(VIDEO) Un mecanic din România a arătat ce se poate întâmpla cu un motor VW 2,0 TDI atunci când se ignoră schimbarea întinzătorului la cureaua de accesorii
15 Mai 2026, 20:46 Redacţia PiataAuto.md
Motoarele 2,0 TDI de la VW au fost adorate mult timp de proprietarii mărcilor ce fac parte din grupul german şi făceau uz de aceste propulsoare diesel. Şi noi am exploatat un asemenea motor pe o Skoda Karoq, de la 0 la 277 mii km, fără nicio problemă la el, iar maşina funcţionează şi azi în mâinile următorului proprietar. Am schimbat de două ori distribuţia în acest interval şi de două ori volantul, ia graţie mentenanţei bune şi complete, motorul a funcţionat întotdeauna ireproşabil. Un mecanic din România, însă, a arătat ce se poate întâmpla cu un motor 2,0 TDI atunci când aparent distribuţia a fost schimbată la timp, dar nu şi întinzătorul curelei de accesorii.
Maşina problematică e un VW Touran 2,0 TDI, în versiune BMN, din câte menţionează mecanicul. Această versiune a fost produsă între 2006 şi 2010, având filtru DPF şi conformându-se normelor Euro 4.
Din câte spune mecanicul, maşina a fost cumpărată o săptămână înainte de a ajunge la service, iar vânzătorul i-a menţionat cumpărătorului că a avut distribuţia schimbată cu puţin timp înainte de asta, fapt care e întotdeauna important la achiziţia unei maşini la mâna a doua.
Doar că acum chiulasa e absolut distrusă, cu tacheţii rupţi din poziţiile lor, cu valve rupte şi cu incizii adânci lăsate în metalul chiulasei.
Toate aceste distrugeri masive au fost provocate de ruperea curelei de accesorii, care a intrat apoi prin centrul fuliei şi la cureaua de distribuţie, cauzând sărirea distribuţiei din poziţia sa normală cu defazarea arborilor cu came şi un întreg lanţ de distrugeri catastrofale, cauzate de lovirea pistoanelor în valvele deschide. Or, exact asta se întâmplă când distribuţia devine lipsită de sincronizare, pistoanele vin în sus când valvele sunt încă deschise şi le distrug pe acestea fie rupându-le, fie împingându-le forţat în sus, iar acestea distrugând mai departe tacheţi şi culbutori.
Mecanicul spune că ruperea curelei de accesorii a avut loc din cauza întinzătorului acesteia, care trebuie înlocuit în mod normal atunci când e înlocuită şi cureaua, ca element consumabil. Dar aici rola şi tot mecanismul întinzătorului par a fi încă cele originale din fabrică, de acum mai bine de 15 ani.
Asta a făcut ca rola să se blocheze la un moment dat, fiind uzat mecanismul său intern, creând fricţiune sporită şi blocându-se. În momentul blocării, a supus cureaua unui stres mecanic şi unei deraieri de pe şinele rolelor, iar acea curea a ajuns să fie trasă de fulia arborelui cotit, ajungând în interior, sub cureaua de distribuţie, creând tot acest lanţ de efecte.
Rezultatul de acum nu e doar chiulasa afectată, cu valve, tacheţi şi culbutori, ci şi toate 4 pistoane afectate, cu incizii adânci lăsaţi de contactul cu valvele.
Mecanicul spune că tacheţii care au supravieţuit arată impecabil, semn că motorul nu avea uzură, avusese uleiul schimbat la timp şi cel mai probabil a avut într-adevăr şi distribuţia schimbată la timp. Doar că această mentenanţă a fost făcută cu ignorarea necesităţii de a schimba şi întinzătorul de la cureaua de accesorii.
Axele cu came au avut înainte de asta aceeaşi stare impecabilă, dar, în vâltoarea acestor distrugeri, şi ele s-au ales cum cu incizii.
Deci, motorul era cu adevărat într-o stare bună şi ar mai fi putut funcţiona încă multe sute de mii de kilometri, fiind unul din acele motoare care erau excepţional de durabile în timp. Un simplu întinzător ignorat, însă, l-a distrus prematur.
Fireşte, soluţia în acest caz e să se cumpere o chiulasă nouă, cu toate componentele pe ea. Mecanicul spune că în cazul reparaţie făcute de el, proprietarul a cumpărat o chiulasă de la dezmembrări, care a fost verificată şi e într-adevăr într-o stare impecabilă. Chiulasa a fost trimisă apoi la curăţare, iar la supape s-au pus semeringuri noi. Această lucrare îi permite să aibă apoi toate etanşările corecte şi să fie comparabilă cu o chiulasă nouă.
Blocul a fost curăţat, iar pistoanele au fost schimbate. După asta chiulasa a fost montată pe o garnitură nouă, bineînţeles, folosindu-se şi şuruburi noi.
Galeria EGR era plină de depuneri carbonice şi a fost curăţată. S-a montat o pompă de apă nouă, Dar rolele curelei de distribuţie au fost lăsate aceleaşi, întrucât avuseseră un termen mic de exploatare.
După asta, motorul a fost pornit şi testat şi maşina, care arată 257 mii km pe bord acum, a putut fi condusă din nou. Reparaţia, însă, a fost costisitoare şi marele regret e că putea fi uşor evitată.