Ford şi-a anunţat planurile pentru viitoarele modele din Europa, iar veştile pentru România sunt mai puţin bune

19 Mai 2026, 14:16
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani, Ford a fost complet debusolat în acţiunile sale din Europa, după pensionarea a o mulţime de modele cu combustie şi lansarea unor modele electrice pe platforme de VW, care nu s-au bucurat de succes. Ford a anunţat apoi un parteneriat cu Renault pentru dezvoltarea a două viitoare modele compacte, iar acum o săptămână scriam că Ford a vândut o linie de asamblare de la fabrica sa din Valencia, Spania, către Geely, iar chinezii vor produce atât modele proprii acolo, cât şi cel puţin un SUV cu emblemă Ford, pe platformă Geely. Spuneam încă atunci că toate aceste evoluţii par să nu ofere perspective prea optimiste pentru fabrica Ford din Craiova, România. Acum Ford şi-a anunţat planurile pentru viitoarele modele din Europa, iar acestea arată cât de fragilă a ajuns poziţia mărcii americane în a mai putea să proiecteze modele proprii în Europa. Şi în vâltoarea acestor planuri, veştile pentru România sunt mai puţin bune.
Planurile Ford implică lansarea în etapa următoare a 7 modele noi — 2 din gama Pro, adică utilitare, şi alte 5 din gama autoturismelor. Însă Ford spune clar din start — strategia sa din Europa în următoarea perioadă se va baza pe parteneriate, „prin asta Ford devenind mai puternic”, după cum încearcă să ne convingă şeful Ford din Europa, Jim Baumbick. Doar că detaliile sunt curioase la ambele categorii de modele planificate de Ford în Europa şi niciunul din cele 7 modele nu reprezintă vreun efort nou al celor de la Ford de a crea inginerie proprie.
Foto: Jim Baumbick, şeful Ford Europa

Primul model din gama Pro se lansează imediat şi e un Ranger Super Duty, fiind efectiv o versiune pregătită pentru munci mai grele, care exista anterior şi în SUA şi Australia, şi care va fi lansată acum în Europa. Asta e poate cea mai autentică inginerie Ford, doar că nu e neapărat nimic esenţial nou.
Foto: Ford Ranger Super Duty

Cel de-al doilea model e o dubiţă utilitară electrică Ford Transit City. Aparent filosofia modelului sună frumos — aceasta va fi produs într-o singură versiune de dotări raţionale şi necesare, bine alese, pentru a reduce costurile prin uniformizare. Va avea şi trei versiuni de caroserie posibilă, de la dubiţă clasică la o versiune cu cabină şi benă.
Foto: Ford Transit City

Şi tot aparent, de acest model nou ar trebui să beneficieze mai ales Ford Otosan şi mai ales fabrica de la Craiova, din România, care a devenit specializată în modele electrice. Dar nu va fi aşa. Noul Ford Transit City e o clonă a unui model chinezesc, produs de Jiangling, o companie în care Ford deţine 30% din acţiuni încă din 1995. Modelul va debuta cu o baterie LFP de 56 kWh, cu o autonomie oficială de circa 250 km şi cu un singur electromotor pe puntea faţă, de 150 CP. Şi marea veste e că această dubiţă va fi fabricată în China şi exportată în Europa, conform informaţiilor menţionate încă în luna martie 2026, când Ford confirmase acest parteneriat.
Foto: Ford Transit City în caroserie de dubiţă

În gama autoturismelor, Ford a confirmat lansarea unui Bronco european, sub forma unui SUV compact rectangular, cu multiple tipuri de propulsie. Din nou, în China Ford a făcut această diversificare deja pentru Bronco, unde a lansat versiuni pur electrice şi din cele cu range extender pentru Bronco. Iar acele versiuni folosesc componente chinezeşti, inclusiv baterii de la BYD. Versiunea cu range extender foloseşte un motor de 1,5 litri şi electromotoare din cele dezvoltate de acelaşi producător Jiangling, care e responsabil de producţia acestui model în China.
Foto: Ford Bronco EV din China

Ford anunţă că va produce versiunea europeană la fabrica din Valencia, începând cu anul 2028, iar aici e vorba de una din liniile de producţie proprii care au mai rămas nevândute către Geely în acea fabrică.
În lista modelelor de autoturisme din planurile Ford mai urmează două modele bazate pe platforme Renault şi produse la fabricile Renault, aşa cum era anunţat anterior în parteneriatul celor doi producători. Unul din ele va fi bazat pe Renault 5 şi va fi efectiv un succesor electric pentru Ford Fiesta. Celălalt model va fi bazat pe Renault 4 şi va fi un succesor electric pentru Puma Gen-E, care e fabricată acum la Craiova. Iar întrucât aceste modele vor fi fabricate de Renault, asta înseamnă că fabrica din România va pierde producţia lui Puma Gen-E şi cel mai probabil şi a lui Puma cu combustie.
Mai există două SUV-uri „multi energy” în această listă, care vor pune accent puternic pe versiuni hibride. Acestea vor fi înrudite tehnic şi vor ocupa o nişă de SUV-uri compacte, parţial de dimensiunea lui Puma, iar unul dintre ele va fi mai mare, pentru a acoperi nişa lui Kuga. Nici aceste modele nu vor fi realizări proprii ale celor de la Ford — tot ce anunţă Ford despre ele se pliază exact pe informaţiile menţionate în momentul vânzării linie de asamblare din Valencia către Geely, când parteneriatul presupunea că Geely va dezvolta şi produce pentru Ford în Spania cel puţin un SUV pe platformele proprii. Şi întrucât platforma e modulară, se pare că Ford şi Geely au decis că se pot face şi două modele, pentru a acoperi toate nişele importante pentru Ford în Europa.
Doar că toate aceste planurile ale Ford nu vizează în niciun fel fabrica din România. Niciunul din aceste modele anunţate în planurile până în 2029-2030 nu a fost confirmat pentru fabrica de la Craiova. Iar asta înseamnă veşti triste pentru Ford Otosan. O perioadă fabrica va continua să mai producă modelele actuale, iar ulterior va rămâne la discreţia turcilor de la Ford Otosan de a-i aloca eventuale modele regionale, de nişă, probabil mai mult utilitare. Pentru că din planurile la nivel european ale Ford, fabrica din Craiova pare să fi dispărut total. Ca şi cea din Koln, Germania, de altfel, unde nu se anunţă nimic altceva decât o continuare neclară a producţiei actualelor modele electrice Capri şi Explorer, care înregistrează vânzări foarte modeste.
Cam astfel au ajuns să arate planurile Ford pentru Europa. Niciun model dezvoltat exclusiv cu forţe proprii. Doar parteneriate — cu Renault, Geely şi Jiangling — multă inginerie franceză, ba chiar şi mai multă chineză şi delegarea producţiei de modele europene altor companii, în timp ce propriile fabrici rămân pustii.
4
8,298
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!