Cum e să faci o călătorie de 6.000 km cu BMW M3, ajungând în locuri sofisticate din Europa, ducându-ţi fiul spre o nouă etapă a vieţii lui

BMW M3 Competition xDrive e maşina pe care o pot conduce uneori câteva zile la rând, iar alteori o păstrez în garaj săptămâni la rând, mai ales în perioadele reci ale anului sau în perioadele de ploi lungi, zăpezi şi material antiderapant. Şi asta pentru că am cumpărat-o din start ca o maşină de vis în primul rând, pe care să o păstrez pe un termen nedeterminat, savurând-o cu plăcere, iar asta m-a făcut să o feresc de exploatarea în condiţii mai neprielnice. Totuşi, n-am nimic împotrivă atunci când conduc prin ploi curate în călătoriile lungi, pe autostrăzi şi drumuri frumoase europene. Dar este oare BMW M3 o maşină cu care să călătoreşti pe distanţe mari? Ei bine, atunci când a venit un moment important în viaţa fiului meu, am avut de ales între a ne cumpăra bilete de avion şi a zbura la destinaţie sau a ne urca la bordul lui BMW M3, cu toată familia de doi adulţi şi doi copii, şi a ne lungi călătoria într-una cu mai multe puncte intermediare. Am ales maşina.

Nu era prima călătorie mai lungă cu M3, făcusem una ceva mai scurtă imediat după achiziţie, pornind spre Croaţia, Austria şi Germania când maşina avea puţin peste 100 km pe odometrul său. Atunci am făcut efectiv rodajul iniţial al maşinii călătorind şi am făcut apoi primul service în Munchen, chiar alături de fabrica unde a fost produs acest M3. Acum, însă, urma o călătorie mai lungă, de circa 6.000 km, prin mai multe ţări europene.

Fiul meu era pasionat de maşini de mic copil. Dar, după ce a apărut BMW M3 în familia noastră, pasiunea lui s-a intensificat mult mai mult. Nu a devenit neapărat fan al unei mărci, excluzându-le pe altele, dar a început a aprecia mult mai profund maşinile create pentru pasiune supremă pentru condus şi cele cu inginerie profundă. E foarte posibil că această apreciere vine şi datorită faptului că între timp şi el a avansat cu pasiunea lui academică pentru inginerie şi ştiinţe reale. Făcuse performanţe bune la liceul de aici, apoi a îndrăznit să participe la concursuri internaţionale, alături de un amic de-al lui, de unde au început a venit distincţiile, inclusiv o medalie de aur la un concurs de inginerie din SUA pentru o invenţie. Toate astea l-au adus în punctul în care să ajungă la o nouă etapă în viaţă, în care să fie acceptat să-şi continue studiile într-o altă ţară europeană, cu accent profund în ştiinţe reale. Fireşte, un asemenea pas în viaţă are nevoie şi de suportul nostru, al părinţilor, dar noi spunem întotdeauna că e în primul rând meritul lui independent.

Totuşi, când a venit momentul să-l ducem să-şi înceapă anul în noua locaţie, l-am întrebat pe fiul meu dacă şi-ar dori cu avionul sau cu maşina, şi dacă vorbim de maşină, l-am întrebat dacă preferă să mergem cu SUV-ul sau cu M3. „Eu mi-aş dori cu M3, desigur, dar, dacă veţi considera că va fi mai dificil, putem mergem oricum spuneţi”, ne-a răspuns. L-am ascultat. Dar, sincer, şi eu îmi doream mai mult cu M3. Chiar dacă ştiam că pe alocuri garda lui la sol mai mică poate crea dificultăţi în unele parcări subterane sau în alt context obişnuit pentru alte maşini, care poate necesita prudenţă mai mare la M3. Însă, când călătoreşti în 4, şi mai şi duci un tânăr la studii în altă ţară, inevitabil ai nevoie de multe bagaje. Ideal ar fi fost să putem lua două genţi mari de tipul celor de cală la avion, alte două genţi mai mici de tipul celor de cabină, o geantă compactă de laptop şi încă două rucsacuri flexibile. Am coborât cu fiul meu în garaj să probăm dar două genţi mari şi două genţi mici vor încăpea în portbagajul lui M3 şi dacă va mai rămâne loc pentru 1-2 rucsacuri. Surprinzător — dar portbagajul oferă suficient loc pentru toate astea, chiar dacă e o maşină ultraperformantă de 530 CP.

Foto: Portbagajul lui M3 Competition xDrive, cu 4 genţi, care mai lasă loc şi de rucsacuri flexibile

Înainte de o călătorie de 6.000 km, era nevoie să merg şi la service să schimb uleiul. Îl schimbasem pe la 7.800 km, când făcusem primul service în Moldova. Acum maşina avea 9.971 km, deci făcusem mai puţin de 2.200 km cu acest ulei. Dar dacă mai adăugăm 6.000-6.500 km cu el, m-aş fi apropiat de 9 mii km, ceea ce ar fi un pic cam mult pentru un motor de performanţă. Nu era critic, dar m-am gândit că e mai bine să schimb uleiul, ca să pot face călătoria în voie, inclusiv cu devieri spontane dacă voi vrea.

Un schimb de ulei după doar 2.200 km nu mai e acoperit de pachetul BMW Service Inclusive, aşa că a fost primul service la M3 pe care l-am plătit complet. Atunci am dat peste un alt mecanic la service-ul BMW Moldova, care mi-a spus că munceşte de 19 ani în acest service. A exclamat spontan, cu admiraţie, când a deschis capota, văzând compartimentul motor absolut curat şi renumitul motor S58 la care urma să lucreze.

Spre surprinderea mea, costul de service la un model atât de performant n-a fost departe pe costul pe care-l plăteam cândva la Skoda Karoq 2,0 TDI. Toată mentenanţa, cu consumabile originale şi manoperă, m-a costat 7.777,84 lei, echivalentul a aproape 400 euro la cursul din acel moment.

Ei bine, cu service-ul făcut, am pornit în călătorie. În prima zi, am traversat o parte din România. Am ales pasul montan pe la Lepşa, spre Braşov şi Sibiu, după care autostrada A1. Îmi place mult drumul de la Lepşa pentru că efectiv ai aproape 100 km de curbe şi privelişti superbe. Iar să conduci pe asemenea drumuri e plăcut cu aproape orice maşină. Acum, cu BMW M3, maşina se simţea în apele sale. Nu luam virajele chiar la maxim, pentru că aveam o fiică în spate, de 6 ani, în scaunul său de copil, care adoră sunetul motorului, dar nu şi frânările mai intense înainte de viraje luate strâns şi toate forţele G care însoţesc acest proces. Totuşi, pe măsură ce avansam în călătorie, am observat că şi fiica mea începe să se adapteze cu aceste forţe şi era tot mai puţin deranjată de ele. Ba chiar era binedispusă când maşina îşi mai dezlănţuia uneori puterea.

În prima seară am oprit la Sibiu. Ne-a prins şi ploaia pe drum, iar M3 are suficient de multă putere încât să te facă să dozezi mai atent pedala de acceleraţie pe ploaie. Din fericire, anvelopele Pirelli, pe care le am pe maşină, îşi păstrează mai bine aderenţa pe carosabil ud decât alternativa de la Michelin, care e în schimb mai bună pe circuit. Dar totuşi, când ai 530 CP şi 650 Nm, nu-i poţi dezlănţui pur şi simplu brusc, pe toţi odată, în condiţiile unui asemenea carosabil, chiar şi cu tracţiune integrală.

A doua zi am condus din Sibiu spre Viena, unde am optat pentru a sta două zile. Călătorind cu M3, am tins să aleg hoteluri care să aibă parcare proprie, preferabil acoperită şi păzită. Şi am găsit un asemenea hotel bun în centrul Vienei, cu parcare mare proprie, situată pe acelaşi nivel cu strada, fără coborâri abrupte.

După două zile de Viena, îmi doream să intrăm în Elveţia cu M3-ul, ca să-l conducem prin peisaje şi mai frumoase. Nu neapărat foarte repede, ci foarte savuros. Şi mi-am zis că, dacă tot fiul meu a ajuns la o etapă nouă de viaţă, ar fi frumos ca în drumul spre noua lui etapă, să trecem cu BMW M3 prin locuri prin care am trecut anterior, fie eu singur, fie cu soţia, dar nu şi copiii. Locuri emblematice, cumva, din Europa, chiar dacă sunt mai sofisticate. Voiam să-l inspirăm şi să-i arătăm recunoştinţa noastră ca părinţi pentru tânărul admirabil care a devenit.

Aşa că m-am îndreptat din Viena spre St. Moritz. Vara staţiunea e mai puţin aglomerată, dar eu condusesem de mai multe ori, cu ani în urmă spre ea, şi ştiam că toate drumurile care duc la ea sunt superbe, iar orăşelul e frumos, în pofida aurii elitiste pe care o are. Totuşi, deşi de obicei perioada de iarnă e mai plină în St Moritz, şi vara, când e vacanţă în Europa, poate fi dificil să mai găseşti un loc liber în hoteluri. Aşa că am rezervat un hotel un pic mai la margine, pe un drum ce urcă brusc la vreo sute de metri de altitudine deasupra. În schimb, era un hotel cu restaurant propriu, unde am putut gusta fondue elveţian pentru prima dată pentru copii şi după mult timp pentru noi.

Drumul până în St. Moritz, însă, a fost aproape complet dominat de ploaie. Dar a fost pentru prima dată când am condus intens şi savuros M3-ul pe ploaie. Şi asta pentru că drumurile şerpuitoare prin munţi aveau asfaltul curat, fără praf şi mâzgă pe el, iar eu m-am tot convins că anvelopele M3-ului au o aderenţă bună pe apă, când lipseşte mâzga. Aşa că a fost un condus neaşteptat de plăcut, chiar dacă părea că aş fi condus printr-o continuă spălătorie. Luam virajele încrezut, plăcut, iar asfaltul perfect îmi scosese din ecuaţie grija de a fi gata oricând să reacţionez la o groapă neaşteptată. Munţii de alături se vedeau doar parţial, vârfurile fiind acoperite de nori şi ploaie. Dar a fost un condus plăcut până la urmă, iar seara fondue-ul cald a încheiat frumos ziua.

Inevitabil, trebuia să urmeze şi o exploatare pe jos a superbului St. Moritz. Am ieşit de la hotel şi am parcat M3-ul în parcarea subterană principală din St. Moritz. Uriaşă în dimensiuni, dar cu acces foarte uşor şi bine nivelat. E exact locul în care sunt parcate hypercar-urile şi supercar-urire celor mai avuţi oameni care vin pe aici în ultimii ani şi la The ICE, evenimentul de rulare pe lacul îngheţat din iarnă.

Aproape de amiază am pornit spre următoarea destinaţie sofisticată — Monaco. Eu şi soţia fusesem acolo mulţi ani în urmă, când conduceam un Mercedes B-Class, o singură dată. Eu mai trecusem la alte câteva teste drive şi o expediţie. Dar copii nu fuseseră niciodată. ŞI m-am gândit că ar fi frumos, dacă tot suntem pe alături, să trecem şi prin acest loc emblematic. Şi găsisem şi un hotel acceptabil în preţ pentru două zile.

Foto: Autonomie în călătorii lungi cu BMW M3 Competition xDrive, cu un rezervor plin de 59 litri

În această zi, condiţiile meteo erau mult mai bune, însă, şi aici am savurat condusul din St. Moritz spre Monaco până la un apogeu al plăcerii în condus, mai ales prin munţi. Conduceam şi încercam să memorez senzaţiile pe care le simt, pentru că erau superbe. Puţine maşini în zilele noastre mai pot să-ţi dea o puritate atât de mare a senzaţiilor de condus. Dar, fireşte, aici şi mediul prin care conduceam îşi aducea contribuţia. Şi-n acele momente, îţi priveşti familia de alături, te uiţi la locurile din jur, asculţi sunetul motorului şi-ţi spui că azi e una din acele zile memorabile în viaţă.

Prin Italia, am condus şi pe drumuri naţionale plăcute, apoi şi pe autostrăzi, şi am oprit scurt într-o spălătorie să-l împrospătez aspectul maşinii. Am ajuns în Monaco seara înainte de înnoptare. Şi înainte de a merge spre hotel, Gabriel, fiul meu, a vrut să facem un tur cu maşina pe străzile din Monaco, parţial pe cele ce formează circuitul de Formula 1. Fireşte, în Monte Carlo străzile mustesc de supercar-uri şi hypercar-uri, iar spotter-ii care le filmează sau fotografiază pot fi văzuţi seara în locurile-cheie. Spre marea mea surprindere, şi BMW M3-ul pe care-l conduceam li se părea o maşină interesantă acestor spotter-i, care o filmau. Bănuiam că poate culoarea verde intensă o face să pară mai specială sau faptul că e post facelift. Nu ştiu mai multe motive, dar era oarecum curioasă experienţa.

Parcarea hotelului de aici avea 3 nivele în subteran. Ni s-a dat acces în ea şi am coborât cu mare prudenţă, dar toate rampele erau calculate atent pentru unghiurile potrivite, aşa că n-am avut proleme cu garda la sol. Am găsit un loc perfect, un pic cam îngust poate, dar sistemul de camere la 360 grade m-a ajutat să o parchez corect şi să pot ieşi pe uşă. Acolo am lăsat-o următoarele două zile, cât am explorat Monaco pe jos.

A urmat apoi un alt drum spre lacul Como din Italia, de la hotar cu Elveţia. Regiunea de aici e magnifică, şi pentru mine ea înseamnă şi experienţa de a fi vizitat de multe ori Concursul de Eleganţă de la Villa d’Este. Înainte de a ajunge în Como, însă, am oprit la un supermarket italian, de pe o stradă centrală. Soţia mersese cu fiul în magazin. Fiica mea dormea. Eu eram în parcare, în maşină. La un moment dat cineva din cei care stăteau în parcare la vreo 25 metri depărtare, se luaseră brusc la ceartă şi unul din ei aruncase o sticlă, spărgând luneta unui Nissan parcat. Paradoxul e că poliţia era prin preajmă şi n-a făcut nimic decât să-i roage un pic să-şi atenueze cearta, fără vreo intervenţie faţă de paguba tocmai făcută. Am mutat maşina mai departe de aceste situaţii bizare, or, n-aveam niciun chef să stric toată călătoria din asemenea cauze. Pur şi simplu mi-am amintit că în multe regiuni din Italia e nevoie de mult mai multă prudenţă acum, decât era nevoie de 7-8 ani în urmă.

Nici ideea italienilor de a parca maşina în parcări multietajate şi a le înmâna cheile nu mă încântă. Am intrat într-o parcare după ce mă cazasem la hotel şi voiam să mai explorăm oraşul, dar i-am spus din start omului de acolo că aş vrea să parchez doar dacă nu las cheia. A fost de acord, m-a condus la un loc potrivit şi astfel am evitat cutuma lor. Cu BMW M3, trebuie să fii mai prudent şi la lăţimea spaţiului de parcare pe care-l ocupi, maşina fiind mai lată în caroserie şi lăsând mai puţin loc celor din jur, pentru deschiderea uşilor, spre exemplu.

După Como, am mai mers în alte câteva locuri superbe din Elveţia. Într-unul din ele, am optat pentru un hotel superb în stil alpin, cu mult lemn în interior şi o parcare imensă subterană. Călătoria prin Elveţia un M3 a fost un deliciu. M-aş întoarce oricând să conduc în această ţară, chiar dacă e mai restrictivă la viteză în oraşe şi pe autostrăzi. Dar drumurile montane te recompensează prin calitatea asfaltului, prin traiectoriile sinuoase şi prin privelişti. În total, trecusem de 10 zile de când eram deja în călătorie şi reuşisem să ajungem în unele din cele mai frumoase sau sofisticate locuri ale Europei. Aveam portbagajul plin cu genţi. Eram 4 oameni la bord. Dar M3 oferă suficient spaţiu şi pe bancheta spate pentru a se simţi plăcut. Şi, ador să văd că şi soţia mea e la fel de încântată de această maşină şi de faptul că ea există la noi în familie. E frumos când pasiunile tale sunt împărtăşite şi susţinute de cei din familie.

Apoi, a venit marea zi în care am mers la noul loc de învăţământ al fiului meu, să facem cunoştinţă cu oamenii de acolo, apoi, după încă o noapte petrecută în oraş, să ne luăm la revedere şi să-l lăsăm pe el acolo, în noua etapă a lui de viaţă. A fost un moment venit poate neaşteptat de devreme pentru noi. Dar m-am bucurat să văd oameni de acolo care-l întâmpină cu drag şi cu respect pe fiul nostru. M-am bucurat pentru el, că a ajuns aici, deşi mai are mult în cale, cu etape care vor trebui cucerite prin multă altă muncă şi perseverenţă.

Doar că atunci când a trebuit să pornesc înapoi spre casă, aveam un gol pe care nu-l mai simţisem anterior. Deşi fiica mea mai mică era pe bancheta spate, împreună cu soţia, deşi ne luasem frumos la revedere de la fiul nostru, aveam senzaţia că revin la ceva pustiu acasă, care nu se mai simţea la fel de „acasă”. Dar îmi umpleam acest gol cu gândul că ceea ce se întâmplă e o şansă imensă pentru viitorul fiului meu, pe care şi-l construieşte independent.

Aşa că am pornit motorul M3-uli şi am condus spre casă. Am condus în acea zi mai tăcut decât în altele. Mai îngândurat poate. Mai schimbam păreri cu soţia mea. Am mai condus cu 250 km/h pe autostrăzile fără limită de viteze din Germania, spre seară, ca să mai tonifiem atmosfera. Am condus trei zile în total până acasă, oprind seara la hoteluri, mai şi muncind dimineţile. Dar, deşi ştiu că a fost un condus plăcut, drumul înapoi mi-a rămas cumva mai puţin întipărit în memorie începând cu Austria şi până acasă.

Foto: Conducând pe autostrăzile fără limită de viteză din Germania

Am revenit acasă după aproximativ 6.000 km parcurşi Maşina avea deja cam 16.000 km pe odometrul său. A fost, însă, o călătorie pe care m-am bucur să o fac cu M3, nu cu avionul. A fost un timp frumos petrecut cu toată familia, cu condus cu senzaţii exaltante împreună, inclusiv cu fiul meu, înainte de a-l lăsa la noul lui loc de învăţământ. Am vizitat împreună locuri emblematice, am traversat trasee superbe. Fireşte, n-a fost mai ieftin decât avionul. Benzina 98 e mai scumpă peste tot, iar media de consum a lui M3 e de vreo 10-11 litri/100 km în ritm mediu. În porţiunile muntoase, unde savurezi mai intens drumul, poţi scoate şi 14-15 litri la sută. Iar asta înseamnă la intri relativ des pe la benzinării, punând cel mai scump carburant de acolo. Dar asta era o parte inalienabilă şi predictibilă din experienţă, deci nu mă pot plânge. În schimb, senzaţiile obţinute în condus şi acea senzaţie a faptului că-ţi trăieşti visul conducând o maşină de vis, sunt de nepreţuit şi în stare să te inspire să răstorni munţi mai departe.