Un suedez se plânge că primeşte amenzi din Italia pentru maşina sa, deşi n-a călătorit niciodată în această ţară

5 Mai 2026, 10:14
Redacţia PiataAuto.md
Un suedez pe nume Olof Franzen, în vârstă de 72 de ani, se plânge că primeşte amenzi din Italia de trei ani încoace pentru maşina sa, deşi n-a călătorit niciodată cu ea în această ţară. Mai mult ca atât, aceste notificări vin de la companii colectoare de datorii, care îi avertizează că dacă nu plăteşte se va pomeni cu conturi poprite şi executarea datoriilor invocate, informează publicaţia suedeză CarUp.
Foto: Suedezul Olof Franzen şi teancul de scrisori şi amenzi primite

Prima asemenea notificare a venit în mai 2023, direct de la poliţia italiană, pentru depăşirea vitezei în oraşul Napoli. Apoi au urmat alte amenzi din alte regiuni ale Italiei.
În august 2024, Olof a primit şi o primă scrisoare de la o companie colectoare de datorii, care îl anunţa că are 3 amenzi neplătite în Italia, în sumă de 8.493 coroane, echivalentul a circa 780 euro, la care se mai adăugau şi costurile de procesare a dosarului său de colectare a datoriilor. Suedezul a contactat compania, cerând explicaţii de la ei şi spunându-le că el n-a călătorit niciodată în Italia, nici cu maşina, nici fără ea.
Cei de la agenţie i-au spus că poliţia italiană poate fi uneori neatentă în procesarea dosarelor de amendă şi i-au promis că vor investiga situaţia.
Timpul a trecut, iar apoi alte scrisori cu cereri pentru a plăti amenzi din Italia de la agenţii colectoare de datorii au început a veni în cutia poştală a suedezului. De curând, acesta a primit o scrisoare cu ultimatul de la o asemenea agenţie de încasare a datoriilor, în care e avertizat că dacă nu plăteşte, va fi executat silit.
Suedezul s-a gândit la un moment dat că ar fi vorba de o escrocherie cu tichete false de amenzi şi a mers la poliţia din Suedia. Cei de la acolo i-au confirmat, însă, că amenzile sunt reale, emise de poliţia italiană, şi i-au spus că nu-l pot ajuta, dar i-au recomandat să notifice în scris agenţia colectoare de datorii despre refuzul de a plăti şi despre toată situaţia, trimiţându-i la rândul lui o factură pentru timpul irosit şi deranjamentele pe care le-a suferit din cauza lor.
Totuşi, Olof spune că e epuizat că trebuie să fie în permanenţă hărţuit de agenţii colectoare de datorii pentru fapt pe care nu le-a comis şi datorii pe care nu le-a generat. Tocmai de asta, a ales să se plângă presei suedeze, dar între timp a cerut şi explicaţii şi dovezi despre încălcările comise de el de la cei care-i trimiteau notificări de plată.
A primit în sfârşit înapoi fotografii cu maşina surprinsă încălcând viteza. Doar că în imagini era un Suzuki, în timp ce el are în garaj un Ford clasic, cu care nici nu mai circulă. Pentru Olof, asta a fost dovada incontestabilă că el şi maşina sa nu au nimic de-a face cu amenzile invocate.
Totuşi, există o explicaţie tehnică. Acel Suzuki, care e tot surprins de radarele din Italia, are aceeaşi combinaţie de trei litere şi trei cifre în numărul său de înmatriculare, cu format şi stil asemănător cu plăcuţele de înmatriculare suedeze. Explicaţia vine din faptul că acea maşină e înmatriculată în Lituania, o ţară care are format similar şi litere foarte apropiate ca stil, iar distincţia ar trebui să fie făcută de codul ţării de pe partea stângă, pe fundal albastru — S pentru Suedia şi LT pentru Lituania. Se pare că în acest caz camerele din Italia au dificultăţi în a citi codul ţării de pe acea plăcuţă de Suzuki şi atribuie numărul său de înmatriculare Suediei.
Foto: Plăcuţă de înmatriculare lituaniană (sus) şi suedeză (jos)

Presa suedeză a cerut explicaţii de la autorităţile din Italia, iar cei de acolo nu au negat cazul, dar au spus că nu pot divulga mai multe informaţii decât celui vizat. Totuşi, au promis să investigheze cazul şi să-l elibereze pe Olof de povara amenzilor neplătite care i se invocă, amenzi care au ajuns acum să se cifreze la mii de euro în sumă totală.
3
4,452
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!