Suedezii au descoperit că proprietarii de maşini mai vechi au început să le păstreze mai mult, evitând să cumpere maşini noi

În ultimii ani, s-a vorbit mult despre două fenomene accentuate în lumea auto — faptul că preţurile maşinilor noi au crescut imens din 2021 încoace, ajungând la cifre de neimaginat, dar şi despre faptul că maşinile noi ar fi mult mai puţin durabile în timp, într-o mare parte a lor, unde motoarele cu combustie sunt tot mai afectate de restricţii de ecologie şi soluţii pentru conformare, precum uleiurile lipsite de vâscozitate, intervalele absurd de lungi recomandate pentru mentenanţă şi soluţii îndoielnice aplicate în construcţie, care conturează ideea unei uzuri programate în timp. La maşinile plug-in hibride situaţia e şi mai dramatică, relatările mecanicilor şi studiile statistice ADAC arătând probleme şi costuri majore cu bateria lor imediat după 100-150 mii km, în funcţie de cât de mult a fost încărcată acea baterie. Maşinile electrice au baterii care rezistă ceva mai mult în timp, dar şi acestea au deja zeci de istorii de proiectări greşite ale unor module, care generează scurgeri de antigel în electromotoare, eşuări ale unor celule de baterii sau invertoare, care generează costuri de reparaţii uriaşe şi imprevizibile, dacă maşinile nu mai sunt în garanţie. În tot acest context de preţuri exorbitante şi imagine de fiabilitate, pasionaţii menţionau tot mai des că se va ajunge la o situaţie în care oamenii care au o maşină un pic mai veche, care funcţionează, vor alege să-şi păstreze mai mult acea maşină în proprietare şi vor fi mai reticenţi să cumpere o maşină nouă. Păreau doar declaraţii de renegare, dar acum Suedia a ajuns deja în situaţia în care un asemenea fenomen începe să se contureze, după cum relevă statisticile publicate recent de asociaţia industriei auto din Suedia, MRF, citate de publicaţia suedeză CarUp.

Statisticile au relevat faptul că flota totală de maşini înmatriculate în Suedia a îmbătrânit brusc în ultimii 5 ani. În total, în ţară sunt înmatriculate 6,3 milioane de automobile, dintre care peste 5 milioane sunt active în circulaţie. Aparent, în ultimii 5 ani numărul total de maşini înmatriculate a crescut cu 85.000 exemplare, ceea ce ar indica aparent un fenomen pozitiv. Doar că atunci când se intră în profunzimea statistică, realitatea e mult mai alarmantă.

Aceste statistici arată că, de fapt, în ultimii 5 ani numărul maşinile cu vârstă de până la 5 ani a scăzut dramatic în Suedia, cu 368.000 automobile, ceea ce înseamnă o reducere a maşinilor din această categorie cu -24% în ultimii 5 ani. Deci, paradoxul e că suedezii care au maşini mai vechi le păstrează mai mult, chiar peste termenul în care le-ar fi casat înainte sau le-ar fi vândut pentru export, şi asta face ca statistica să indice creşterea numărului total de maşini înmatriculate, în timp ce maşinile aproape noi au scăzut semnificativ.

Acest fenomen e accentuat foarte mult de vânzarea maşinilor care au fot cumpărate noi la mâna a doua, la o vârstă de după 3 ani. Piaţa internă nu le poate absorbi, achiziţiile interne la mâna a doua de maşini proaspete reducându-se cu -34% în ultimii ani. Iar aceste maşini de 3 ani şi un pic ajung să fie exportate masiv în afara ţării, o mare parte din ele neajungând să alimenteze flota generală de maşini ce circulă în interior.

Fenomenul maşinilor de 3 ani e determinat în generat de amploarea achiziţiilor prin leasing. Aproape toate companiile cumpără maşini în leasing, dar şi oamenii o fac pentru achiziţiile private, fenomenul fiind impulsionat puternice de creşterea preţurilor la maşinile noi. Tot mai puţini oameni îşi permit să cumpere o maşină cu toţi banii plătiţi din start pe ea, astfel că recurg la leasing, pentru a plăti o rată lunară. În Suedia, la fel ca în multe alte ţări, leasingul presupune exploatare pe durata a 3 ani a maşinii, de multe ori cu parcurs agreat din start, după care cel care a achiziţionat maşina poate plăti valoarea reziduală, păstrându-şi maşina, sau poate returna maşina companiei de leasing, cumpărându-şi eventual alta.

Problema e că marea majoritate a oamenilor nu-şi permit să plătească nici măcar valoarea aia reziduală după 3 ani cu banii jos. Pe lângă asta, dacă maşina e electrică sau plug-in hibridă, sau oricum iese în curând din garanţie, chiar dacă e cu combustie, asta înseamnă riscuri de reparaţii. Şi dacă în primii 3 ani de exploatare, cel care o conduce se confruntă cu probleme de fiabilitate şi vizite repetate la service, e firesc că la expirarea a 3 ani el nu va vrea să facă efortul de a păstra acea maşină în proprietate, plătind valoarea reziduală şi apoi rămânând singur faţă în faţă cu impredictibilitatea costurilor de reparaţii.

Iar asta creează un volum imens de maşini cu vârstă de 3 ani, care apar pe piaţa la mâna a doua. Pe piaţa internă, alţi suedezi care ar fi căutat anterior o maşină aproape nouă, de o asemenea vârstă, nu-şi permit sau nu vor să plătească acel preţ mare, cerut pe ele. Sau, pur şi simplu nu vor să cumpere o maşină de 3 ani scumpă, care le-ar putea genera costuri mari de service în foarte scurt timp. Şi aceste maşini ajung să fie exportate în alte ţări europene. Fenomenul e atât de intens în Suedia, încât acum 10 ani, vârsta medie a maşinilor de export era de 11 ani, iar acum e de 3,5 ani!

Astfel, există unele regiuni ale Suediei unde numărul de maşini cu vârstă de până la 5 ani s-a redus cu -35% sau chiar -37% în ultimii ani.

E la fel de curios că printre aceste statistici de export a maşinilor de după 3 ani, cele electrice şi plug-in hibride cresc cel mai mult, deci cumva evitarea achiziţiei lor la mâna a doua în Suedia e şi mai mare decât cele cu combustie.

Acest fenomen începe a se face simţit în service-urile din toată ţara, spun autorii studiului. Vârsta maşinilor din service a crescut şi ea odată cu tendinţa generală, iar oamenii aleg să repare mai mult maşinile mai vechi în loc să scape de ele şi să cumpere altele mai noi. Pe de o parte, asta poate însemna volume mai mari de muncă pentru service-urile din ţară, dar reprezentanţi acestei industrii spun că oamenii au devenit mai sensibili la costurile de reparaţii la maşinile mai vechi şi caută mai multe opţiuni până găsesc o variantă mai ieftină. Prin urmare, profitabilitatea e mai limitată, dacă se doreşte păstrarea clienţilor fideli.

Asociaţia MRF spune că fenomenul determină şi o problemă de ecologie, când maşinile mai vechi devin mai poluante, iar cele noi, electrice sau electrificate, arată bine în statistica iniţială de achiziţie a maşinilor noi, dar eşuează în a contribui apoi la diluarea tipurilor de propulsie în numărul total de maşini înmatriculate în ţară, iar cota electricelor din flota toată rămâne foarte modestă.

Aşadar, e un fenomen foarte curios, iar dacă asta se întâmplă în Suedia, o ţară cu un nivel de viaţă de venituri avansat, atunci în alte ţări fenomenul ar putea fi sau ar putea deveni în curând şi mai accentuat. E clar, însă, că ceva se întâmplă cu maşinile noi şi aproape noi, dacă ele s-au deconectat cumva de ceea ce-şi doresc şi-şi pot permite să plătească oamenii.