Germanii au aflat cu stupoare că toţi directorii grupului VW se îndoiesc de viitorul companiei şi cred că ea ar putea să înceteze să mai existe
17 Iunie 2026, 19:42 Redacţia PiataAuto.md
Grupul VW e într-o vâltoare de probleme cumulate, cu rezultate foarte slabe publicate pentru primul trimestru, cu mărci aflate în plin proces de reconturare de planuri de modele, cu scăderi de vânzări în China şi un program de concediere a 50.000 de angajaţi pe care producătorul l-a accelerat pentru a ajunge deja în această vară la 28.000 de angajaţi concediaţi. Situaţia e atât de gravă, încât în luna martie germanii au aflat că grupul VW are consultanţi de criză care le-au recomandat să închidă majoritatea fabricilor din Germania, lăsând doar două, iar în aprilie şeful grupului VW, Oliver Blume, a invitat producătorii chinezi să folosească fabricile sale din Europa pentru a produce maşini. Şi nici măcar acest plan controversat n-a generat o atractivitate imediată, or, în luna mai chinezii de la Xpeng confirmau că discută achiziţia de fabrici VW în Europa, dar spuneau că acestea sunt îmbătrânite tehnologic. Ei bine, se pare că situaţia la VW e considerată de şefii grupului chiar mai gravă decât ea pare din exterior, or, acum germanii au aflat cu stupoare că toţi şefii VW se îndoiesc de viitorul companiei şi cred că ea ar putea ajunge în următorii ani într-un punct în care să înceteze să mai existe, scrie publicaţia germană Der Spiegel.
Conform publicaţiei, toţi directorii din consiliul de administrare şi cel de supervizare a grupului VW — 9 directori la număr în total — au completat un chestionar anonim, în care să facă estimările lor sincere despre situaţia VW, perspectivele şi strategiile de viitor. Rezultatele au fost copleşitoare şi îngrijorătoare — toţi directorii VW exprimându-şi îndoiala despre viitorul companiei.
Şase din cei nouă directori au menţionat că provocările prin care trece compania îi pun în pericol însăşi existenţa şi supravieţuirea ei în următorii ani, cei 6 bifând cel mai critic grad de estimare a situaţiei actuale a producătorului german.
Niciunul din cei 9 directori nu a macat starea companiei drept una care n-ar fi critică şi niciunul nu a calificat perspectivele drept fiind cel puţin relativ sigure, aşa cum s-ar întâmpla în cazul unei crize temporare, când directorii pot admite că rezultatele companiei pot avea de suferit, dar nu califică situaţia ca una care să răpună compania.
Prin urmare, situaţia actuală la VW a estimată de propriii şefi drept una mai gravă decât orice criză economică imaginabile sau orice scădere de vânzări. Criza actuală e mai degrabă una e debusolării, a relevanţei pe piaţă, a modului de a face lucrurile. Toţi 9 directori, deci, n-au putut spune că au încredere că VW va supravieţui.
Şi toţi 9 au menţionat că sunt necesare schimbări radicale urgente în modelul de business. Doar că aceeaşi nouă directori au recunoscut că există mari disensiuni interne despre direcţiile considerate corecte, iar aceste disensiuni zădărnicesc procesul de decizie şi fac ca unele decizii să întârzie sau să fie luate fără a contura o strategie coerentă.
Presa germană spune că rezultatele acestui studiu intern cu cei nouă şefi au fost anunţate pe interior în întâlniri mai largi ale celor implicaţi în administrare, dar şi la discuţii cu acţionarii. Anume acţionarii îşi fac probabil cele mai mari griji, dacă cei puşi de ei să administreze compania nu mai au încredere în viitorul ei şi se plâng pe disensiuni.
Şi e foarte posibil ca acţionarii să fi transmis rezultatele studiului în presă, pentru a justifica eventuale decizii viitoare de schimbare a unor capete din cele două consilii, pentru a aduce mai multă viziune proaspătă.
În luna ianuarie a acestui an, grupul VW anunţase o decizie de a concedia o treime din directorii de top, reducând numărul membrilor în diverse consilii. Odată cu asta, era anunţată şi decizia de a unifica şi mai mult producţia mărcilor accesibile.
De asemenea, şeful grupul VW, Oliver Blume, a emis încă acum un an o scrisoare alarmantă tuturor angajaţilor, în care îi anunţă că s-a ajuns într-o situaţie foarte dificilă. Modelul nostru de business, care ne-a asigurat progresul decenii la rând, nu mai funcţionează acum. Condiţiile de bază în care operăm s-au deteriorat semnificativ într-un timp foarte scurt. Pe lângă asta, mobilitatea electrică se dezvoltă mult mai lent decât noi şi mulţi alţi experţi prognozam acum câţiva ani. Toate astea ne lovesc dur. Poate mai dur decât pe mulţi alţi producători auto., spunea la acel moment reflexiv şeful Porsche.
Iar aceste estimări arătau încă de atunci criza existenţială prin care trece Porsche şi întregul grup VW. Doar că angajaţii companiei, dar şi cei din exterior, aveau impresia că şefii Porsche recunosc problemele şi iau decizii drastice fiind încrezuţi că ceea ce fac e corect şi benefic pentru cursul companiei. Chestionarul de acum, însă, arată că nici măcar şefii VW n-au încredere în deciziile drastice ale companiei şi în viitorul acesteia.