Suedezii au aflat cu stupoare că nimeni nu vrea să mai cumpere baterii de la Northvolt, deşi are un nou proprietar, iar noua prioritate e un centru de date pe teritoriul fabricii

În luna martie a acestui an, scriam că achiziţia companiei suedeze falimentare Northvolt, cea care trebuia să devină cel mai mare producător european de baterii, fusese finalizată, dar odată cu asta ieşiseră la iveală informaţii îngrijorătoare. După falimentul sonor din primăvara anului 2025, Northvolt a fost expusă la vânzare, în vara anului 2025 fiind anunţat şi cumpărătorul — startup-ul american Lyten, care pretinde că are dezvoltată o tehnologie de baterii pe bază de litiu şi sulf Li-S, dar care nu avea decât producţie de test pusă la punct. Părea că o companie mult mai mică vrea să înghită un gigant, cu perspective îndoielnice în urma acestei tranzacţii, mai ales că în luna ianuarie suedezii deja descoperiseră că nici planurile Lyten pentru SUA nu se materializaseră, fabricile promise nefiind nici măcar începute a fi construite. În momentul finalizării achiziţiei, Lyten anunţase deja planuri de a produce asfalt în SUA, iar pentru Suedia Lyten anunţase că în locul fabricii extinse din Skelleftea ar urma să apară un centru de date, în timp ce fabrica principală va reporni imediat producţia de baterii. Doar că acum, la aproape trei luni distanţă, suedezii au aflat cu stupoare că situaţia de Northvolt se conturează într-o nouă dezamăgire imensă — nimeni nu mai vrea să cumpere baterii de la Northvolt, deşi compania are un nou proprietar, iar noua prioritate e un centru de date, mult mai mare decât se prefaţa anterior.

Noi spuneam încă în martie, că apariţia centrului de date în ecuaţie înseamnă efectiv că Northvolt nu va mai putea produce catozi proprii, or, noua fabrică extinsă din Skelleftea trebuia să aibă acest rol esenţial. Producţia de catozi e unul din cele mai sofisticate procese din tot ce înseamnă producţie de baterii, având nevoie de precizie de microni, şi calibrări ultra minuţioase pentru a nu genera rebuturi. Northvolt declara că produce aceşti catozi în fabrica mai mică, pregătind fabrica mai mare pentru o nouă etapă de scalare. Dar după faliment s-a descoperit că Northvolt minţise despre catozii pe care i-ar fi produs, întrucât tot ce a produs cu forţele proprii s-a dovedit a fi neconform şi a fost aruncat la gunoi, importându-se catozi chinezeşti în loc.

Totodată, anunţarea centrului de date în locul noii fabrici însemna că şi toate utilajele cumpărate şi descoperite apoi ca fiind încă nedespachetate, în sumă de circa 430 milioane de euro, rămân fără o utilizare directă, iar noul proprietar le poate efectiv scoate la vânzare.

Iată că acum, după aproape trei luni, managerul de marketing de la Lyten, Keith Norman, a declarat pentru publicaţia suedeză Dagens Industri că nimeni nu vrea să mai cumpere bateriile Northvolt. Timp de trei luni au fost purtate discuţii intense cu aproape toţi clienţii vechi ai Northvolt şi toţi clienţii potenţiali pe care angajaţii Northvolt şi noii proprietari Lyten i-au ţintit. Dar niciunul din ei nu se află acum nici măcar la o etapă de analiză a unei decizii. Toţi au refuzat aceste baterii, cel puţin deocamdată, la această etapă.

Keith Norman, are e american de origine şi lucrează pentru Lyten de ani buni, spune că realitatea acestor luni a fost ca un duş rece pentru el, companiile europene spunându-i direct „dacă vrei să putem agrea vreo cumpărare de baterii, arată-ne produsul întâi, dezvoltat, funcţional, pus în producţia de serie mare, demonstrează-ne că poţi să-l produci consecvent în cantităţi mari, cu componente proprii, şi atunci poţi reveni să mai discutăm ceva, până atunci nu avem un obiect al discuţiei”.

Noi am spune că e o reacţie absolut firească a industriei faţă de minciunile anterioare Northvolt despre ceea ce putea produce şi faţă de angajamentele nerespectate. BMW a trebuit să refuze un contract de 2 miliarde de euro cu ei şi să-şi caute alţi furnizori pentru Neue Klasse. Porsche s-a ars cel mai mult cu Northvolt, întrucât a dezvoltat noile modele electrice Porsche 718 cu baterii de dimensiune şi format atipic de la Northvolt, pentru a le încadra în diverse locuri din caroserie, iar când a falimentat Northvolt, compania germană s-a pomenit că ea nu mai are baterii pentru noul model şi nimeni altcineva nu poate să-i replice exact ce-şi doreşte atât de repede. Iar grupul VW s-a ars cu miliardele de euro investiţi în Northvolt, ca investitor instituţional.

Acum, americanul Keith Norman de la Lyten spune că e oarecum dezamăgit de atitudinea companiilor europene în această situaţie şi ceea ce vrea să facă Lyten acum e să pună la punct producţia de serie către toamna acestui an în fabrica Northvolt, fără niciun client cert. Şi atunci, când va avea producţia pusă la punct, Lyten speră că va putea semna şi contracte cu viitori clienţi.

Într-o asemenea perspectivă a lucrurilor, noua prioritate a devenit centrul de date. Norman recunoaşte că o mare parte din interesul pentru Northvolt a fost motivat de infrastructura deja existentă de conexiuni electrice şi de o putere deja alocată, de 1,5 GW, din sistemul electric al ţării pentru fabrica de baterii. Bineînţeles, Northvolt n-a folosit această putere, dar conexiunile electrice sunt deja trasate la fabrică.

Lyten s-a folosit de această conexiune şi alocare de putere electrică şi a încheiat un contract cu compania EdgeConneX, pentru a desfăşura un centru de date pe teritoriul fabricii din Skelleftea, iar cu banii obţinuţi de la EdgeConneX, Lyten a finanţat efectiv achiziţia Northvolt-ului falimentar.

Doar că suedezii au aflat acum cu stupoare că pe teritoriul fabricii din Skelleftea va exista un centru de date de-a dreptul uriaş, care va consuma 1 GW de putere electrică — cât consumă o întreagă ţară mică. Iar pentru fabrică mai rămân doar 500 MW, deci doar 33% din puterea alocată.

Şi cum fabrica n-are niciun client, iar producţia de serie e abia la faza promisiunilor că „ne vom strădui” să o facem la toamnă, toată situaţia migrează tot mai mult spre o nouă acrobaţie corporatistă, în care cei de la Lyten i-au cam aburit pe suedezi şi au luat ditamai compania cu fabrici de baterii şi utilaje imense pe care au finanţat-o cu banii primiţi pe un centru de date.

Iar acum tabloul arată ca şi cum la sfârşitul anului se va constata că tot teritoriul fabricii va deveni doar un centru de date şi nimeni nu se mai obosi cu producţia de baterii. Un centru de date n-are nevoie de mii de angajaţi, ca o fabrică de baterii. Iar reţeaua electrică a Suediei, a investit în noi capacităţi de energie regenerabilă, finanţate inclusiv prin preţuri minime garantate de achiziţie, la un nivel mai mare, care să facă aceste investiţii atractive.

Acest preţ mai mare al electricităţii e plătit de toţi suedezii în facturile lor, ba chiar unii din ei au ajuns să fie penalizaţi dacă folosesc prea multă putere simultan, cum ar fi pentru încărcarea maşinilor electrice simultan cu alte consumatoare mari din casă. Şi toate aceste costuri mari şi inconvenienţe sunt efectiv suportate de suedezi ca acum reţeaua electrică să le furnizeze celor de Northvolt 1,5 GW nu pentru producţie industrială strategică, ce ar susţine producţia proprie de maşini şi producţia la nivel european, ci pentru un banal centru de date.

Northvolt a primit circa 2,7 miliarde de euro în subvenţii din bani publici, şi mai multe miliarde din investiţii private de la companii, precum cei de la VW, până la o sumă totală a investiţiilor ce se vehiculează pe la 15 miliarde de dolari. Alte miliarde s-au investit şi se plătesc în sistemul energetic al Suediei, pentru ca acum un mic startup şmecher să cumpere compania cu bani mărunţi, pe care nici măcar nu i-a scos din propriul buzunar, ci de la cei care au găsit o metodă de a face un centru de date rapid şi ieftin, după cele 15 miliarde investiţi în Northvolt de investitorii mărinimoşi iniţiali şi de instituţiile publice.