Un furnizor din Germania, cu o istorie de 102 ani, a falimentat, blamând birocraţia germană şi scăderea comenzilor din industrie

Industria din Germania continuă să treacă printr-o perioadă dificilă pentru multe companii, în special cele care au fost mai inflexibile în adaptare sau care livrează produsele către alte industrii marcate la rândul lor de scăderi de volume. În ultimele luni au existat un şir de falimente anunţate de companii care nu mai pot face condiţiilor actuale de operare, iar acum un furnizor din Germania, pe nume Eliog Industrieofenbau, cu o istorie de 102 ani, a falimentat blamând birocraţia germană şi scăderea comenzilor din industrie, scrie publicaţia germană Bild.

Compania germană e localizată în landul Thuringia, în arealul care a fost la un moment dat inclus în fosta Germania de Est, dar îşi are originea în Düsseldorf, în partea vestică a ţării, acolo unde a fost fondată în 1924. În timpul celui de-al doilea război mondial, fabrica ei a fost grav afectată şi a fost relocată în Romhild, în Thuringia. După încheierea războiului, fabrica a rămas în Germania de Est, unde ea a devenit o fabrică deţinută de stat şi a continuat să existe. După 1990, ea a fost privatizată şi a operat ca o companie tot mai prezentă pe pieţele internaţionale. În anul 2010 a trecut printr-un faliment, cauzat de criza financiară din 2008-2009, iar acea etapă de insolvenţă a fot marcată şi de acuzaţii de fraudă cu activele companiei în perioada falimentului. În cele din urmă cele mai importante proprietăţi ale companiei — fabrica şi tehnologia — au fost cumpărate de familia Rupprecht, care a construit de la zero o nouă structură juridică a companiei, dar a păstrat fabrica şi specializarea Eliog, poziţionând-o ca un lider global în nişa sa.

Iar aici lucrurile devin foarte curioase, întrucât Eliog e adeseori menţionată ca una din acele companii pe care germani le numesc „campioni industriaşi neştiuţi”, când companii din Germania sunt relativ mici au medii în dimensiunea lor, dar sunt puternic specializate într-o nişă foarte specifică, unde devin lideri globali. Şi cei de la Eliog sunt specializaţi în ingineria şi fabricarea de cuptoare industriale foarte specifice, folosite pentru durificare prin precipitare a materialelor, în etapa imediat următoare a turnării lor. E un proces de maturare accelerată a acestor compuşi care, prin tratare termică de mare precizie, „blochează” legăturile chimice ale materialului proaspăt fabricat într-o anumită stare, care-i sporeşte considerabil rezistenţa.

Cei de la Eliog livrează asemenea cuptoare pentru industria auto, spre exemplu, unde ele sunt folosite şi a componente metalice, inclusiv din aluminiu, şi la componente din plastic sau sticlă, precum blocurile optice. Până şi la maşinile electrice multe elemente din carcasa bateriei trec prin asemenea procese, dar şi din caroseria propriu-zisă.

Cuptoare similare au fost livrate şi industriei aerospaţiale, şi celei de produse electronice, dar şi direct uzinelor metalurgice. Respectiv, compania îşi vinde aceste cuptoare specializate către alte fabrici, iar de ele e nevoie mai ales când se investeşte în reutilări profunde sau în construcţii de noi fabrici.

Iar cei de la Eliog se plâng că în ultima perioadă numărul de proiecte investiţionale în industria germană şi europeană s-a redus, iar asta le-a redus şi lor considerabil numărul de comenzi. Pur şi simplu nu există la fel de multe proiecte în industrie în prezent, care ar avea nevoie de aceste cuptoare specializate. Iar producătorii auto, ca VW, BMW şi Mercedes, au investit mult mai mult în ultimii ani în alte ţări europene decât Germania, din cauza costurilor mari la energie. În nota de insolvenţă, compania mai menţionează că „întâmpinăm o situaţie în care clienţii îşi reduc comenzile, le amână pentru anii viitor sau le anulează în totalitate”.

Doar că printre motivele anunţate mai există şi altele curioase. Deşi e anunţată ca un lider în domeniu, Eliog are doar 74 de angajaţi şi tot ea menţionează că încă mai are un fux de comenzi, dar situaţia sa financiară o pune în riscul de a nu le mai putea onora. Situaţia sa financiară a fost pusă în mare dificultate din cauza birocraţiei germane, spune compania, care le-a zădărnicit un proiect de investiţii ce le-ar fi permis să construiască o nouă fabrică modernă, mult mai eficientă energetic şi în procesele de fabricare.

Anul trecut, şefa Eliog, Karlotta Rupprecht, a izbucnit într-o revoltă publică într-un video publicat pe pagina sa de LinkedIn, când ea plângea efectiv, din cauza birocraţiei germane. „Acum doi ani am cumpărat un teren de 36.000 metri pătraţi, l-am divizat în două etape de construcţie, şi am demarat un proiect de investiţii de a ne lărgi fabrica, de a deveni mai eficienţi şi inovativi şi a crea noi locuri de muncă, aici, în Germania. Am găsit finanţarea. Am făcut toată planificarea. Am depus actele pentru autorizarea construcţiei. Cererea noastră a stat în aşteptare un an şi jumătate la autorităţile responsabile. Şi în cele din urmă, după aproape 2 ani de la primele schiţe, cererea noastră a fost refuzată din cauza că nu ni s-a acceptat autorizarea unui drum de acces la terenul construcţiei pentru transporturile speciale. E un sistem care face dintr-un lucru simplu ca un drum de acces la un şantier un lucru mai complicat decât o teză de doctor. Doi ani de timp irosit. Un refuz care nu ţine cont de scopuri pragmatice şi de dorinţa noastră de a mai susţine dezideratul de fabrica în Germania”, spunea atunci în lacrimi Karlotta Rupprecht, fiind susţinută de mulţi oameni din industria germană.

Foto: Şefa Eliog, Karlotta Rupprecht, revoltându-se anul trecut de birocraţia germană

Ulterior, după toată acea situaţie, acceptul autorităţile a venit, dar a fost prea târziu pentru ca acel proiect să poată fi realizat într-un timp util. Condiţiile de piaţă se schimbaseră deja. Compania ratase fereastra de oportunitate în a creşte şi a trebuit să absoarbă costurile de proiectare şi finanţare a acelei idei timp de doi ani, fără a avea un rezultat palpabil. Iar între timp, ea a trecut în regim de supravieţuire.

Karlotta Rupprecht i-a cedat rolul de administrare unui manager de restructurare a companiei, Stefan Mairiedl, care a schiţat o analiză profundă şi un plan de revigorare şi a cerut insolvenţa în instanţă, pentru protecţia faţă de creditori în perioada următoare, când se va încerca revigorarea companiei.

Foto: Stefan Mairiedl, administratorul de restruturare

Salariile celor 74 de angajaţi vor fi plătite o perioadă de statul german, din fondul special pentru asemenea cazuri. Iar compania va încerca să pună în aplicare un plan de salvare. Însă, în condiţiile în care problemele indicate vin de la contextul general din industrie, există perspective limitate de o revigorare rapidă şi cu succes a companiei.