Elveţienii şi germanii de la Liebherr au raportat rezultate care arată că şi cu fabrici în cele mai scumpe ţări din lume se poate creşte în condiţiile actuale

În ultimii ani şi mai cu seamă în ultimele luni, veştile din industria europeană par să fie preponderent triste, unde se anunţă concedieri, intrări în insolvenţă, plângeri despre costurile mari de energie, şi s-a ajuns chiar la ideile năucitoare prin care producătorii auto europeni invită deja mărcile chinezeşti să-şi producă maşinile în fabricile lor, pentru a împărţi costurile mari cu ei. S-ar părea, deci, că industria auto europeană e la limita supravieţuirii şi nu poate face faţă costurilor uriaşe. Dar de curând compania elveţiano-germană Liebherr — specializată în producţia de macarale, camioane miniere, încărcătoare, componente aeronautice, sisteme de refrigerare şi climatizare, inclusiv pentru trenuri — a raportat rezultate care arată că până şi cu fabrici în cele mai scumpe ţări din lume se poate creşte în condiţiile actuale din industrie şi economie.

Liebherr e o companie internaţională mare, care-şi are originea în Germania şi sediul central actual în Elveţia, după ce acum mai multe decenii compania şi-a organizat astfel structura, încât să se înrădăcineze adânc în Elveţia. Compania e prezentă pe toate continentele lumii, dar rămâne în continuare una de familie, deţinută de familia Liebherr, care se mândreşte cu acest tip de proprietate şi care se mândreşte cu păstrarea ingineriei şi producţiei preponderent în Europa, ceea ce a devenit foarte rar în zilele noastre.

Liebherr a încheiat anul 2025 cu 55.963 de angajaţi la nivel global, dar 41.089 dintre aceştia sunt în Uniunea Europeană şi alţi 3.904 angajaţi în ţări non-EU din Europa, deci 44.993 de angajaţi în total pe continentul european. Raportat la numărul total de angajaţi, asta înseamnă că 80,4% din angajaţii sunt localizaţi în Europa. Foarte puţine companii mari internaţionale originare din Europa pot raporta în zilele noastre o asemenea proporţie.

Foto: Repartizarea numărului de angajaţi Liebherr în lume

Şi paradoxul e că Liebherr continuă să fabrice cele mai multe din produsele sale în ţările europene, dintre cele unde energia e scumpă şi salariile sunt mari. Pe lângă sediul central din Elveţia, tot acolo Liebherr are şi centrul de coordonare globală în inginerie, dar şi o fabrică imensă în oraşul Bulle din cantonul Fribourg, acolo unde Liebherr produce, spre exemplu, motoarele V12 V16 şi V20 imense destinate vehiculelor miniere sau de construcţie mari.

Deci, în timp ce producătorii auto germani se plâng pe costuri de energie, Liebherr are o fabrică de motoare în Elveţia şi un centru R&D, unde are 300 de ingineri angajaţi. Întreaga locaţie din Bulle, Elveţia, unde e şi fabrica, şi sediul central, are circa 1.400 angajaţi.

Prezenţa Liebherr în Germania e şi mai mare, chiar dacă preţurile la energie sunt şi mai mari. În Ehingen e amplasată o fabrică imensă de macarale mobile şi târâtoare, iar în Biberach sunt fabricate macaralele de tip turn pentru şantierele de construcţii. În Kirchdorf sunt fabricate excavatoare hidraulice şi încărcătoare frontale de diverse forme şi variaţii. Tot în Biberach sunt fabricate cutii de viteze, rulmenţi şi electromotoare, dar şi fire pentru bobinarea acestora. În Lindenberg sunt fabricate sisteme aeronautice, inclusiv mecanismele trenurilor de rulare pentru avioane. Sistemele de refrigerare şi climatizare sunt fabricate în Ochsenhausen, şi tot în Germania sunt localizate mai multe centre de inginerie, aici fiind concentrat cel mai mare număr de ingineri Liebherr.

Puţini ştiu, dar Liebherr are fabrici în Franţa, la Colmar producând excavatoare miniere mari, spre exemplu. În Franţa e concentrată inginerie aerospaţială a grupului, dar şi fabrici care produc multe alte componente pentru această industrie, precum cea din Tolouse.

În Irlanda sunt fabricate macaralele portuare imense, dar şi cele amplasate la bordul navelor. Deci, aici e centrul în tot ceea ce vizează producţia de macarale pentru industria transporturilor maritime.

În Austria se fabrică sisteme de transport feroviar, dar şi componente mai mici pentru alte fabrici ale grupului. Liebherr mai are şi o fabrică în Bulgaria, unde fabrică sisteme de refrigerare mari şi ale componente feroviare.

Singurul produs mare şi important din portofoliul Liebherr, care nu e fabricat în Europa, sunt camioanele miniere mari, care sunt produse în SUA. În rest, fabricile prezente pe alte continente fac în esenţă producţie localizată a unor vehicule sau echipamente care sunt produse şi în Europa, astfel încât nucleul activităţii rămâne menţinut în Europa.

Cu toate astea, în 2025 cei de la Liebherr au continuat să crească. În încasările totale n-au crescut foarte mult, situându-se la 14,77 miliarde de euro la nivelul întregului grup, ceea ce e cu doar 1% mai mult decât anul anterior. Ba chiar dacă analizăm încasările grupului per angajat, acestea se cifrează la 264 mii de euro pe angajat, în comparaţie cu grupul VW, care încasează cam 486 mii euro/angajat sau Mercedes, care încasează cam 800 mii per angajat. Şi cu toate astea, şeful grupului VW strigă a disperare şi invită chinezii în fabricile sale, concediind până la 50.000 de angajaţi, în timp ce Liebherr a angajat 1.235 angajaţi noi doar în 2025. Deci, nu doar că nu a concediat oameni, ci şi-a sporit numărul de angajaţi cu 2,3%, iar majoritatea absolută a noilor angajaţi au venit tot la fabricile din Uniunea Europeană.

Şi în timp ce Audi concediază mii de ingineri, spre exemplu, iar mulţi alţii reduc cheltuielile de cercetare şi dezvoltare, sau investiţiile în propriile fabrici, Liebherr a anunţat că a investit 1,06 miliarde de euro în activităţi de R&D şi modernizare a propriilor fabrici pentru a le creşte capacităţile şi randamentul..

Este, deci un mare paradox, Liebherr părând să facă exact opusul celor care se plâng în industria auto şi totul reuşind să rămână pe profit şi să considere că are nevoie de angajaţi noi. Am putea să ne gândim că poate Liebherr e mai puţin afectat de costurile la energie în activităţile sale? Nu e deloc aşa, însă. Dimpotrivă, grupul Liebherr a raportat un consum de energie de 1.034.5328 MWh de energie în 2025, care e formată atât din electricitate, cât şi căldură produsă din combustibil fosili, iar asta echivalează cu peste 1 TWh de energie, o cifră uriaşă.

E la fel de curios că atunci când o divizăm la numărul de angajaţi, Liebherr e mai eficient energetic decât VW sau Mercedes, pentru că şi-a gândit procesele astfel încât să fie energofage raportat la ceea ce fabrică. Dar, când divizăm consumul de energie la încasări, cifrele Liebherr sunt foarte apropiate de cele ale grupului VW sau Mercedes, deci nu putem spune că cei de la Liebherr ar opera în condiţii mai prielnice. Ba chiar au concentrate fabrici în ţări mai scumpe în energie şi salarii.

Şi toate astea vin la pachet şi cu o filosofie a celor de la Liebherr în care ei consideră că pentru a fabrica utilaje atât de specializate şi performante, e nevoie de mult mai multă inginerie şi producţie internă de componente, prin urare şi un număr mult mai mare de oameni. Liebherr îşi fabrică aproape toate componentele esenţiale de unul singur, de la cutii de viteze şi motoare la sisteme hidraulice complexe, electromotoare, cablaje, structuri metalice imense, şenile. Nu s-a optat pentru simplificare maximă şi cumpărare de componente de la furnizori. S-a păstrat ingineria şi know-how-ul pe interior.

Foto: Platformă rotativă unei macarale imense, fabricată la Liebherr

Secretul e în acceptanţa acţionarilor Liebherr de a opera la o marjă de profit mult mai mică, pe care alţi producători ar declara-o inacceptabilă, de doar 1,85%. Doar 272 milioane de euro profit net a generat Liebherr familiei care deţine această companie uriaşă. Dar aceştia privesc lucrurile în perspectivă lungă şi acceptă faptul că e mai sănătos ea ei să câştige „doar” 272 milioane euro pe an dintr-o companie atât de mare, dar să păstreze ingineria, competenţele şi structura sănătoasă a acestei companii, decât să se gonească după nişte profituri mari pe durata a câţiva ani, după care să intre într-un cerc vicios al vulnerabilităţii economice şi a invitării chinezilor în propriile fabrici, cum fac acum producătorii auto. Liebherr demonstrează, prin urmare, că atunci când ştii să-ţi preţuieşti integritatea nucleului tău şi nu te lăcomeşti după profituri maxime imediate, se poate rezista şi creşte chiar şi atunci când alţi nu o fac.