(VIDEO) Un mecanic din România a răbufnit în critici vehemente faţă de maşinile moderne, inclusiv cele pe care le repară el
12 Mai 2026, 22:27 Redacţia PiataAuto.md
Pasionaţii auto spun tot mai des în ultimii ani că maşinile moderne îşi pierd pasiunea într-un număr tot mai mare, că acestea devin tot mai aplatizate în emoţii şi design, dar mai ales în senzaţii de condus, şi rămân tot mai puţine maşini în lume capabile să-ţi dea fiorul ăla de pasiune care a mişcat lumea auto înainte mai mult de un secol. Şi dacă anterior asemenea percepţii păreau a fi mai mult o clasică nostalgie, astăzi aceste tendinţe sunt fapte uşor demonstrabile prin inginerie şi parametri tehnici. Anume senzaţia asta, că în lumea noastră rămân tot mai puţine maşini create pentru pasiune pură de condus, unde să fie pusă toată priceperea inginerească a unei companii, ne-a făcut şi pe noi să facem o achiziţie din pură pasiune auto a unei maşini de vis pentru noi, a unui ultim asemenea model pe piaţă, BMW M3, iar acum din condusul lui ne luăm doza de energie periodică şi ne recalibrăm senzaţiile la ceea ce poate exista drept reper în lumea auto. Din aceleaşi motive, când am ajuns să cumpărăm un SUV mai practic, n-am putut alege un SUV mai mare al aceleiaşi mărci pe care o exploatasem 6 ani, Skoda, pentru că modelul mai nou era mai inferior decât cel vechi. Ei bine, de curând şi un mecanic din România, Vadim Braia, a răbufnit în critici vehemente faţă de maşinile moderne, inclusiv cele pe care le repară el.
Vadim e şeful unui service specializat în Volvo din România, dar n-a ocolit nici marca suedeză în criticile sale, spunând că şi Volvo lansează acum modele care nu-ţi mai dau emoţia de altă dată, de care nu mai eşti atras să le cumperi.
Mecanicul român şi-a început intervenţia menţionând că în ultima vreme toţi producătorii se plâng de vânzări în scădere. Din păcate, toţi producătorii şi-au făcut-o cu mâna lor, inclusiv Volvo, spune Vadim.
El spune că tranziţia haotică la maşinile electrice poate fi blamată, dar e mult mai gravă tranziţia haotică la digitalizarea maşinilor. Iar aici e vorba de acea dirijare a modulelor maşinilor prin soft, la care mai ales Volvo a gafat cu EX90, cât şi de faptul că unele maşini au acoperit totul cu ecrane în interior, fără a mai avea vreun design consistent al maşinii, vreo altă comandă pe ea, vreo urmă de inspiraţie în felul în care a fost proiectată ea. Prin urmare, Vadim consideră că oamenii au început a-şi păstra mai mult timp maşinile vechi, pentru că dau o experienţă mai autentică decât multe din cele noi. Iar asta înseamnă că mulţi dintre cumpărătorii potenţiali amână achiziţia, generând scăderi, în viziunea lui.
Eu, personal, nu mai am ce maşină nouă să-mi cumpăr, care să se potrivească nevoilor mele, spune administratorul de service din România. Eu nu suport să merg cu o maşină în care am în faţă nimic, nu-mi oferă plăcerea de a conduce, drept urmare ţin maşinile pe care le am şi o să le ţin probabil mult înainte, mai zice Vadim.
Mi-aş fi dorit să-mi iau o maşină 2025, 2026 sau 2024, spune Vadim, zicând că nu mai are ce alege. El continuă prin a critica Tesla şi tonul dat de ea în industria auto, cu tabletele mari pe centru, care au ajuns să domine tot şi să excludă orice buton fizic.
Despre Porsche, mecanicul spune că tocmai tendinţa de a prelua ecrane şi tablete taie din ceea ce trebuie să însemne un Porsche.
Vadim mai critică vehement şi tendinţa motorizărilor din lumea auto, cu motoare tot mai mici, eventual cuplate în sisteme plug-in hibrid. Aici el şi-a amintit şi de eşecul sonor al lui Mercedes-AMG C63, cu motor de 4 cilindri şi sistem PHEV.
Mecanicul român a criticat vehement şi noul design de la Mercedes GLS şi GLE, declarându-l hidos în cel mai adevărat sens al acestei noţiuni. Iar aici nu putem să nu fim de acord cu el, întrucât exact aceste critici le făceam în ştirea despre anunţarea acestor premiere. E de-a dreptul penibil şi burlesc designul frontal cu atât ea steluţe supraetajate în faruri şi-n grilă.
N-a scăpat de critici nici Ford în Europa, care şi-a amputat din propria nesăbuinţă toate modelele practice şi compacte din Europa.