Germania a demarat construcţia a încă un parc eolian maritim uriaş, menit să-i compenseze deficitul de producţie creat de lipsa energiei nucleare în ţară

În ultimii ani, auzim adeseori despre probleme majore în industria germană, cu producători sau furnizori care ajung să concedieze oameni, să închidă fabrici, să declare falimentul şi să caute restructurare, iar în aceste situaţii de vorbeşte despre scăderi de vânzări şi comenzi fie din cauza pierderilor suferite pe o anumită piaţă, fie din cauza schimbărilor de paradigmă din industrie, fie dintr-o banală imposibilitate de a face faţă concurenţei din alte regiuni, în special din China. Anul trecut, până şi furnizorii de componente pentru motoare cu adere internă, precum Mahle, se plângeau că producătorii chinezi de componente similare le fac o concurenţă tot mai acerbă, putând produce o calitate mai apropiată de cea europeană şi câştigând contracte cu producătorii europeni pentru livrări, datorită costurilor mult mai mici, cu care furnizorii europeni nu mai pot concura. De ce n-ar putea concura furnizorii europeni cu acele costuri? În ultimii ani, nu mai e vorba de salarii, cu mult mai importantă a devenit componenta de energie, or, în Germania costul energiei pentru fabrici a devenit apăsător de mare, ceea ce se traduce inevitabil în costurile de producţie. Chiar şi VW, când a ales unde să-şi concentreze producţia noii game de modele electrice compacte şi accesibile, a ales Spania şi Portugalia, datorită hidrocentralelor de acolo, menţionând costurile mult mai ieftine la energie şi spunând că salariile nu mai sunt principalul factor, ci energia. Ei bine, acum Germania a demarat construcţia a încă un parc eolian maritim uriaş, menit să-i compenseze deficitul de producţie creat de lipsa energiei nucleare în ţară.

Noi scriam încă în 2023, când Germania a decis închiderea ultimelor reactoare nucleare din ţară, cât de absurdă strategic părea acea decizie, or, energia nucleară, cu zeci de reactoare şi centrale active, a stat la baza dezvoltării solide a Germaniei ca un centru industrial al Europei. Energia nucleară oferea cantităţi mari şi predictibile de electricitate, la un cost mic, care nu varia în funcţie de cum bate vântul sau soarele, sau în funcţie de cotaţia la gaz şi petrol. Iar astfel fabricile din Germania puteau face planuri de business competitive, performante şi profitabile, alegând să-şi plătească mai bine salariaţii, întrucât cheltuiau mai puţin pe energie. Foarte diferit de tendinţele actual, când Porsche le dă ultimatumuri angajaţilor din Leipzig pentru a accepta reduceri substanţiale de salarii dacă vor să-şi păstreze locurile de muncă şi să producă modelul Cayenne, spre exemplu.

Planul iniţial al Germaniei, din 2011, când a fost decisă această strategie, era de a compensa deficitul major creat de eliminarea energiei nucleare prin centrale de gaz, care ar funcţiona cu gaz ieftin din răsărit, iar pe termen mediu şi cu energie regenerabilă. Doar că gazul rusesc ieftin a dispărut din peisaj, iar ritmul de construcţie a noilor surse de energie regenerabilă n-a fost la fel de rapid precum îl estimau planurile iniţiale. Abia din 2023 încoace, după ce a rămas cu deficitul major creat de deconectarea reactoarelor şi s-a transformat din exportator de energie în importator net, Germania a demarat un ritm mai alert de construcţie a noilor surse.

Doar că Germania nu are un relief care să favorizeze construcţia de hidrocentrale, spre exemplu. Munţi există doar în sud, iar fluviile, deşi există şi au debit generos, reprezintă căi navigabile esenţiale, pe care construcţia de baraje e mai complicată, întrucât necesită şi ecluze pentru nave. Problema râurilor germane e că în cea mai mare parte ele curg prin diferenţe de nivel mic, deci căderile necesare sunt mai greu de asigurat. Şi chiar dacă numărul hidrocentralelor e mare în Germania, marea majoritate sunt foarte mici, locale, iar la nivel naţional ele produc doar 3,5% din electricitate.

Şi întrucât nici soarele nu e o prezenţă dominantă pe cerul Germaniei, cea mai promiţătoare sursă rămâne energia eoliană, mai ales cea localizată în Marea Nordului sau Marea Baltică. Anume pe aceste pacuri eoliene maritime s-a concentrat dezvoltarea energetică a Germaniei în ultimii 3 ani.

Acum, energia rezultată de aici e încă scumpă, dar ideea ar fi că la un moment dat, când se vor construi suficient de multe parcuri eoliene pentru a atenua deficitul creat în urma dispariţiei energie nucleare, şi vor mai exista şi suficient de multe soluţii de stocare, costul energiei ar începe să scadă. Practica arată că energia din surse eoliene rămâne oricum mai scumpă decât cea din surse nucleare, dar totuşi, dacă va exista o masă critică suficientă, această discrepanţă se va reduce şi va impulsiona din nou competitivitatea industrială.

De curând, operatorul energetic german RWE a anunţat demararea construcţiei a încă un parc eolian maritim uriaş în Marea Nordului, numit Nordseecluster. Parcul e format din două etape — Nordseecluster A, de 660 MW, şi Nordseecluster B, de 900 MW putere instalată, iar împreună cele două componente vor avea o putere instalată de 1,56 GW.

Acum, în luna iunie, RWE a instalat cu succes prima turbină eoliană în acest nou parc. Lucrările au loc cu ajutorul unei nave specializate, Norse Wind, a celor de la DEME, care preia componentele pentru 5 turbine la fiecare ieşire a sa în larg şi operează acolo de-a lungul a mai multe zile, până când le instalează pe toate 5, după care reia un alt ciclu.

Foto: Nava Norse Wind, preluând componentele pentru 5 turbine

Turbinele alese sunt de model Vestas V236-15.0MW, modelul care şi-a făcut deja o reputaţie impecabilă în ultimii ani drept unul din cele mai puternice europene, şi cu cel mai mare randament din lume.

Prima etapă a parcului va conţine 44 de asemenea turbine, fiecare din ele urmând să aibă pale de turbine de 115 metri lungime şi o nacelă amplasată pe un turn de 145 metri înălţime. Germanii spun că până la finele anului 2026 toate cele 44 turbine vor fi deja instalate, după care se va trece şi la instalarea altor 60 de turbine din faza a doua, care va fi conectată la reţea la începutul anului 2029.

Noul parc eolian de 1,56 GW putere va produce anual 6,5 TWh de electricitate, ceea ce ar fi cm 13% din energia consumată de România, spre exemplu. Raportat la puterea de 1,56 GW, asta înseamnă că factorul de capacitate estimat de ingineri e de 47,5%. E un factor de capacitate foarte bun, dar în condiţii prielnice de vânt mediu, acest model de turbină poate ajunge să indice 59-60% factor de capacitate, deci, producţia de facto ar putea fi şi mai mare de atât, or, Marea Nordului e una din cele mai prolifice regiune pentru energia eoliană. Pentru Germania, cel mai important e că noul parc va contribui cu minim 6,5 TWh de electricitate proprie, alături de alte parcuri construite în ultimii ani sau aflate în proces de construcţie, iar astfel competitivitatea energetică a ţării ar urma să se îmbunătăţească semnificativ, impulsionând şi industria.