O transformare genială a unei hidrocentrale din Spania a creat o capacitate enormă de stocare a electricităţii din surse regenerabile, stabilizând preţurile mici din facturi

Când vorbim despre problemele industriei auto europene, în ultimul an de foarte multe ori şefii marilor companii auto au acuzat preţurile mari la energie în Europa. S-a ajuns până acolo încât în ultimele săptămâni companii precum VW, Nissan şi Ford au invitat producătorii chinezi în fabricile lor din Europa, pentru a împărţi costurile. Dar acum trei luni, noi publicam un articol de analiză în care arătam cum cea mai mare hidrocentrală construită în Europa în ultimii 25 de ani — hidrocentrala Tamega din Portugalia, inaugurată cu doar cu doar doi ani în urmă — a stocat şi produs o cantitate uriaşă de energie şi a impulsionat industria auto din Portugalia şi Spania. Cum a impulsionat-o? Oferind o capacitate enormă de absorbţie a energiei regenerabile din sistemul energetic comun al Portugaliei şi Spaniei şi ajutând aceste două ţări să aibă preţuri la electricitate care se numără printre cele mai mici din Europa. Iar şeful VW, când a ales unde vor fi construite modelele electrice compacte şi accesibile, precum ID.Polo, a ales fabricile din aceste ţări menţionând costul al energiei, care a devenit mult mai important decât costul salariilor. Ei bine, acum un alt proiect grandios a fost definitivat în peninsula iberică, de această dată în Spania. O transformare genială a unei hidrocentrale din această ţară a creat o nouă capacitate enormă de stocare a electricităţii din surse regenerabile, contribuind şi mai mult la stabilizarea preţurilor mici din facturi.

E vorba de sistemul hidroelectric de pe râul Tagus, un râu de mare importanţă în Spania, care ajunge apoi şi în Portugalia. Încă de la fârşitul anilor 1950 şi în decursul anilor 1960 aici au fost construite hidrocentrale în cascadă, cu baraje construite la distanţe de zeci de kilometri unul de altul şi lacul de acumulare formate de acestea. Practic, aceeaşi apă a râului, curgând în aval trece treptat prin toate aceste hidrocentrale, fiind folosită repetat la producţia de electricitate de-a lungul râului.

Astfel, de-a lungul râului doar pe teritoriul Spaniei există barajele cu hidrocentrale Azutan, Valdecanas, Torrejon-Tajo, Alcantara şi Cedillo, plus alte trei mai mici pe un afluent al râului, cu o putere instalată totală ce a ajuns să depăşească în timp 2 GW. Dar toate aceste hidrocentrale erau destinate doar producţiei de electricitate din debitul de apă natural al râului.

Foto. Schiţa lacurilor de acumulare şi barajelor din sistem

Două din aceste lacuri de acumulare — Alcantara şi Valdecanas — sunt printre cele mai mari din Europa. Iar acum spaniolii, prin compania care administrează hidrocentralele de pe acest râu, Iberdrola, au făcut o transformare profundă a acestui sistem, deghizată la prima vedere doar ca o simplă actualizare.

Ei au conectat debitele de apă dintre lacurile de acumulare Alcantara şi Valdecanas prin capacitatea de pompare a apei în sus, transformând hidrocentralele din cele de tip simplu, capabile doar să producă electricitate, în cele de pompare, capabile să absoarbă electricitate în sistem când e nevoie şi să pompeze apa în amonte, pentru a o refolosi ulterior şi a produce electricitate.

Spaniolii nu au construit baraje noi, nu au turnat nici un metru cub de beton nou, după cum spun chiar ei. Ci au modificat o parte de generatoarele turbinelor şi galeriile aferente, astfel încât ele să poată funcţiona în revers şi să pompeze în revers.

Partea cea mai curioasă, poate, e că rezervoarele Alcantara de jos şi Valdecanas de sus, nu sunt conectate prin galerii subterane clasice de câţiva kilometri, cum se întâmplă la hidrocentralele prin pompare din munţi. Aceste două rezervoare sunt despărţite de peste 100 km depărtate şi nu au deloc galerii care să le conecteze. Însăşi râul e conexiunea dintre ele. Iar între cele două rezervoare mare există şi unul intermediar, Torrejon-Tajo, cu turbine mai mici, dar care are propriul lac de acumulare.

Ei bine, pomparea propriu-zisă aici are loc efectiv din zona de după baraj înapoi în lacul de acumulare. Gurile de acces sunt poziţionate cu o adâncime confortabilă, care să nu rămână fără apă din zona de jos, şi sunt mai multe la număr în aval. Iar întrucât aici vorbim se lacuri de acumulare uriaşe, adâncimea ape ajunge rapid la un nivel confortabil ca să existe suficientă apă pentru pomparea în sus fără nevoia de a construit galerii de 100 km care să lege direct rezervoarele.

Ei bine, pomparea propriu-zisă aici are loc efectiv din zona de după baraj înapoi în lacul de acumulare. Gurile de acces sunt poziţionate cu o adâncime confortabilă, care să nu rămână fără apă din zona de jos, şi sunt mai multe la număr în aval. Iar întrucât aici vorbim se lacuri de acumulare uriaşe, adâncimea ape ajunge rapid la un nivel confortabil ca să existe suficientă apă pentru pomparea în sus fără nevoia de a construi galerii de 100 km care să lege direct rezervoarele.

Cifra de 355 MW e una mare, dar nu neapărat gigantică la scara Spaniei. Cea mai impresionantă parte e că acum acest sistem permite stocarea a 210 GWh de electricitate sub formă de apă pompată în rezervoarele care există deja de peste 60 de ani. Iar cifra de 210 GWh e una absolut uriaşă, de 75-100 ori mai mare decât cele mai ambiţioase centrale de baterii.

Ceea ce va permite acum această hidrocentrală prin pompare e ca întotdeauna la orele amiezii, când Spania încă mai mare probleme de supraproducţie de la panouri fotovoltaice, să tragă 355 MW din sistem de energie care ar fi altfel irosită. Dacă se trag 355 MW din sistem timp de 4 ore, înseamnă 1,42 GWh doar în acele ore, dar cum în Spania zilele de vară sunt mai lungi şi mai productive pentru energia solară se pot absorbi şi peste 2 GWh pe zi din sistem.

Acei 2 GWh ar putea fi eliberaţi seara sau dimineaţa, la orele de consum de vâf, dar capacitatea de 210 GWh de stocare e atât de mare, încât eliberarea în fiecare zi a acelei puteri e mai degrabă uşor iraţională. Lacul de acumulare e atât de mare încât devine efectiv o baterie de stocare sezonieră, când hidrocentrala poate stoca câte 2 GWh pe zi timp de 100 de zile de vară, pentru a folosi acea electricitate ieftină captată vara pe timp de iarnă, primăvară, sau toamnă târzie, când soarele lipseşte. Iar asta dă un echilibru uriaş în sistem, mult mai de impact decât cele câteva sute de MW captate la amiază şi eliberate seara.

Prin urmare, impactul acestui proiect e unul prin care Spania va putea stoca nu doar prin echilibrarea orelor de consum minim şi maxim, ci prin echilibrarea anotimpurilor, făcând uz mult mai plenare de electricitate ieftină, produsă din belşug vara. Iar impactul final al acestei hidrocentrale va fi să menţină preţurile joase în facturi şi abundenţa de energie regenerabilă în sistem.

Şi toate astea s-au făcut acum cu mai puţin de 150 milioane de euro, o sumă infimă pentru impactul imens şi durata de viaţă a acestui proiect. Şi asta pentru că s-au folosit elementele deja existente, doar că s-a transformat inteligent.

Sistemul e atât de genial şi benefic, încât spaniolii lucrează deja şi la turbinele de pe imensul baraj Alcantara din aval, unde estimează că vor mai putea adăuga peste 440 MW putere de pompare şi absorbţie din sistem.

Şi curiozitatea acestui sistem e că, fiind atât de multe lacuri de acumulare, se pot regla foarte fin nivelele de apă în fiecare din ele, debitele, iar între timp aceste hidrocentrale mai şi produc electricitatea pe care o produceau şi anterior din debitul râului.

Iar cu asemenea proiecte în derulare, pentru energie ieftină, vom vedea cu siguranţă noi fabrici auto revigorate în aceste regiuni, atrase de această energie ieftină.