei, care se lăsase şi cu instalarea unei pompe de căldură, despre experienţa de exploatare a căreia şi costuri am relatat de mai multe ori. Dar garajul, aflat la nivelul parterului, a rămas cumva neglijat chiar şi de compania care-mi executase proiectul de design şi apoi toată etapa esenţială de lucrări. Garajul devenise spaţiul ăla în care să se depoziteze lucruri pe perioada reconstrucţiei şi în timp ce toată casa a luat pas cu pas o înfăţişare nouă, garajul rămăsese în formula sa arhaică.

Când s-a ajuns la etapa de trasare a noului sistem electric al casei, i-am rugat pe electricieni să prevadă o conexiune trifazică pentru o staţie de încărcare de maşini electrice în garaj, şi, bineînţeles, noi trasee de iluminare. Acestei trasee au fost puse în pereţi şi cam acolo s-a oprit progresul cu garajul.

Foto: Conexiune trifazică pentru o staţie de încărcare pentru maşini electrice, trasată în garaj. Pe atunci mă gândeam că sunt şanse mari să cumpăr la un moment dat şi o maşină electrică

Vâltoarea de după acest proces al etapei principale a lăsat încă garajul într-o asemenea formă o perioadă. Dar o maşină de vis nu putea fi pusă într-un garaj care să arate atât de necioplit, nu m-aş fi simţit bine nici eu, şi mi-ar fi fost urât să văd priveliştea de fiecare dată când aş fi pornit maşina.

L-am sunat pe acelaşi designer şi arhitect care-mi făcuse şi partea principală a lucrurilor în casă prin compania sa. L-am îndemnat să ne gândim la un garaj frumos. Nu trebuie nimic ultra complicat, întrucât nici suprafaţa garajului nu e tocmai din aia mare în care să existe mult loc în jurul maşinii. Vreau ceva care să arate decent, pe cât se poate de stilat, şi i-am zis că eu îl văd ca un spaţiu în care să pot pune pe peretele din faţă trei tablouri cu lucruri imprimate din lumea auto, care mi-ar reprezenta pasiunea pentru maşini.

Foto: Aici, pe peretele din faţă, ar tebui să fie amplasate la final trei tablouri

A existat o perioadă în care el părea să aibă o lipsă de inspiraţie, şi ceea ce-mi propunea nu-mi plăcea forte mult. I-am generat eu o imagine schematică, cu amplasări digitale, şi asta l-a făcut să-şi regăsească rapid inspiraţia şi să-mi propună un concept. Ştia deja şi materialele pe care le vom folosi, şi iluminarea, şi faptul că asta nu va presupune costuri uriaşe.

În scurt timp a venit şi o echipă care a început cu erodarea pereţilor actuali. Am decis să păstrăm podeaua actuală, întrucât era gri şi starea ei era bună din punct de vedere tehnic. Iar ambianţa generală a garajului urma să fie una gri, ca să lasă culoarea maşinii şi a tablourilor să iasă în evidenţă.

Dar garajul avea un prag metalic de circa 2-3 cm înălţime faţă de exterior şi, pentru o maşină cu gardă la sol mai mică şi cu anvelope cu profil mic, n-ar fi tocmai potrivit să urce de fiecare dată acel prag. Aşa că am conceput o structură adiţională metalică, pe s-o sudăm de pragul principal şi care să facă urcarea lină.

Toţi pereţii şi tavanul a fost ros complet, apoi a urmat nivelarea acestora. Lucrările evoluau rapid, iar în scurt timp s-a ajuns la vopsirea fundalului tavanului, cu gri.

Apoi, am mers cu designerul în magazinul prietenului meu, Dan, pentru a cumpăra suprafeţele petrificate ce aveau să acopere pereţii şi aveau să-i redea garajului ambianţa dorită. Eu nu ştiam neapărat de existenţa acestor materiale, dar designerul mi-a povestit de ele, şi s-a întâmplat ca Dan să aibă cele mai bune opţiuni în magazinul său.

Au urmat câteva zile de aplicare atentă acestor materiale şi formarea efectivă a pereţilor cu noua ambianţă. Garajul începea să ia o formă similară celei din viziunea mea şi din proiect.

Apoi, am mers sută la sută pe recomandarea designerului în formarea tavanului, cu nişte bare de un maro închis, printre care am integrat iluminarea transversală în garaj. Designerul îmi spunea că probabil ar fi mai frumos ca luminile să fie aranjate pe centru, într-o singură linie. Eu îi spuneam că va fi mai frumos să le dispersăm un pic. Scheletul metalic pe care îl montasem pe tavan ne permitea să decidem pe loc, după instalare, întrucât avea mai multe puncte de prindere.

Stăteam amândoi şi priveam barele maro şi ambii spuneam că arată bine. Apoi electricienii au montat luminile, iniţial într-un rând pe centru. Nu arăta prea bine, lumina era concentrată pe centru şi lipsea ceva. Apoi am dispersat luminile spre stânga, spre dreapta, fiecare rând având o poziţie uşor diferită, într-un stil de şah. Acum lucrurile arătau mult mai bine.

Peretele din faţă avea trei fâşii verticale, pregătite pentru cele trei tablouri, şi s-au montat luminile discrete şi calde care să le asigure iluminarea discretă. Garajul primise ambianţa aia decentă şi plăcută pe care mi-o doream.

Maşina mea de vis avea acum un loc în care să poată fi plasată şi păstrată. E un garaj izolat termic de exterior şi iarna menţine temperaturi de circa 14-16 grade Celsius, chiar şi atunci când afară sunt temperaturi negative. Nu are umiditate, deci putem spune că oferă condiţii uscate şi calde de păstrare.

Pentru mine, a devenit ambianţa pe care o merită o maşină de vis. Suprafaţa relativ mică a garajului pune nişte limite pentru ce s-ar putea concepe şi face, dar acum întorc capul şi privesc cu plăcere imaginea generală a lui BMW M3 pus în acest garaj.

Pentru a fi un garaj cu adevărat de vis, însă, mai trebuie să aleg cele 3 tablouri de fundal. E un ultim mic detaliu la care m-am blocat niţel, întrucât aş vrea să aleg ceva cu semnificaţie pentru mine, cu corelare la pasiune auto, evenimente auto majore la care am fost cândva, cu corelare cu maşina care stă în garaj şi aş vrea să evit elementul de kitsch. Abia de curând mi s-au conturat câteva idei în cap — una din opţiuni ar fi să aleg o combinaţie din trei tablouri — unul care să reprezinte Cursa de 24h de la Le Mans, la care am fost, altul să reprezinte Concorso d’Eleganza de la Villa d’Este, la care am fost de 4 ori şi care reprezintă pentru mine unul din cele mai superbe evenimente de pasiune auto din lume, şi al treilea să reprezinte o imagine din istoricul ce a dus la formarea şi conceperea acestui BMW M3. Cea de-a doua opţiune ar fi să găsesc un pictor potrivit, eventual pasionat de maşini, care ar putea picta el 3 tablouri originale, după creativitatea lui, iar picturile potrivite, făcute uman, ar fi întotdeauna mai valoroase şi mai autentice, probabil. Dacă cineva din cei care citesc acest articol are vreo idee sau sugestie, e binevenit să mi-o scrie prin comentarii sau mesaje.

Foto: Cam asta ar fi ideea cu cele 3 tablouri iluminate pe peretele din faţă. Desigur, ele n-ar fi identice, dar stilul şi locul amplasării lor ar fi similar.

Involuntar, garajul a ajuns şi el parte din experienţa de exploatare a acestei maşini. Face parte din ritualul de deschidere a porţii sale rulante şi dezvăluire lentă a maşinii din el, din experienţa de a aprinde luminile, uneori doar pe cele slabe de iluminare, alteori complete, face parte din experienţa acustică a pornirii motorului ultra performant de sub capotă, care porneşte întotdeauna la turaţii mai mari, cu un sunet profund. La revenire face parte din senzaţia de a pune înapoi maşina în „bârlogul” ei, după o alergare bună, din senzaţia de a închide portiera şi a privi întotdeauna înapoi la maşină, şi de o privi în timp ce sting lumina şi închid din nou poarta de acces în garaj. Iar în perioadele lungi de timp nepotrivit pentru a savura maşina în condus, tot garajul e cel ce-mi permite să o savurez vizual uneori.

După mai bine de un an de la achiziţia unei maşini de vis, pot spune că experienţa de a deţine o maşină iraţională, dar absolut genială, plină de pasiune, e ceva ce-ţi dă inspiraţie şi forţe nebănuite. De multe ori subestimăm importanţa şi calitatea acestei experienţe, spunându-ne că poate nu e cazul, că poate e mai bine să fim mai raţionali, că visul o fi frumos, dar totuşi, e prea de tot. Subestimăm, însă, cum ne poate face să simţim lucrurile şi să privim lumea împlinirea unui asemenea vis. Nu spun că asemenea maşini vis trebuie cumpărate neapărat la 20 de ani, chiar dacă o poţi face, pentru că unele visuri au nevoie de maturare, pentru a se coace mai lent şi a fi mai gustoase când sunt gata. Şi nu spun că o maşină de vis trebuie cumpărată înaintea lucrurilor absolut prioritare în viaţă. Dar, atunci când viaţa te aduce la un anumit grad de maturitate, împlinirea unui asemenea vis te face să-ţi rămâi fidel ţie însuţi şi pasiunilor pe care le-ai nutrit până acum şi te face să simţi o anumită calitate a vieţii şi a timpului petrecut. Or, asta e ceva ce vine odată cu maturitatea şi înţelepciunea în viaţă — când vrei să elimini timpul petrecut cu lucruri inutile, care nu-ţi aduc nimic bun, şi vrei să-l înlocuieşti cu timp petrecut cu calitate, cu experienţe care să-ţi adauge culoare, pasiune şi aspiraţie în viaţă.